INTERNAȚIONAL

Secretarul american al apărării, vizită neanunțată în Afganistan

Published

on

Jim Mattis, secretarul american al apărării, a întreprins astăzi o vizită neanunțată în Kabul, Afganistan, pentru a se întâlni cu președintele afgan Ashraf Ghani și cu noul comandant al forţelor americane şi NATO, generalul Scott Miller, notează Agerpres citând AFP.

Foto: US Department of Defense/ Flickr

Vizita efectuată de Mattis, care se află pentru a doua oară în Afganistan în decurs de câteva luni, survine într-un moment critic al conflictului din această ţară care durează de 17 ani.

În prezent, Statele Unite au 14.000 de militari desfăşuraţi în Afganistan, unde aceştia furnizează cea mai mare parte din efectivele misiunii NATO pentru a susţine şi instrui forţele de securitate afgane.

Forţele afgane şi americane au făcut puţin progrese în lupta împotriva talibanilor, cel mai mare grup insurgent din Afganistan, în timp ce actorii diplomatici îşi intensifică eforturile pentru organizarea de convorbiri de pace.

Click to comment

Trending

Exit mobile version