Connect with us

INTERNAȚIONAL

Secretarul american al apărării, vizită neanunțată în Afganistan

Published

on

Jim Mattis, secretarul american al apărării, a întreprins astăzi o vizită neanunțată în Kabul, Afganistan, pentru a se întâlni cu președintele afgan Ashraf Ghani și cu noul comandant al forţelor americane şi NATO, generalul Scott Miller, notează Agerpres citând AFP.

Foto: US Department of Defense/ Flickr

Vizita efectuată de Mattis, care se află pentru a doua oară în Afganistan în decurs de câteva luni, survine într-un moment critic al conflictului din această ţară care durează de 17 ani.

În prezent, Statele Unite au 14.000 de militari desfăşuraţi în Afganistan, unde aceştia furnizează cea mai mare parte din efectivele misiunii NATO pentru a susţine şi instrui forţele de securitate afgane.

Forţele afgane şi americane au făcut puţin progrese în lupta împotriva talibanilor, cel mai mare grup insurgent din Afganistan, în timp ce actorii diplomatici îşi intensifică eforturile pentru organizarea de convorbiri de pace.

INTERNAȚIONAL

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski pledează în prima sa vizită oficială în Germania pentru aderarea Ucrainei la UE și NATO: Este cea mai mare dorință a poporului nostru

Published

on

©www.president.gov.ua

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a sosit marți la Berlin, după ce acesta a fost prezent luni la Paris, a pledat pentru aderarea Ucrainei la UE și NATO în cadrul unor declarații făcute presei germane înaintea întrevederii sale cu cancelarul Angela Merkel, anunță DPA, citat de Agerpres.

”Ucraina face deja parte din familia europeană. Ucraina şi-ar dori integrarea europeană, aceasta fiind cea mai mare dorinţă a poporului nostru”, a declarat Zelenski, într-un interviu apărut marţi în ziarul Bild.

”Dar realizăm că trebuie să obţinem rezultate convingătoare pentru a ne alătura spaţiului european pe plan economic, juridic, vamal şi digital”, a completat acesta.

Președintele Ucrainei are programate o întrevedere cu cancelarul german Angela Merkel și o întâlnire cu omologul său german Frank-Walter Steinmeier cu ocazia primei sale vizite oficiale în Germania, după preluarea mandatului de la începutul lunii mai.

Dincolo de aspirațiile europene ale Ucrainei, situația din estul țării, dominat de un conflict între armata Kievului și rebelii separatiști proruși, se află, de asemenea, pe agenda discuțiilor pe care Zelenski le va purta în capitala germană.

Potrivit portalului ucrainean, LB, în interviul pentru Bild, liderul de la Kiev a declarat că, în cazul unei eventuale întâlniri cu șeful statului rus, Vladimir Putin, va aborda în primul rând problema Donbasului și Crimeei, anexată de Moscova în martie 2014.

”Voi începe cu faptul că Donbasul şi Crimeea sunt parte a Ucrainei”, a subliniat Zelenski, exprimându-şi speranţa în revenirea peninsulei Crimeea la Ucraina.

”Iubesc foarte mult Crimeea.Am fost acolo de foarte multe ori. Acesta este un loc unicat din Ucraina, prin natura şi istorie sa. Pentru mine, Crimeea a fost întotdeauna şi rămâne parte a Ucrainei”, a insistat preşedintele ucrainean, în timp ce Kremlinul a reiterat recent, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Dmitri Peskov, că problema Crimeii este închisă: peninsula este astăzi regiune a Federaţiei Ruse, conform publicaţiei menţionate.

Problema conflictului din estul Ucrainei a fost discutată de Volodimir Zelenski și cu președintele Franței, Emmanuel Macron, care a salutat luni ”curajul” și ”determinarea” noului său omolog ”de a face să tacă armele” în estul Ucrainei, liderul de la Elysee evocând un posibil summit la Paris dacă Moscova și Kievul vor realiza ”gesturi” concrete.

Liderul de la Kiev a declarat la începutul lunii iunie, după întrevedea cu secretarul general al NATO, că Ucraina va adera la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, însă doar în urma unui referendum.

”Aderarea NATO va oferi securitate ţării noastre (…) Trebuie să le spunem ucrainenilor ce este NATO şi că nu este ceva rău”, a spus Zelenski într-un interviu televizat. ”Atunci când ucrainenii vor fi pregătiţi, în mod cert vom pune această problemă în cadrul unui referendum şi Ucraina va adera la NATO”, şi-a exprimat el convingerea.

În timpul unei conferinţe de presă care a avut loc la Bruxelles, împreună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, Zelenski a subliniat că aderarea la NATO şi UE constituie o prioritate a politicii externe a Ucrainei.

Continue Reading

IT&C

Facebook își lansează propria criptomonedă. Se numește Libra și va putea fi folosită începând cu 2020

Published

on

© Facebook

Facebook, rețeaua cu peste două miliarde de utilizatori, a anunțat intrarea în domeniul criptomonedelor prin intermediul Libra, o monedă care va putea fi folosită din 2020 în aplicații precum Messenger și WhatsApp, dar și ca aplicație de sine stătătoare, informează Hotnews.ro.

Compania spune că Libra va putea fi folosită pentru a cumpăra diverse lucruri, dar și pentru a trimite bani la fel de ușor precum trimiterea unui mesaj. 

Libra ar trebui să ofere din primul trimestru al loui 2020 un nou mijloc de plată ce va fi o alternativă la circuitele bancare tradiționale și se vrea a fi ”piatra de temelie” a unui nou sistem financiar care să nu fie îngreunat de diverse monede naționale.

Utilizatorii vor avea pe smartphone-uri un ”portofel electronic” numit Calibra care va fi integrat direct în aplicțiile Messenger și WhatsApp pentru a putea face diverse cumpărături și a putea trimite sau primi bani.

© Facebook

Facebook spune că în timp oamenii ar putea folosi Calibra pentru a plăti facturi, pentru a cumpăra o cafea sau pentru a scana un cod și a folosi apoi transportul în comun fără a avea nevoie de cartela de la operatorul de transport.

Facebook promite că moneda va fi cât se poate de sigură fiindcă va fi sub aceleași criterii de verificare și anti-fraudă folosite de bănci și de emitenții de carduri.

Compania spune că vor fi utilizate sisteme automatizate ce vor depista activitățile dubioase, dar că va exista și suport tehnic, în caz că cineva își pierde telefonul sau își uită parola.

Facebook promite că dacă cineva va pierde Libra din cauza unui acces fraudulos pe contul unui user, aceea persoană va fi despăgubită.

Libra se vrea a fi un sistem open-source și codul sursă este deci pus la dispoziția dezvoltatorilor sau instituțiilor care vor să-l integreze.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

UE semnează un acord cu Organizația Mondială a Sănătății pentru o contribuție de 102 milioane de euro pentru investiții în sistemele de sănătate din peste 80 de țări la nivel global

Published

on

UE va semna astăzi un acord cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) privind o contribuție de 102 milioane euro , la Zilele europene ale dezvoltării de la Bruxelles. UE va investi în construirea sistemelor de sănătate pentru a oferi servicii de calitate în mai mult de 80 de țări din Africa, Caraibe, Pacific și Asia, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Programul ,,Consolidarea sistemelor de sănătate pentru programul de parteneriat privind acoperirea universală a sănătății” lansat astăzi va beneficia pe termen mai lung de o contribuție globală a UE de 118 milioane de euro dintr-un buget total de 123 milioane de euro. Contribuția UE va consolida cooperarea OMS cu guvernele și părțile interesate pentru a construi sisteme de sănătate care să ofere tuturor servicii calitative de sănătate. 

,,Prin această contribuție de 102 de milioane de euro, dorim să oferim un impuls real obiectivului ambițios al Acoperirii universale a sănătății pentru toți până în 2030. Această inițiativă confirmă rolul de lider al Uniunii Europene în punerea în practică a acestor principii universale și consolidarea parteneriatului cu Organizația Mondială a Sănătății “, a declarat comisarul pentru Cooperare și Dezvoltare Internațională, Neven Mimica.

La rândul său, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat:

,,OMS nu are o prioritate mai mare decat acoperirea universală a sănătății. Nu numai că îmbunătățește sănătatea, ci ajută la reducerea sărăciei, la creșterea economică incluzivă și la promovarea egalității de gen. Mulțumesc Uniunii Europene pentru sprijinul său financiar generos pentru promovarea Acoperirii universale a sănătății în întreaga lume prin Parteneriatul privind acoperirea universală a sănătății (UHC), UE-OMS”. 

Contribuția financiară a UE va:

  • ajuta OMS să consolideze capacitățile naționale și regionale în ceea ce privește componentele principale ale sistemului de sănătate, precum și guvernanța, planificarea strategică și dialogul politic în acest domeniu;
  • facilita accesul la medicamente și produse de sănătate;
  • îmbunătățiți forța de muncă în domeniul sănătății, finanțarea pentru sănătate, informațiile despre sănătate și stil de viață sănătos și furnizarea de servicii.

În plus, acest program va acorda o atenție deosebită abordării bolilor netransmisibile, care reprezintă o amenințare tot mai mare pentru sănătate și o preocupare majoră la nivel mondial.

Noul program lansat astăzi se bazează pe actualul program de succes al UE cu OMS, “Parteneriatul UHC”, lansat în 2011 și care s-au alăturat și au contribuit financiar Luxemburg, Irlanda, Franța, Japonia și recent Regatul Unit și Coreea de Sud.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Trending