Guvernul României își exprimă „deplina solidaritate” cu Germania după ce autoritățile de la Berlin au atribuit Rusiei tentativa de atac cu drone de la aeroportul Leipzig/Halle, premierul Ilie Bolojan afirmând că incidentul reprezintă un nou exemplu al comportamentului provocator al Moscovei față de Uniunea Europeană și statele sale membre.
„Acesta este un alt exemplu al comportamentului provocator al Rusiei față de UE și statele sale membre. Nu este un incident izolat, ci face parte dintr-un tipar mai larg de atacuri hibride”, a transmis Bolojan pe X, într-un mesaj adresat și cancelarului german Friedrich Merz. Premierul a adăugat că România și partenerii săi rămân uniți în hotărârea de a-și consolida securitatea.
The Romanian Government stands in full solidarity with Germany following the attribution of the Leipzig drone incident to the Russian state. This is another example of Russia’s provocative behavior towards the EU and its Member States. It is not an isolated incident, but part of…
— Ilie Bolojan (@Bolojan) September 2, 2026
Mesajul lui Bolojan vine în aceeași zi în care ministrul de externe, Oana Țoiu, a anunțat convocarea ambasadorului rus la București la Ministerul Afacerilor Externe. Țoiu a transmis că România este solidară cu Germania și cu celelalte state europene care s-au confruntat cu „activități hibride rusești iresponsabile și persistente, ingerințe sau provocări” și a avertizat că astfel de acțiuni „nu vor rămâne fără răspuns”.
Reacția Bucureștiului se înscrie în răspunsul coordonat al aliaților europeni la acuzațiile Germaniei. Berlinul susține că o dronă încărcată cu explozibili, descoperită la 4 august în apropierea aeroportului Leipzig/Halle, a fost parte a unei operațiuni atribuite Rusiei. Germania a adoptat deja măsuri diplomatice împotriva Moscovei, iar mai multe state europene au convocat, la rândul lor, diplomați ruși.
La Bruxelles, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au reafirmat miercuri că UE și Alianța Nord-Atlantică nu vor fi intimidate și că sprijinul pentru Ucraina va continua. Rutte a descris acțiunile recente ale Rusiei drept tot mai „iresponsabile”, indicând inclusiv incursiuni cu drone și rachete în spațiul aerian aliat și alte activități ostile.
În acest context, UE pregătește noi măsuri împotriva Rusiei, în timp ce statele membre discută inclusiv consolidarea sprijinului pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei. Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a afirmat că incidentul de la Leipzig prezintă caracteristicile unui act de terorism sponsorizat de un stat.
Pentru București, cazul Leipzig se adaugă preocupărilor privind acțiunile hibride și încălcările spațiului aerian românesc atribuite Rusiei. Bolojan a condamnat anterior incursiunile repetate ale dronelor rusești în spațiul aerian al României, calificându-le drept acte iresponsabile și încălcări ale dreptului internațional.
