UPDATE, 2 aprilie:
Preşedintele Forţei Civice l-a reclamat pe premier la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării susţinând că acesta a făcut declaraţii discriminatorii referitoare la comunitatea romă şi la români într-o emisiune prezentată pe 19 martie de BBC, potrivit Mediafax.ro.
Mihai Răzvan Ungureanu a mai spus că a primit de la CNCD răspunsul în scris al premierului Victor Ponta şi a arătat că la mijlocul lunii aprilie colegiul director al CNCD urmează să ia o decizie.
Senatorul Mihai Răzvan Ungureanu a anunţat că a depus la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării o sesizare vizându-l pe premierul Victor Ponta, potrivit Gandul.info.
MRU reclamă “atitudinea sfidătoare” a lui Ponta faţă de comunitatea roma, care prin declaraţiile sale “încalcă grav imaginea şi dreptul comunităţtii rome de a beneficia de dreptul la libera circulaţie în cadrul Uniunii Europene, pe motiv ca aparţin unei categorii etnice distincte”.
“Nu comunitatea roma este vinovată pentru incapacitatea guvernului USL de a gestiona aderarea României la spaţiul Schengen. Domnul Ponta ar face bine să recitească raportul MCV şi să găsească acolo adevaratele cauze ale eşecului sau de a duce România în spaţiul Schengen”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.
Sursa: Gandul.info
Foto: gov.ro

