Connect with us

EDITORIALE

Zece ani de când România sărbătorește Ziua Europei din interiorul Uniunii Europene: Datele care arată beneficiile unei integrări istorice

Published

on

de Robert Lupițu

Ziua în care Mihail Kogălniceanu proclama în 1877 independența de stat a României, desăvârșind o etapă a modernității în istoria noastră. Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite împotriva Germaniei naziste în 1945 care, practic, pecetluia sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. Ziua în care ministrul de Externe francez, Robert Schuman, rostea dezideratele îmbrățișate, rând pe rând, de statele europene, consemnând actul de naștere al celei ce azi este Uniunea Europeană.

romania - ueAceasta este ziua de 9 mai, pe care în fiecare an o omagiem în fel și chip distinct. Îndrăznind să anticipez că, dincolo de manifestările publice, recepții și alte evenimente ale soiului festiv, și în acest an, 9 mai va fi un prilej de reflecție, context de enunțare a unor mesaje cutezătoare despre măreția proiectului european, dar și utilitatea memorială a unor astfel de clipe fie pentru diferite diagnoze, fie pentru forța de revigorare a proiectului Europei Unite.

Propun spre lectură în rândurile ce urmează o altfel de abordare și o altfel de aniversare, care nu le substituie pe cele de mai sus, dar are o altă anvergură, unică pentru România: al zecelea an în care sărbătorim Ziua Europei în calitate de membri ai Uniunii Europene. Și să nu o facem doar prin forme declarative abundente sau figuri de stil despre conviețuirea europeană în solidaritate și unitate, ci să dăm un altfel de mesaj, mai palpabil decât îndemnurile și mult mai convingător decât epidemia naționalismului: fapte, realități empirice și concretețe a evoluțiilor.

Un deceniu în cifre și beneficii

Ca orice stat membru, România are o contribuție financiară anuală către Uniunea Europeană, sume non-forfetare și care variază în funcție de criteriile procentuale ale resurselor ce compun bugetul total al UE.

Spre exemplu, România și celelalte țări membre alocă trei tipuri de resurse financiare care compun Bugetul Uniunii Europene: 1) taxele vamale aplicate importurilor din afara UE și cotizațiile pentru zahăr, 2) un procent maxim de 0.3% din TVA, 3) un procent standard din Venitul Național Brut, contribuții pe care toate statele membre le varsă către bugetul UE, acestea fiind și cele mai importante surse de venituri pentru Uniunea Europeană.

În schimbul acestor alocări bugetare, necesare atât pentru funcționarea administrativă a Uniunii Europene, cât și pentru finanțarea priorităților pentru dezvoltare economică și socială în rândul UE-28, România a beneficiat din 2007 încoace de oportunitatea unui întreg Cadru Financiar Multianual (2007-2013), pășind acum spre al doilea asemenea exercițiu bugetar, de o mai mare anvergură (2014-2020).

Potrivit datelor puse la dispoziție de Ministerul Finanțelor Publice, ce relevă o execuție financiară a CFM 2007-2013, România a primit de la Bugetul UE o sumă totală 32.5 miliarde de euro, din care 2.7 miliarde reprezintă fonduri pre-aderare, iar 29.8 miliarde sunt fonduri post-aderare.

Cadrul Financiar Multianual 2007-2013

De când suntem membri ai Uniunii Europene (2007) și până la finalul anului 2015, România a contribuit la bugetul UE cu 12.28 miliarde de euro. Dintre acestea: 11.95 miliarde euro sunt contribuția netă a României, iar 321 de milioane de euro relevă colectări de tipul taxelor vamale sau alte cotizații, întrucât statele membre sunt îndreptățite să păstreze 25% din acești bani în calitate de costuri de colectare.

Cadrul Financiar Multianual 2007-2013: 2

Astfel, numai o simplă balanță financiară (contribuții vs. bani primiți) ne arată că țara noastră este beneficiar net de 20.2 miliarde de euro. Acest sold pozitiv are potențialul de a fi mai grăitor decât orice alte afirmații care au capacitatea de a oferi o evaluare, nu întotdeauna obiectivă, a parcursului României în Uniunea Europeană. De fapt, astfel de argumente sunt cele care trebuie să predomine în calea discursurilor populiste care se formează pe umerii greu încercați ai unei Uniuni diferite de cea în care am intrat cu speranță și căreia continuăm să îi acordăm un nivel ridicat de încredere.

Cât despre CFM 2014-2020, cifrele arată un buget mai mare cu 18% pentru România, cu o valoare de 39.8 miliarde de euro. Din aceștia, 993 milioane de euro sunt avansurile plătite de Comisia Europeană pentru demararea programelor operaționale, conform Ministerului Finanțelor Publice.

Un detaliu destul de interesant la același capitol – al cifrelor – evidențiază următoarea stare de fapt: Din bugetul pentru anul 2015 al Uniunii Europene (144 de miliarde de euro), contribuția României reprezintă 1.08%, în condițiile în care doar patru state membre – Germania, Marea Britanie, Franța și Italia – au furnizat peste 60% din aceste sume, potrivit Statista.com. care citează Eurostat. Observația nu trebuie privită prin conotații peiorative care să sublinieze o diferență între state, ci prin optica principială a unității și echilibrului care țintesc reducerea decalajelor între statele dezvoltate (care pot contribui mai mult) și cele în curs de dobândire a unui climat prosper și competitiv.

Statistic: Share of total contributions to the European Union budget in 2015, by Member State* | Statista

Deceniul cifrelor conține și alte dimensiuni concrete: tot în 2015, România a fost al 16-lea stat membru în materie de exporturi comerciale, atingând suma de 54.6 miliarde de euro și devansând țări precum Portugalia, Finlanda sau Luxemburg.

Totodată, România sărbătorește pentru a 10-a oară Ziua Europei din interiorul construcției continentale într-o ipostază ce se succede doi ani la rând: a încheiat anul 2015 cu a doua cea mai mare creștere economică din UE (3.6%), iar previziunile Comisiei pentru 2016 arată o sporire a economiei naționale cu încă 4.2%.

Prin urmare, numai în anul 2015, România a avut un sold pozitiv de 4 miliarde de euro din fluxurile financiare cu UE, în condițiile în care a contribuit cu doar 1.08% la bugetul de funcționare al acesteia. Nu am ales 2015 ca un reper aleator. Nu numai că este ultimul an de execuție bugetară analizat în statistici, ci este anul în care solidaritatea europeană a fost pulverizată în diferite ocazii. 2015 este anul în care nu s-a mai practicat inexorabil deviza de a fi uniți, indiferent de cum o facem, ci este momentul în care din capitalele europene au venit refuzuri, discursuri populiste sau dovezi ale unui naționalism dezintegrator. În pofida problemelor generate de fluxurile migratorii și criza refugiaților, care au produs dificultăți decizionale, au prejudiciat sinergia comună instituțională și au generat deficiențe în asumarea unui răspuns unitar, programele financiare europene au continuat să funcționeze, aducând sume importante pentru dezvoltare și coeziune în statele membre precum România. Până la urmă, Europa instituțională, cea la care am aderat în 2007 și pe care în 2015 multe state membre au blamat-o, a pulsat aproape 130 de miliarde de euro într-un singur an în toate țările UE prin intermediul programelor de finanțare din Cadrul Financiar Multianual.

Forța relativă a puterii instituționale și recunoașterea treptată a relevanței

România în UE este o construcție semantică care trece dincolo de cifrele detaliate anterior, deși acelea sunt dovada incontestabilă a beneficiilor integrării europene și a contribuției pe care apartenența la Uniunea Europeană ne-a adus-o la dezvoltarea economico-socială din prezent.

orban-ciolos-cretuEvoluția treptată a rolului României în interiorul Uniunii Europene este oglindită, într-o oarecare măsură, și de postul de comisar european. Dacă în 2007, la jumătatea mandatului Comisiei Barroso, comisarului desemnat de România i s-a acordat portofoliul de Multilingvism, post ocupat de Leonard Orban, fost negociator-șef al aderării UE, în cadrul următoarelor două Comisii, portofoliile au vizat domenii importante pentru economia și dezvoltarea europeană, dar și pentru România, în particular: Agricultură și Dezvoltare Rurală (2009-2014) și Politică Regională (2014-2019).

Aceste portofolii nu au dobândit greutate doar prin importanța lor în angrenajul domeniilor de activitate ale Comisiei Europene, ci și prin valoarea lor practică. În timpul mandatului de comisar pentru Agricultură, Dacian Cioloș (actualul prim-ministru al României) a efectuat cea mai ambițioasă reformă a Politicii Agricole Comune de la înființarea sa în 1962. Nu numai că această reformă a fost adoptată pentru prima dată de Parlament și Consiliu prin intermediul procedurii legislative ordinare, dar ea acoperă perioada până în 2020, adjudecându-și 38% din bugetul global al Uniunii Europene și vizează deopotrivă distribuirea mai echitabilă a ajutorului pentru fermieri, producția alimentară fiabilă, gestionarea durabilă a resurselor naturale, dezvoltarea echilibrată a zonelor rurale.

Apoi, în cadrul actualei Comisii, mandatul de comisar pentru Politică Regională deținut de Corina Crețu (fost europarlamentar român) se asociază cu ceea ce mulți specialiști au numit a fi ultima perioadă a unui Cadru Financiar Multianual în actuala sa formă. Mai mult decât atât, portofoliul de Politică regională reprezintă domeniul care gestionează fondurile europene în integralitatea lor, ce se ridică în perioada 2014-2020 la peste 960 de miliarde de euro în întreaga Uniune Europeană.

În ”camera statelor”, cum mulți specialiști numesc instituția Consiliului UE, adevăratul examen sau test de maturitate pentru România îl va reprezenta președinția rotativă a Consiliului din UE din iulie-decembrie 2019. Un moment crucial, asupra căruia voi reveni mai în detaliu, din mai multe perspective: 1) întrucât este o premieră, 2) fiindcă se desfășoară ipostaze politice fundamentale pentru funcționarea UE – configurarea noului Parlament European, alegerea noii Comisii Europene, negocierile pentru bugetul UE sau pentru vitoarea formă a unui Cadru Financiar Multianual etc. Nu în ultimul rând, așa cum l-a asimilat spațiul public din aceste zile, președinția din 2019 este testul de maturitate politică, administrativă și logistică pentru o Românie care înțelege afacerile europene și importanța, în mod egal, a asumării unei responsabilități ce implică o definire de priorități, o continuitate a agendei momentului și o capacitate de facilitare și mediere a dialogului inter-statal și inter-instituțional.

În Parlamentul European, indiferent de numărul eurodeputaților pe care România i-a avut – conform tratatelor UE – relevanța activităților pe care euro-aleșii noștri le-au derulat de-a lungul mandatelor este un subiect mai larg, însă câteva aspecte sunt notabile.

Nu numărul celor care ne reprezintă contează în totalitate, deși grupurile politice naționale pot juca un rol important în cadrul familiilor lor politice, ci și pozițiile pe care aceștia le ocupă. Însemnătatea României în cadrul Parlamentului European este conferită și prin faptul că doi europarlamentari români dețin pozițiile de vicepreședinte în legislativul european (Adina Vălean și Ioan Mircea Pașcu – 2 poziții din 14). Apoi, relația Parlamentului European cu Republica Moldova, stat semnatar al Acordului de Asociere și o prioritate de politică externă pentru România, este gestionată tot de un eurodeputat român (Andi Cristea). În ceea ce privește acțiunea globală a UE, eurodeputații români sunt foarte bine conectați la politica externă și de securitate a Uniunii, dacă ținem cont de faptul că cei mai mulți europarlamentari români activează în cadrul Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, patru ca membri principali (Ramona Mănescu, Cristian Preda, Andi Cristea), dintre care unul vicepreședinte (Ioan Mircea Pașcu) și cinci în calitate de membri supleanți.

Un alt aspect interesant este conferit de faptul că un europarlamentar român deține poziția de purtător de cuvânt al Partidului Popular European și va fi, în 2017, raportorul Parlamentului European pentru Bugetul Uniunii Europene (Siegfried Mureșan) sau că eforturile unor eurodeputați români în aria de activitate politică au fost premiate la nivel european (Victor Negrescu – europarlamentarul anului pentru Agendă Digitală). Tot la nivelul Parlamentului European, europarlamentarii români dețin poziții importante în interiorul celor mai mari grupuri politice: Marian-Jean Marinescu (vicepreședinte PPE), Victor Boștinaru (vicepreședinte S&D) sau Norica Nicolai (vicepreședinte ALDE).

ue-romaniaArgumentele valorice și diacronice ale celor zece ani în care celebrăm Ziua Europei din interiorul acesteia nu se opresc, cu siguranță, aici. Aș putea menționa și faptul că suntem pe locul trei în UE la independență energetică sau că am devenit în aceeași decadă un model de luptă anti-corupție și că faimosul MCV pe care îl purtăm pe reverul hainei noastre europene nu este o piedică, ci avem posibilitatea de a-l transpune în model de bună practică și pentru alte țări precum Grecia sau Italia.

România celor zece ani în Uniunea Europeană este și țara care acum reprezintă un bazin de stabilitate în dimensiunea setului de valori europene, prin comparație cu vecinii și partenerii noștri central est-europeni.

Există și carențe ale acestei decade de când purtăm și fluturăm steagul UE lângă cel românesc și spunem ”La mulți ani Europa!”, deficiențe pe care nu aș vrea să le dezvolt. Nu pentru că nu le-am ști, nu pentru că n-ar fi multe clasamente și top-uri europene în care suntem pe locurile codașe (vezi decalajele între regiuni, vezi poluarea, vezi calitatea vieții, vezi salariul minim pe economie), nu pentru că încă nu am început absorbția efectivă a fondurilor UE 2014-2020, nu pentru că nu avem o reformă administrativă și o strategie de dezvoltare regională bine pusă la punct, ci pentru că acestea sunt probleme pentru care unicii vinovați suntem noi, și nu Europa.

Europa este șansa pe care înaintașii noștri nu au avut-o și pe care noi nu avem voie să o irosim sau o lăsăm să cadă pradă ideologiilor naționaliste, amenințărilor de securitate hibride și dezintegrării.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EDITORIALE

Intrarea Dragonului

Published

on

de Dan Cărbunaru

De când am intrat în Uniunea Europeană, am avut de înfruntat alături de partenerii noștri o gamă variată de provocări majore. Criza economico-financiară,  anexarea ilegală a Crimeei, valurile de atacuri teroriste, valurile de migranți și refugiați, negocierile eșuate cu SUA pe tema noului Acord Comercial, Brexit, tensionatele raporturi cu Turcia, criza din Siria, compromiterea acordului cu Iranul, noul coronavirus.

Uniunea Europeană, colosul economic cu ambiții geopolitice a fost și este luată la țintă la fiecare criză majoră cu mesaje integrate în peisajul războiului hibrid. Un război în care victimele sunt chiar cetățenii europeni. 

Elementul comun, firul roșu care reunește mesajele anti-europene și anti-occidentale propagate în astfel de perioade grele pentru Uniune este legat de decredibilizarea capacității instituțiilor europene, singure sau împreună cu statele membre, să gestioneze aceste crize. 

Mai vechile îngrijorări europene privind dezinformarea de origine rusă și anxietatea cu care au fost întâmpinate mesajele critice de peste atlantic în materie comercială sau privind contribuțiile la apărare sunt, zilele acestea, dublate de un nou tip de propagare de mesaje. China face eforturi teribile de a recupera terenul pierdut, după ce Covid19 a pus-o într-o serioasă dificultate comercială și de percepție pe scena globală. Acuzate că au încercat să țină sub preș sâmburii pandemiei globale cu centrul în Wuhan, autoritățile chineze au creat un reality show care a început cu impresionanta construcție a  mega-spitalului. De câteva zile, în paralel cu miraculoasa scădere a numărului de îmbolnăviri, China plasează pachete consistente de ajutoare către state europene – Italia, Spania, Franța, Polonia. Fiecare ajutor este însoțit de strategii de comunicare care sugerează puterea chinezilor în raport cu ”neputințele” Uniunii Europene. O Uniune care s-a grăbit, de îndată ce chinezii au decis să-și recunoască oficial epidemia, să livreze zeci de tone de ajutoare celor afectați. O Uniunea care a anunțat pachete de sprijin pentru statele membre afectate, după ce virusul chinezesc a ajuns și la noi. O Uniune care caută, prin mecanisme democratice, care să respecte și principiile economiei de piață, să ajute atât cetățenii,  cât și companiile care au nevoie de acest sprijin.

Dintre toate crizele de până acum, criza noului coronavirus, care prefigurează nu doar o mare problemă de sănătate, ci și deschide porțile noii crize economico-financiare, marchează intrarea Dragonului Chinezesc pe terenul propagandei care targetează europenii.

Pentru România, în mod special, o țară în care războiul hibrid a inclus mai degrabă mesaje de care ar fi beneficiat o țară a cărei asertivitate preocupă de o bună bucată de vreme NATO și UE, aparent benigna propagandă chinezească poate fi un nou instrument care să urmărească slăbirea încrederii și suportului public față de partenerii occidentali. 

Va fi, poate, un nou prilej să ne amintim împreună de ce ne-am dorit să ne integrăm în familia occidentală, de ce am fost primiți și care au fost și sunt beneficiile noastre ca țară și ca cetățeni.

Continue Reading

EDITORIALE

Criza coronavirusului va modela deceniul trei din acest secol. Unde este Occidentul?

Published

on

© White House/ Flickr

Westlessness este un concept proaspăt pe piața ideilor globale. În câmpul teoretic și empiric al relațiilor internaționale el acționează asemenea unui bisturiu care, până de curând, nu a fost aplicat cu o precizie înaltă pe pacient. Pe scurt, el se referă la dezoccidentalizare și a fost patentat astfel la Conferința de Securitate de la Munchen din acest an. Pe fond, semnifică un sentiment răspândit de neliniște și agitație în fața unei incertitudini tot mai mari cu privire la viitorul și destinul Occidentului.

Certitudinea tot mai mare a tranziției către o nouă eră a competiției între marile puteri este suprapusă cu cea mai mare criză geopolitică, potențial geoeconomică, sanitară și potențial umanitară de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial încoace. Criza coronavirusului va modela, pe de-a întregul, deceniul trei din acest secol.

Spre deosebire de criza economică din 2008, pandemia de coronavirus ne regăsește într-o situație în care încrederea în stat, în Uniunea Europeană, dar și în parteneriatul transatlantic, sunt mult mai importante pentru că ne referim la cel de mai de preț drept într-o democrație: dreptul la viață.

Dacă prăbușirea financiară din 2008 este încă recentă, rețetele de gestiune a crizei posibil să se fi îmbunătățit și ele încă sunt actuale. Un exemplu în acest sens este atitudinea politică promptă dinspre Washington, Berlin sau Paris de a injecta și a arunca în joc sute de miliarde de euro pentru atenuarea impactului asupra companiilor și, implicit, pentru salvarea puterii economice occidentale. Împreună, SUA și Uniunea Europeană reprezintă peste 30% din economia lumii, însă separat ambele sunt devansate de China.

În debutul acestei crize, ministrul francez al economiei și finanțelor, Bruno Le Maire, argumenta că Occidentul trebuie să își regândească strategia industrială și de business, profund dependentă de China și de producția din această țară. 

La scară europeană, este și o oportunitate în această situație grea. Negocierile pentru bugetul UE 2021-2027 nu sunt încă finalizate, iar anvelopa financiară a acestuia încă poate fi echipată în așa fel încât șocul unui recesiuni să nu fie la fel de puternic pentru statele mai vulnerabile economic, inclusiv România.

În egală măsură, această criză pandemică a scos, din nou, la interval desincronizarea transatlantică. Președintele SUA Donald Trump a anunțat închiderea granițelor fără a-și notifica în prealabil partenerii europeni, gest criticat de liderii instituțiilor Uniunii Europene. Tot liderul de la Casa Albă, potrivit unei anchete jurnalistice, a încercat să își asigure exclusivitate națională pentru un potențial vaccin ce ar putea fi produs de compania germană CureVac. Dovada unui sâmbure de adevăr stă în faptul că Ministerul german al Sănătății și Comisia Europeană au intrat pe fir pentru a aloca fonduri acestei companii. Într-adevăr, comunicatul reieșit în urma unei summitului – videoconferință al țărilor G7, grupul celor mai industrializate democrații ale lumii, și angajamentul comun de a întreprinde tot ceea ce este necesar pentru soluționarea acestei crize a cuplat ca o dezamorsare a carențelor, însă nu este suficient.

Beijing-ul însă, care pare să fi ajuns la o metodă de control a răspândirii acestei pandemii, este acum în postura de a profita de pe urma tensiunilor transatlantice dintre SUA și Europa și a lipsei de solidaritate dintre cele două, promovând imaginea unui stat care desfășoară acțiuni umanitare în sprijinul altor state care se confruntă cu pandemia de coronavirus.

O analiză apărută în Atlantic Council sugerează oportunitatea activării articolului 5 din Tratatul NATO privind apărarea colectivă în contextul pandemiei de coronavirus. Se face paralela cu singurul moment în care această prevedere a fost declanșată – atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.

Remarc că scopul invocat pentru această activare este acela al probării unității aliate. Cu toții am observat că măsurile luate în ultima săptămână pe ambele maluri ale Atlanticului au dus lipsă de sincronizare, însă un astfel de gest politic transatlantic trebuie tratat cu prudență. Articolul 5 a fost conceput pentru amenințări militare, clasice. Activarea clauzei împotriva unui agent patogen ce implicații va produce? Pe de altă parte, cine va fi tras la răspundere pentru efectele acestei pandemii care este asemuită celei mai dramatice crize de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial?

Războiul Rece, 11 septembrie 2001, Războiul din Irak sau criza economico-financiară din 2008. Toate acestea au fost depășite pentru că Occidentul, în pofida și a unor divergențe, a fost unit. Dacă liderii acestui construct valoric nu vor reveni sub aceeași umbrelă, coronavirusul va fi fost și el un agent al Westlessness-ului.

Continue Reading

EDITORIALE

Relatarea unei studente românce din Roma. Alina-Maria Balaj: Italia în ”stand-by”

Published

on

© Ana-Maria Balaj

Relatare din Roma de Alina-Maria Balaj: Italia în ”stand-by”

Italia trăiește momente de nedescris. De la medici în tranșee care se luptă cu mii de eșantioane, la decizii pe care tot aceștia sunt obligați să le ia privind o prioritizare a pacienților pe secțiile de terapie intensivă. De ieri seară, prin decretul președintelui Consiliului de Miniștri Giuseppe Conte, Italia devine zonă ,,protejată”, iar activitățile economice par să se reducă de la zi la zi.

Școlile și universitățile rămân închise până pe 3 aprilie. Pe de altă parte statul e în acord cu Biserica Catolică, care s-a angajat responsabil să participe activ la combaterea acestei probleme sociale. Pentru prima dată în istorie Suveranul Pontif a recitat rugăciunea Angelus din interiorul Palatului Apostolic și nu de le fereastra din Piața Sfântului Petru. Serviciile religioase au fost suspendate în întreaga Italie, iar azi au fost închise porțile Bazilicii Sfântului Petru.

Instituții de învățământ de pe lângă Sfântul Scaun, precum Universitatea Pontificală Santa Croce, au decis să își continue activitatea didactică în online, ținând cont de faptul că studenții acestora sunt internaționali și condiționați de timp și resurse materiale pentru a studia. Totul e in stand-by și pare a fi cea mai bună decizie pentru diminuarea numărului de contagiați. Cerul albastru roman și ziua tipic senină nu par a fi suficiente pentru a tăia nuanța de gri din atmosferă.

În tot acest timp România învață cum și ce să facă după reușitele sau greșelile modelului italian, iar comunitatea de români din peninsulă a înțeles că trebuie respectate regulile pe care guvernul le-a impus. Autoritățile românești sunt în plină activitate de monitorizare, după ce în urmă cu două săptămâni ambasadorul României în Republica Italiană E.S. George Gabriel Bologan a efectuat o vizită de lucru în plină zonă declarată atunci ,,roșie”, în Lombardia, un gest de solidaritate și susținere față de compatrioți.

Cam așa ar putea fi descrisă imaginea peninsulei care se găsește acum singură în Europa, mai singură ca niciodată. Virusul nu ține cont de frontiere și este nevoie de o solidaritate la nivel european, o gândire echilibrată a fiecărui cetățean în parte și respectarea normelor și restricțiilor, pentru că acum nu suntem responsabili doar de viețile proprii, cât și a celor din jurul nostru.”

Alina-Maria Balaj

MA Student in Institutional and Social Communication, Pontifical University of the Holy Cross Rome, Italy

MA and BA in Communication and International Relations and European Studies University of Oradea, Romania

Associate in the Communication Office of the Pontifical University of the Holy Cross and MCE Research Center in Rome

Continue Reading

Facebook

Guvernul României: Măsuri de prevenție coronavirus (COVID-19)

Advertisement
Advertisement

Trending