INTERNAȚIONAL

Prima vizită a unui președinte turc în Grecia din ultimele 7 decenii reaprinde un vechi conflict

Published

on

Aflat în vizită la Atena, președintele turc Erdogan a făcut declarații careau dus la îngrijorarea autorităților elene.

În timpul unei importante vizite în țara vecină, Recep Tayyip Erdogan a sugerat o reviziuire a Tratatului de la Lausanne privind retrasarea granițelor, notează Digi 24.

„Interviul de astăzi cu președintele Erdogan ridică serioase preocupări și întrebări”, a afirmat într-un comunicat difuzat miercuri seara purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Dimitris Tzanakopoulos.

„Guvernul grec și premierul Alexis Tsipras doresc ca vizita să fie ocazia pentru a construi punți, nu pentru a ridica ziduri. Respectarea Tratatului de la Lausanne este piatra de temelie exclusivă și nenegociabilă pe care se poate construi cooperarea sinceră între cele două țări”, a adăugat el.

Aluziile la o revizuire a Tratatului „nu contribuie la climatul pe care încercăm să-l creăm în relațiile noastre și în regiune”, a apreciat de asemenea purtătorul de cuvânt.

Această vizită a fost una de maximă importanță pentru cele două țări, având în vedere că a fost prima din ultimii 65 de ani a unui președinte turc. 

La începutul acestui an, litigiul greco-turc a luat amploare. Nave de război grecesti și turcesti s-au pozitionat atunci, pentru scurt timp, față în față în Marea Egee, în apropierea insulelor grecești pe care Ankara le revendică în logica teritorială a fostului Imperiu Otoman.

Erdogan s-a deplasat la Atena în calitate de premier, funcție pe care a ocupat-o în perioada 2003-2014.

Vizita președintelui turc în Grecia continuă seria de întâlniri la nivel înalt dintre cele două țări în ultimele luni. În iunie, premierul turc Binali Yildirim s-a întâlnit cu omologul său grec Alexis Tsipras la Atena, iar ministrul de externe grec Nikos Kotzias a efectuat o vizită în Turcia la sfârșitul lunii octombrie, în timpul căreia s-a întâlnit cu Erdogan.

Click to comment

Trending

Exit mobile version