România a prezentat cele 100 de reforme realizate în procesul de aderare la OCDE la reuniunea ministerială a Consiliului Organizației

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a participat, în perioada 3-4 iunie 2026, la Paris, la Reuniunea Ministerială a Consiliului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), principalul forum anual de dialog strategic la nivel ministerial al Organizației, cadru în care a prezentat cele 100 de reforme realizate în procesul de aderare la OCDE.

Programul ministrului afacerilor externe a inclus luări de cuvânt în două sesiuni ale reuniunii, o întrevedere bilaterală cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, discuții cu economistul șef al Organizației, Stefano Scarpetta, participarea la dineul de lucru cu celelalte state candidate pentru aderarea la OCDE, precum și o întrevedere bilaterală cu ministrul afacerilor externe din Bulgaria, Velislava Petrova-Chamova, în marja conferinței pe tema securității la Marea Neagră.

În cadrul sesiunii 1 privind politica industrială, ministrul afacerilor externe a evidențiat importanța consolidării competitivității și rezilienței economice, a securizării lanțurilor de aprovizionare și a accesului la materii prime critice, precum și necesitatea menținerii unor piețe deschise și competitive. Strategia industrială a României 2024-2030 se bazează pe productivitate, competențe, inovare, AI și modernizare industrială. Pe măsură ce provocările tehnologice și cele legate de securitatea economică se intensifică, cooperarea internațională și procesul nostru de aderare la OCDE rămân factori esențiali ai reformei și transformării, a declarat ministrul Oana Țoiu.

În cadrul sesiunii 6 dedicate mediului investițional, ministrul Oana Țoiu a arătat că investițiile pe termen lung depind de politici credibile, concurență loială și instituții reziliente: Tensiunile geopolitice transformă volatilitatea într-o caracteristică structurală a economiei actuale. Ceea ce contează este capacitatea de a absorbi șocurile și încrederea că volatilitatea poate fi gestionată eficient. România răspunde acestei provocări printr-un mix energetic echilibrat și prin consolidarea competitivității industriale pe termen lung, susținute de strategia energetică a României, precum și de investiții în lanțurile valorice ale materiilor prime critice. Standardele și datele OCDE facilitează politici publice responsabile. 

În cadrul întrevederii cu Secretarul General al OCDE, Mathias Cormann, ministrul afacerilor externe a adresat mulțumiri pentru sprijinul acordat procesului de aderare a României la Organizație și a reafirmat angajamentul ferm pentru avansarea acestui  obiectiv strategic, sprijinit transpartinic și la nivelul întregii societăți.

Discuțiile cu economistul șef al OCDE, Stefano Scarpetta, s-au axat asupra previziunilor economice ale României, publicate la 3 iunie 2026, în cadrul exercițiului recurent de analiză pe această temă al Organizației față de membri, candidați și parteneri. Astfel, OCDE estimează o creștere de 2,5% în 2027 a PIB-ului real al României, aspect ce confirmă liniile de reformă, investiții și responsabilitate fiscală adoptate de țara noastră în această perioadă.

De asemenea, ministrul a participat la dineul oferit de Secretarul General al OCDE statelor candidate, prilej cu care a evidențiat progresele semnificative înregistrate de România în procesul de aderare și contribuția activă a țării noastre la promovarea valorilor și standardelor Organizației.

Sub tema „Getting Industrial Policies Right for Open Markets, Growth and Prosperity”, reuniunea ministerială a Consiliului OCDE s-a concentrat pe rolul politicilor industriale pentru piețe deschise, creștere economică și prosperitate. Ediția 2026 a reuniunii  prezidată de Finlanda, împreună cu Republica Coreea și Noua Zeelandă, în calitate de vice-președinți, a reunit membrii OCDE, statele candidate, partenere și reprezentanți ai organizațiilor internaționale de profil. 

În marja programului, ministrul afacerilor externe a avut, totodată, și două sesiuni de briefing la Paris: una dedicată presei franceze, internaționale și române, și o alta cu reprezentanți ai think tank-urilor franceze și internaționale. Discuțiile s-au concentrat asupra temelor de securitate și a evoluțiilor regionale, din perspectiva României.

Ministrul afacerilor externe Oana Țoiu a participat la reuniune ministerială a Consiliului OCDE la invitația Secretarului-General OCDE și Președinției în Exercițiu asigurate de Finlanda. Din delegația României au mai făcut parte Luca Niculescu, secretar de stat MAE și coordonator național OCDE, precum și Dan-Adrian Pop, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare