Victor Negrescu solicită revizuirea Directivei privind mobilitatea pacienților: Accesul la tratamente în UE trebuie să devină un drept real

 

În deschiderea sesiunii de lucru a Comisiei pentru Sănătate Publică (SANT) din Parlamentul European, reunită miercuri, 2 septembrie, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a susținut că barierele care îngreunează accesul pacienților la tratamente în alte state membre trebuie eliminate, iar Directiva privind drepturile pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere trebuie revizuită.

„Astăzi, prea mulți oameni se lovesc încă de proceduri complicate, autorizări restrictive sau dificultăți de rambursare atunci când au nevoie de tratament într-un alt stat membru. Pentru copii și pentru pacienții cu boli rare sau complexe, aceste obstacole pot conta enorm. Am cerut simplificarea procedurilor, un mecanism mai bun de rambursare, mai multă informare pentru pacienți, inclusiv printr-un portal european comun, și un mecanism real de solidaritate între statele membre”, a transmis deputatul european în discursul său.

Victor Negrescu a pledat pentru transformarea mobilității pacienților într-un drept real, accesibil unui număr cât mai mare de europeni, în condițiile în care numeroși cetățeni nu au acces în propriile țări la cele mai bune soluții de tratament: „Un pacient trebuie să poată ajunge la tratamentul de care are nevoie, chiar dacă acesta nu este disponibil în țara sa.”

„Trebuie să revizuim directiva, iar noi, din partea Parlamentului European, trebuie să fim foarte clari în ceea ce vrem de la Comisia Europeană, dar și de la statele membre în această privință și să transformăm, așa cum am spus, mobilitatea pacienților într-un drept firesc, accesibil unui număr cât mai mare de pacienți”, a mai subliniat deputatul european.

De asemenea, acesta susține că este esențial, ca în paralel, să fie finanțat schimbul de experiență între profesioniștii din sănătate, pentru ca expertiza medicală să circule mai ușor în Europa.

Tot astăzi, în Comisia pentru Sănătate Publică din Parlamentul European a fost votată poziția privind bugetul european pentru 2027, raport pentru care eurodeputatul Victor Negrescu a fost responsabil din partea grupului social-democrat.

„Pentru mine, politica europeană trebuie să fie exact despre aceste lucruri: mai puține bariere și mai multe soluții concrete pentru oameni”, a conchis acesta.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare