ROMÂNIA

Studiu Reveal Marketing Research: Majoritatea românilor vor religia obligatorie în şcoli

Published

on

Un studiu realizat de Reveal Marketing Research pe tema atitudinilor cu privire la predarea religiei în şcoli relevă faptul că 50.2% din populaţia României este de acord că religia trebuie să fie materie obligatorie în şcolile publice.

În acelaşi timp, 64% dintre respondenţii care au participat la studiul reprezentativ naţional consideră că în şcoli ar trebui să fie predată şi istoria religiilor.

În ceea ce priveşte religia, bărbaţii sunt cei care dezaprobă în mai mare măsură caracterul obligatoriu al acestei materii. La nivel regional nu se observă diferenţe semnificative ale percepţiei faţă de tematica investigată.

Studiul relevă însă că nu exista diferenţe statistice de atitudine între grupurile de apartenenţă religioasă.

45% dintre persoanele care nu au copii, 55% dintre cei care au copii sunt de acord ca religia să fie materie obligatorie în școlile publice.

Pe de altă parte, analiza Reveal Marketing Research arată că 7 din 10 români consideră că religia ar trebui să fie predată de către absolvenţi ai facultăţilor de teologie. Aşadar, indiferent de caracterul obligatoriu al predării acestei materii în şcoli, cei mai mulţi dintre respondenţi văd ca fiind necesară predarea de către o autoritate în domeniul respectiv.

Oricum, această idee este susţinută într-o mai mare măsură de persoanele cu studii primare şi medii faţă de cele cu

studii superioare, concluzia corelând în măsură mai mare cu faptul că cei cu studii superioare dezaprobă predarea obligatorie a religiei în şcoli.

51% dintre români sunt interesaţi de religie, în timp ce 35% sunt orientaţi către calitatea informaţiilor şi 14% către cultură generală atunci când vine vorba despre materia predată în şcoli.

Din analiza aspectelor investigate în rândul populaţiei au reieşit trei segmente omogene care definesc curente de gândire diferite.

  • Cel mai numeros segment, al celor interesaţi de religie, acoperă jumătate din populaţia României. Este vorba despre acele persoane pentru care primează ca importanţă atât predarea religiei în mod obligatoriu, dar şi predarea materiei de către un teolog. Din rândul acestora fac parte preponderent femeile (58%), persoanele cu studii medii (56%) şi cele care au copii (56%). 
  • Următorul segment ca pondere este al celor interesaţi de calitatea informaţiilor (35%), aceştia punând accentul pe predarea religiei de către o autoritate avizată. În cazul de faţă o astfel de autoritate este reprezentată de absolvenţii facultăţilor de teologie. Cei care sunt în mai mare măsură de acord ca religia să fie predată de absolvenţi ai facultăţilor de teologie sunt bărbaţii (39%) şi persoanele cu studii superioare (40%).
  • Al treilea segment, al celor interesaţi de cultură generală (14%) îi caracterizează pe aderenţi ca fiind de acord cu ideea conform căreia în şcoli ar trebui să se predea istoria religiilor. Aceştia sunt mai degrabă bărbaţii (17%), cei cu studii superioare (19%) şi persoanele care declară că au alte religii decât cea crestin-ortodoxa.

Se poate trage concluzia că bărbaţii şi persoanele cu studii superioare sunt interesaţi de o educaţie religioasă oferită de persoane cu vocaţie, absolvenţi ai facultăţilor de teologie.

De asemenea, aceste categorii de persoane susţin mai degrabă instruirea elevilor în spiritul dobândirii cunoştinţelor de cultură generală prin acordul cu predarea istoriei religiilor.

Românii declarativ fără apartenenţă religioasă sunt de acord cu predarea istoriei religiilor, deşi nu aprobă obligativitatea predării religiei în şcoli.

Analiza diferenţiată a apartenenţei religioase dezvăluie diferenţe semnificative corelate cu segmentele prezentate mai sus. Astfel, persoanele care au declarat că nu au nicio apartenenţă religioasă sunt mai degrabă interesate de cultură generală (prin predarea istoriei religiilor în şcoli). Similar cu ateii, cei care se declară protestanti sunt mai degrabă interesaţi de cultură generală.

Pe de altă parte, creştinii (ortodocşi sau catolici) sunt într-o măsură semnificativ mai mare apartenenţi ai segmentului de populaţie interesată de religie şi de calitatea informaţiilor (prin predarea religiei de către absolvenţi ai facultăţii de teologie).

Una dintre concluziile principale ale studiului desfăşurat de compania de cercetare de piaţă Reveal Marketing Research este aceea că în general, la nivelul populaţiei din România, predarea religiei în şcoli este un lucru dezirabil. Faptul că mai ales parinţii sunt de acord cu aceasta măsură demonstrează un interes al acestora faţă de educaţia copiilor pe mai multe planuri, religia fiind una dintre manifestările spiritului civic necesar a fi transmis fiecărui copil încă din primii ani de şcoală.

Mai mult decât interesul de a-i educa pe copii în sensul cultivării spiritului civic prin religie, se observă şi importanţa sporită construirii unei solide culturi generale (prin predarea istoriei religiilor în şcoli).

Studiul a fost realizat telefonic (CATI – Computer Assisted Telephonic Interviews), în perioada 30 Martie – 2 Aprilie 2015, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional de 1.000 de persoane cu vârsta peste 18 ani. Marja de eroare calculată este de ± 3,1%.

 

 

.

Click to comment

Trending

Exit mobile version