CONSILIUL EUROPEAN

Președintele Consiliului European, în vizita sa de la Kiev: Sancțiunile adoptate contra Rusiei arată că UE rămâne unită în apărarea valorilor sale

Published

on

© European Union, 2021

Președintele Consiliului European a declarat miercuri la Kiev, că sancţiunile adoptate de Uniunea Europeană contra Rusiei pentru tratamentul aplicat disidentului Aleksei Navalnîi arată că blocul comunitar rămâne unit în apărarea intereselor sale, relatează Agerpres.

Charles Michel a efectuat o serie de vizite în Moldova, Georgia și Ucraina începând de duminică, 28 februarie și până ieri, 3 martie unde a discutat despre viitorul Parteneriatului Estic, un subiect important pe agenda vizitei sale în vecinătatea răsăriteană, vizitele sale având loc în timp ce UE a impus noi sancțiuni Rusiei privind cazul Navalnîi, dar și după vizita umilitoare a Înaltului Reprezentant al UE la Moscova.

„Am decis să implementăm sancțiuni ca urmare a cazului Navalnîi. Acest lucru înseamnă că suntem total angajați și suntem uniți în Europa pentru a fi foarte duri, foarte fermi, în scopul promovării valorilor noastre și al apărării intereselor noastre”, a subliniat Charles Michel. 

De asemenea, președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a solicitat Uniunii Europene să impună mai multe sancțiuni împotriva Moscovei pentru încălcările drepturilor omului în Crimeea, peninsulă care a fost anexată de Rusia în 2014.

„Nu cred într-o revenire a lucrurilor la normal în relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă fără restabilirea integrităţii teritoriale a statului nostru”, a menționat Zelenski.

În cursul călătoriei sale la Kiev de marți și de miercuri, președintele Charles Michel s-a întâlnit cu Volodîmîr Zelenski și cu reprezentanți ai instituțiilor pentru combaterea corupției pentru a discuta despre relațiile UE-Ucraina, informează Consiliul European.

„Realitatea rușinoasă este că aici oamenii continuă să moară sau să se confrunte cu consecințele dezastruoase ale conflictului. Sancțiunile UE împotriva Rusiei vor rămâne în vigoare până ce punerea în aplicare deplină a acordurilor de la Minsk va deveni o realitate”, a afirmat președintele Consiliului European într-o declarație de presă în urma deplasării sale, alături de șeful statului ucrainean, în estul Ucrainei.

„Din păcate, Rusia nu a răspuns pașilor pozitivi ai Ucrainei pentru implementarea acordurilor de la Minsk. De aceea, sancțiunile noastre economice împotriva Rusiei vor rămâne în vigoare. UE a oferit sprijin substanțial Ucrainei pentru a atenua impactul conflictului, iar anul acesta începem un nou program de sprijinire a dezvoltării economice și a serviciilor publice în aceste regiuni”, a adăugat acesta. 

În cadrul vizitei sale la Tbilisi, Charles Michel a subliniat faptul că UE este alături de Georgia pe durata pandemiei de COVID-19. UE și Team Europe sprijină Georgia cu aproape 400 de milioane de euro, pentru a ajuta țara să lupte împotriva COVID și împotriva crizei economice.

În ceea ce privește vizita sa din Republica Moldova, președintele Consiliului European a declarat:Doamna președintă, Europa este de partea voastră. Prosperitatea, stabilitatea și libertățile sunt obiectivele noastre comune și suntem gata să ne consolidăm parteneriatul. Puteți conta pe noi”.

Click to comment

Trending

Exit mobile version