U.E.

Ungaria speră ca până la finalul anului să ajungă la un acord cu UE cu privire la PNRR-ul de 7,2 miliarde de euro

Published

on

© European Union

Guvernul ungar depune eforturi pentru a putea semna acordul cu Comisia Europeană, până la finalul anului, cu privire la Planul Național de Redresare și Reziliență, fapt ce ar oferi autorităților de la Budapesta accesul la cele 7,2 miliarde de euro sub formă de granturi, a declarat joi seara Tibor Navracsics, ministrul însărcinat cu dezvoltarea regională şi utilizarea fondurilor europene, transmite Reuters, citat de Agerpres.

La finalul reuniunii de joi a miniştrilor europeni responsabili de coeziune, Tibor Navracsic a spus că procesul de negociere anterior semnării unui acord este unul ”complicat”, fiind mai puţin optimist decât la începutul săptămânii, când autorităţile ungare au spus că negocierile cu UE au intrat pe ultima sută de metri.

La 12 mai 2021, Ungaria a transmis Comisiei Europene Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare de 7,2 miliarde de euro din Mecanismul de Redresare și Reziliență a cărui valoare se ridică la suma de 723,8 miliarde de euro (prețuri curente).

Documentul depus de Budapesta gravitează în jurul domeniilor cheie de politică: tranziție ecologică, sănătate, cercetare, digital, coeziune și administrație publică. Planul include măsuri în domeniul transportului durabil, al tranziției energetice și al economiei circulare. Planul propune proiecte în cinci dintre cele șapte domenii emblematice europene.

Documentul, la fel ca toate celelalte planuri care au primit deja undă verde, trebuie să treacă printr-o evaluare realizată de executivul european, bazată pe criteriile stabilite în Regulamentul de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență, ce se finalizată cu o recomandare înaintată Consiliului Uniunii Europene. Miniștrii economiei și de finanțe ai statelor membre (ECOFIN) aprobă ulterior PNRR-ul, urmând ca statul să semneze un acord de grant și de împrumut care va facilita o prefinanțare de până la 13%.

Doar că PNRR-ul Ungariei nu a parcurs acest circuit de aprobare ca urmare a îngrijorărilor Burxelles-ului cu privire la derapajele Budapestei de la statul de drept, cel mai recent exemplu în acest sens fiind rezoluția adoptată de Parlamentul European prin care solicita Uniunii Europene mai multe măsuri pentru a proteja valorile europene în acest stat.

Deranjat de această întârziere, premierul Viktor Orban i-a solicitat Comisiei Europene la finalul lunii martie a acestui an să-i deblocheze PNRR-ul și să-i acorde și partea de împrumut, motivând că are nevoie de fonduri pentru a putea face față efectelor războiului din Ucraina.

Click to comment

Trending

Exit mobile version