Acasă ROMÂNIA EDUCAȚIE Ziua Educației: Nicușor Dan pledează pentru dezvoltarea gândirii critice și a discernământului...

Ziua Educației: Nicușor Dan pledează pentru dezvoltarea gândirii critice și a discernământului în rândul noilor generații

23
© Administrația Prezidențială

Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, în care a subliniat rolul educației în formarea unor adulți capabili să gândească liber, să pună întrebări și să distingă între opinii și dovezi.

Șeful statului a arătat că educația are un rol esențial într-un context marcat de extinderea manipulării și dezinformării, precum și de scăderea încrederii în știință.

„De aceea, educația este temelia unei societăți care își construiește viitorul cu responsabilitate”, a transmis Nicușor Dan.

Președintele a pledat pentru dezvoltarea gândirii critice și a discernământului în rândul noilor generații, astfel încât acestea să poată face diferența între opinie și dovadă și să privească diversitatea de idei ca pe o oportunitate de dialog.

„Într-o lume în care manipularea este tot mai extinsă, dezinformarea circulă tot mai rapid, iar încrederea în știință este în declin, avem nevoie de profesioniști care să educe noile generații să gândească critic și să-și dezvolte discernământul, să distingă între opinie și dovadă, să-și cultive curiozitatea și să privească diversitatea de idei ca pe o oportunitate de dialog și înțelegere reciprocă, nu ca pe o sursă de dezbinare”, a afirmat el.

Nicușor Dan a evidențiat, de asemenea, provocările generate de dezvoltarea accelerată a tehnologiei și nevoia ca tinerii să își dezvolte creativitatea și capacitatea de adaptare.

„În acest context, tinerii au nevoie să fie învățați cum să-și dezvolte creativitatea, cum să fie adaptabili și să-și păstreze optimismul, cum să identifice și să fructifice oportunități”, a transmis președintele.

În mesajul său, șeful statului le-a mulțumit profesorilor pentru efortul și implicarea lor în formarea noilor generații.

„Rolul profesorilor este pe cât de important, pe atât de dificil. Le transmit recunoștința mea pentru efortul și implicarea cu care cresc și îndrumă generații după generații. La mulți ani tuturor celor care, prin educație, apropie oameni, consolidează punți și deschid noi orizonturi!”, a spus Nicușor Dan.