Patru candidați au intrat în cursa pentru a-l succeda pe António Guterres la conducerea Organizației Națiunilor Unite, într-un moment marcat de instabilitate globală fără precedent, conflicte armate și o criză financiară severă a organizației, informează AFP, preluat de Agerpres.
Candidații Michelle Bachelet (Chile), Rafael Grossi (Argentina), Rebeca Grynspan (Costa Rica) și Macky Sall (Senegal) vor participa marți și miercuri la sesiuni publice de întrebări și răspunsuri cu statele membre și organizațiile neguvernamentale.
Este doar a doua oară când ONU organizează un astfel de format deschis, introdus în 2016 pentru a crește transparența procesului de selecție. În final, însă, decizia aparține celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate, care pot bloca orice candidatură prin dreptul de veto.
Contextul politic rămâne complicat. Emisarul la ONU al președintelui SUA, Mike Waltz, a avertizat că viitorul secretar general trebuie să fie aliniat „valorilor și intereselor americane”, sugerând că Washingtonul nu va susține neapărat un candidat din America Latină, așa cum cer unele state.
Toți cei patru candidați promit să refacă încrederea într-o organizație profund divizată și afectată de o criză financiară majoră, generată inclusiv de refuzul SUA de a-și achita contribuțiile.
Cine sunt candidații
Michelle Bachelet
Fostă președintă a statului Chile și fost Înalt Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet are o experiență politică vastă, dar și un parcurs marcat de confruntări internaționale sensibile. În timpul mandatului său la ONU, a intrat în conflict cu unele state, în special cu China, după publicarea unor rapoarte privind presupuse abuzuri împotriva minorității uigure.
Bachelet, în vârstă de 74 de ani, a declarat că este „convinsă” că are experiența necesară „pentru a face față unui moment” caracterizat de „provocări de o amploare, urgență și complexitate fără precedent”.
Rafael Grossi
Diplomat de carieră, Rafael Grossi conduce din 2019 Agenția Internațională pentru Energie Atomică, agenția ONU responsabilă de monitorizarea programelor nucleare civile și de prevenirea proliferării armelor nucleare.
El este implicat direct în dosare sensibile precum programul nuclear al Iranului și situația centralei de la Zaporojie, ocupată de Rusia. Grossi a pledat pentru ca ONU „să revină la promisiunea sa fondatoare – de a salva omenirea de flagelul războiului”.
Rebeca Grynspan
Mai puțin cunoscută publicului larg, Rebeca Grynspan, fost vicepreședinte al statului Costa Rica, conduce în prezent UNCTAD (Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare), organismul ONU care se ocupă de integrarea țărilor în economia globală și de politicile de dezvoltare.
Ea a reușit un succes diplomatic major, contribuind la intermedierea inițiativei privind exporturile de cereale din Marea Neagră între Rusia și Ucraina.
În discursurile sale, Grynspan pune accent pe experiența personală, fiind fiica unor supraviețuitori ai Holocaustului, și pe atașamentul față de Carta ONU, pe care o descrie drept un avertisment permanent împotriva „dezumanizării, neîncrederii și fragmentării”.
Macky Sall
Fost președinte al Senegalului, Macky Sall este singurul candidat din afara Americii Latine, regiune din care, potrivit unei tradiții neoficiale, ar trebui să provină viitorul lider al ONU.
Sall își fundamentează candidatura pe legătura dintre pace și dezvoltare, afirmând că pacea nu poate fi „durabilă” dacă dezvoltarea este subminată „de sărăcie, inegalitate, excluziune și vulnerabilitate climatică”.
Candidatura sa este, însă, contestată; el nu beneficiază de sprijinul deplin al blocului african, iar autoritățile din Senegal îl acuză de reprimarea violentă a protestelor politice din perioada 2021–2024.
Viitorul secretar general va prelua conducerea ONU la 1 ianuarie 2027, într-un context marcat de conflicte majore, tensiuni geopolitice și o presiune financiară fără precedent asupra organizației.
Deși procesul de selecție devine mai transparent, decizia finală va rămâne una profund politică, în mâinile puterilor permanente din Consiliul de Securitate.




