Keir Starmer a demisionat luni din funcția de prim-ministru al Regatului Unit și de lider al Partidului Laburist. Liderul britanic a afirmat că toate deciziile luate în timpul mandatului său au avut la bază interesul național și a promis că va face tot ce îi stă în putere pentru a asigura un transfer ordonat al puterii, relatează BBC.
„Momentul în care am urcat pe această stradă, acum doi ani, a fost cel mai mândru din viața mea. Un nou guvern laburist, primul după 14 ani. O nouă pagină în istoria țării noastre a fost deschisă după ani de dezamăgire și disperare. Șansa de a schimba în bine viața a milioane de oameni”, a spus Starmer, într-o declarație susținută în fața sediului guvernului britanic din Downing Street.
Anunțându-și demisia din fruntea Partidului Laburist, Starmer a declarat că l-a informat în cursul dimineții pe Regele Charles al III-lea despre decizia sa și că va cere Comitetului Executiv Național al partidului să stabilească un calendar pentru desemnarea unui nou lider, cu deschiderea candidaturilor la 9 iulie și finalizarea procesului înainte de vacanța parlamentară de vară.
„Dacă va exista o competiție internă, acest calendar va asigura desemnarea unui nou lider înainte de reluarea activității Parlamentului în septembrie. Voi rămâne în funcția de prim-ministru până la încheierea acestui proces și voi face tot ce îmi stă în putere pentru a asigura un transfer ordonat al puterii”, a precizat acesta.
De asemenea, Starmer a afirmat că îi va acorda succesorului său „întregul sprijin, fără rezerve și fără echivoc”, exprimându-și convingerea că acesta va prelua o țară mai puternică și mai echitabilă decât cea pe care a moștenit-o el în urmă cu doi ani, mai bine pregătită pentru provocările viitorului și mai capabilă să asigure Partidului Laburist un nou mandat la guvernare.
Trecând în revistă bilanțul celor doi ani de guvernare, Starmer a susținut că executivul laburist a consolidat economia, a stimulat creșterea salariilor peste rata inflației și a atras investiții, punând totodată capăt politicilor de austeritate.
„Priviți ce am reușit să realizăm în doar doi ani. O economie mai puternică. O creștere economică mai rapidă decât cea a statelor comparabile cu noi. Salarii care au crescut mai repede decât inflația în fiecare lună de când am venit la putere. Investiții atrase. Infrastructură construită. Sfârșitul austerității. Jumătate de milion de copii au fost scoși din sărăcie datorită deciziilor pe care le-am luat. Am restabilit reputația Marii Britanii în lume. Regatul Unit se ridică din nou în apărarea decenței, respectului și statului de drept. Am încheiat acorduri comerciale. Am fost alături de Ucraina. Ne-am apărat valorile. Și am reconstruit relațiile cu aliații noștri din Europa”, a detaliat Keir Starmer.




