COMISIA EUROPEANA

Situația din Polonia, dezbătută în Parlamentul European: ”Un subiect central pentru viitorul UE”, consideră președintele PE, Martin Schulz

Published

on

Decizia Comisiei Europene de a începe un dialog cu autoritățile poloneze privitor la problema respectării statului de drept și a independenței media a fost amplu dezbătută în plen marți, la această dezbatere luând parte și prim-ministrul Poloniei, Beata Szydlo. În vreme ce unele grupuri politice au criticat guvernul polonez pentru nerespectarea principiilor democratice, altele au fost de acord cu decizia prim-ministrului, considerând că aceasta nu a încălcat statul de drept din Polonia.

Președintele Martin Schulz a deschis ședința precizând că această dezbatere privind situația din Polonia este ”un subiect central pentru viitorul Uniunii Europene”.

Bert Koenders, ministrul olandez de Externe a susținut că ”Uniunea Europeană este mai mult decât o piață comună, este o Uniune construită pe valori comune – statul de drept, democrație și drepturi fundamentale. Acestea nu pot fi considerate ca fiind un dat, am învățat propriile lecții”, a adăugat acesta, facând apel la o discuție deschisă.

Citiți și Comisia Europeană a decis demararea unei anchete privind statul de drept în Polonia. Cum poate scăpa Varșovia, cu ajutorul Ungariei, de eventuale sancțiuni

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans a explicat de ce ”Comisia a decis să evalueze evoluțiile recente din Polonia și modul în care speră ca dialogul cu Polonia să evolueze, pentru a preveni ascensiunea unor încălcări sistematice ale principiului statului de drept”.

Citiți și Premierul Poloniei către Europa: “Nu văd niciun motiv pentru care este alocat atât de mult timp situației din Polonia”

Prim-ministrul Poloniei a insistat că statul de drept nu a fost încălcat. ”Cetățenii polonezi au ales programul nostru în urma unor alegeri demoratice iar noi nu facem decât să îl implementăm, respectând Constituția și tratatele Uniunii. Discuția peste Curtea Constituțională a Poloniei este una de natură politică ce nu se încadrează în termenii legali, fiind o problemă internă, dar sunt dispusă să discut cu opoziția.

Esteban Gonzalez Pons (EPP, Spania) a susținut că ”forma autoritară a regimurilor se conturează întotdeauna din interior și a avertizat că atacul la adresa puterii juridice și controlul asupra mass-media ar putea reprezenta primul pas spre distrugerea democrației. Scopul este acela de a evalua dacă valorile Uniunii Europene au fost încălcate”.

Gianni Pittella (S&D, Italia) a observat că ”independența instanțelor și a mass-media au reprezentat un deziderat pentru democrațiile europene. Grupul nostru este îngrijorat de schimbările recente din guvernarea Poloniei, acestea fiind în antiteză cu istoria statului și cu lupta sa împotriva dictaturii.

Syed Kamall (ECR, Marea Britanie) a susținut că în urma discuțiilor pe care le-a avut cu membrii polonezi ai Parlamentului European, a observat că „autoritățile statului nu au intenția de a dinamita pluralismul din sfera media și că se întreabă de ce Comisia și membrii Parlamentului nu s-au plâns de nereguli pe durata mandatului fostului prim-ministru”.

 ”Partidul la conducerea căruia vă aflați a câștigat alegerile. Este de datoria dumneavoastră să restructurați peisajul media și să reformați serviciile societății civile, dar nu dacă veți apela la această majoritate pentru a demonta principiile democrației. Acest lucru contravine Constituției și nu a fost anunțat în proiectele pe care partidul urmărește să le pună în aplicare”, a precizat Guy Verhofstadt (ALDE, Belgia).

Reformele neoliberale, deja o precondiție pentru statutul de membru, nu au adus bunăstare. Așadar, marea majoritate din Polonia consideră că vinovatul pentru diviziunea socială este Uniunea Europeană”, a punctat Gabriele Zimmer (GUE/NGL, Germania).

Dincolo de îngrijorările privind statul de drept din Polonia, ne face griji și pentru Uniunea Europeană ca întreg. O majoritate aflată la guvernare nu ar trebui să impună deciziile sale fără a se consulta cu opoziția”, a susținut Rebecca Harms.

”Problemele Poloniei ar trebui să fie rezolvate de către aceasta și de către cetățenii săi. Această dezbatere este nefondată, dar are un avantaj va determina ascensiunea euroscepticismului”, este opinia lui Jaroslaw Iwaszkiewicz (EFDD, Polonia).

În viziunea lui Michal Marusik (ENF, Polonia), criticarea Poloniei este de fapt un semn al protecției manifestate față de interesele cetățenilor iar că dezbaterea va determina o implicare nedorită a Uniunii în problemele interne ale statului.

.

1 Comment

Trending

Exit mobile version