Acasă INTERNAȚIONAL Președintele Volodimir Zelenski, primit la Vatican de Papa Francisc

Președintele Volodimir Zelenski, primit la Vatican de Papa Francisc

467
© President of Ukraine Official Website

Președintele Volodimir Zelenski a fost primit ieri, 11 octombrie, la Vatican de Papa Francisc. Acesta i-a mulțumit pentru pentru apropierea spirituală față de ucraineni, pentru ajutorul umanitar și pentru participarea Vaticanului la primul Summit al păcii, informează un comunicat oficial. 

Zelenski a vorbit despre activitatea desfășurată pentru punerea în aplicare a Planului de pace, în special despre viitoarea conferință privind întoarcerea prizonierilor și a ucrainenilor deportați, care va avea loc la 30-31 octombrie în Canada la nivel ministerial. El a invitat un reprezentant al Vaticanului să participe la acest eveniment.

Președintele a menționat că printre persoanele ținute în captivitate de Rusia se numără răniți, persoane grav bolnave, femei și copii.

„Rusia continuă să îi relocheze forțat pe copiii noștri ucraineni – dintr-o zonă ocupată în alta. De asemenea, continuă să deporteze copiii noștri ucraineni în Rusia, iar mai târziu devine extrem de dificil să îi găsim pe acești copii”, a subliniat președintele.

„Știm că peste 400 de femei sunt ținute captive în Rusia. A fost confirmat prin intermediul Comitetului Internațional al Crucii Roșii și al altor surse că 1 700 de civili sunt în captivitate. Potrivit informațiilor noastre, acest număr ar putea fi semnificativ mai mare”, a menționat Zelenski.

Președintele a subliniat că aproape toți cei care se întorc din captivitate au nevoie de îngrijiri medicale și de reabilitare pe termen lung.