Acasă ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE România, încă un pas spre aderarea la OCDE: Am obținut al 13-lea...

România, încă un pas spre aderarea la OCDE: Am obținut al 13-lea aviz formal, cel privind guvernanța corporativă, unul dintre cele mai complexe și exigente domenii, anunță premierul Ciolacu

756
© Calea Europeană/ Diana Zaim

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat miercuri că România a trecut cu bine de unul dintre cele mai complexe şi exigente domenii ale procesului de aderare la OCDE, cel privind guvernanţa corporativă, țara noastră obținând cel 13-lea aviz formal dintr-un total de 25.

“România trece cu bine de unul dintre cele mai complexe și exigente domenii ale procesului de aderare la OCDE, cel privind guvernanța corporativă! Am obținut cel de-al 13-lea Aviz Formal din cele 25 necesare, adică încă o confirmare că suntem în grafic cu acest obiectiv strategic al țării”, a transmis Marcel Ciolacu, pe Facebook. 

Șeful Executivului a subliniat că marți a modificat într-o ședință extraordinară de guvern, Ordonanța 109 privind guvernanța corporativă, “tocmai din dorința de a o alinia mai bine la standardele și instrumentele juridice ale OCDE”.

 

“Avem astfel garanția că aplicăm cele mai bune practici internaționale în acest domeniu – atât pentru întreprinderile de stat, cât și pentru companiile listate la bursă și pentru piața de capital. Acest demers ne ajută și în privința finalizării PNRR, guvernanța corporativă fiind un jalon esențial, unde ne-am propus să recuperăm întârzierile acumulate”, a precizat Marcel Ciolacu. 

Premierul a mai arătat că aderarea la OCDE și finalizarea PNRR funcționează acum ca două mari motoare care se completează și care au, în acest moment, “cel mai puternic efect de tracțiune atât pentru administrație, cât mai ales pentru economia românească”.

“Sunt două motoare care ne ajută să construim o țară mai modernă, mai competitivă și orientată în mod natural spre performanță”, a subliniat Ciolacu.

Aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică reprezintă următorul mare obiectiv strategic național, după integrarea în NATO, în Uniunea Europeană și aderarea deplină la Spațiul Schengen.

Procesul de aderare ar putea fi finalizat anul viitor, România îndeplinind deja peste jumătate dintre criteriile necesare pentru alinierea la cele mai înalte standarde economice și instituționale internaționale.

România și-a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE cu ocazia exercițiilor anterioare de extindere, respectiv în aprilie 2004 şi noiembrie 2012, şi a reînnoit-o anual începând cu 2016. La 25 ianuarie 2022, Consiliul OCDE a decis demararea discuțiilor de aderare cu toate cele 6 țări aspirante: Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croația, Peru și România. În iunie 2022, Consiliul OCDE a adoptat Foaia de Parcurs pentru țara noastră, odată cu cele patru state candidate. Ulterior, în decembrie 2022, țara noastră a depus memorandumul inițial privind aderarea României la această organizație.

În prezent, România se află în etapa tehnică a procesului de evaluare, care constă în transmiterea de informații suplimentare, organizarea de misiuni tematice și susținerea de  prezentări în cele 25 de Comitete sectoriale OCDE esențiale pentru acest proces.

Până în luna aprilie a acestui an, România a fost evaluată (preliminar sau definitiv) de 24 dintre cele 25 de comitete sectoriale OCDE. Dintre acestea, România a obținut 13 avize formale din partea Comitetelor: Înalții Funcționari pentru Buget, Politica de Dezvoltare Regională, Industria Siderurgică, Industria Construcțiilor Navale, Politicile de Concurență, Politica Digitală, Protecția Consumatorului, Educația, Afaceri Sociale, Muncă și Ocuparea Forței de Muncă, Politica de Reglementare, Sănătate, Pescuit și Guvernanță Corporativă.

România își propune finalizarea evaluărilor în comitete pe parcursul anului 2025, în vederea aderării în 2026.