BUSINESS

Pentagonul, obligat prin lege să achiziţioneze exclusiv steaguri ‘Made in USA”

Published

on

Steagurile americane urmează să fie de-acum înainte exclusiv “Made în USA”, prevede o nouă legislaţie, care impune Departamentului Apărării să achiziţioneze numai steaguri produse în Statele Unite, notează Mediafax.

Pentagonul este un important “consumator” de steaguri, care flutură la pupa navelor, la baze sau sunt folosite în cadrul sărbătorilor ori ceremoniilor de înhumare a militarilor ucişi în luptă.

La presiunea congresmenului democrat Mike Thompson, în a cărui circumscripţie se află un fabricant de steaguri, Congresul a adoptat un amendament pentru ca atât fabricarea, cât şi pânza utilizată să fie americane.

“Bărbaţii noştri şi femeile noastre în uniformă ar trebui să servească sub steaguri făcute în Statele Unite”, pleda el săptămâna trecută, pe pagina de Facebook.

Subsecretarul Apărării însărcinat cu achiziţiile Richard Ginman a implementat această nouă politică de achiziţii printr-un memorandum pe care l-a transmis vineri către diversele servicii, potrivit Pentagonului.

Această dispoziţie cu privire la steaguri se aplică doar Departamentului Apărării şi nu întregului Guvern american. Ea a fost integrată în “Amendement Berry” din 1941, care impune Pentagonului, fără derogare, să se aprovizioneze în Statele Unite cu o serie de produse, inclusiv hrană şi uniforme.

 

.

Click to comment

Trending

Exit mobile version