Suedia și Franța își intensifică cooperarea strategică în domeniul apărării, printr-un acord-cadru pe termen lung și achiziția de către Stockholm a patru fregate de apărare aeriană construite de compania franceză Naval Group.
Acordurile au fost semnate la Stockholm, în prezența președintelui francez Emmanuel Macron și a premierului suedez Ulf Kristersson.
Macron și Kristersson au participat, la 31 august, la ceremonia de semnare desfășurată la bordul fregatei franceze Amiral Ronarc’h, aflată în portul Stockholm, a transmis guvernul suedez într-un comunicat.
„Parafăm o cooperare strategică majoră, reciprocă și ambițioasă”, a declarat Emmanuel Macron, subliniind importanța acordului pentru consolidarea apărării europene.
„Aceasta arată forța și importanța acestui pilon european al apărării și modul în care cooperarea franco-suedeză este pe cale să devină un element esențial al acestui pilon european”, a afirmat președintele francez.
La Suède choisit d’acquérir quatre frégates de défense et d’intervention françaises produites par Naval Group à Lorient.
C’est l’excellence de notre industrie de défense qui est reconnue. C’est aussi le choix de deux nations qui partagent une même vision de la souveraineté… pic.twitter.com/ZDWMdSaB6J
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) August 31, 2026
Contractul semnat de Administrația Suedeză pentru Materiale de Apărare și Naval Group prevede achiziția a patru fregate de apărare aeriană pentru Forțele Armate Suedeze. Prima navă este programată să fie livrată în 2030, urmând ca celelalte trei să fie livrate succesiv.
Fregatele vor fi construite în configurația suedeză „clasa Luleå”, bazată pe clasa franceză Frégate de Défense et d’Intervention, și vor dispune de sisteme avansate de apărare antiaeriană și antisubmarin. Potrivit guvernului suedez, cele patru nave vor tripla capacitatea actuală a Suediei de apărare aeriană.
În paralel, miniștrii apărării din cele două țări, Pål Jonson și Catherine Vautrin au semnat un acord-cadru destinat instituirii unei platforme strategice pe termen lung pentru cooperarea franco-suedeză în domeniul apărării. Documentul vizează cooperarea operațională, dezvoltarea echipamentelor militare și cooperarea industrială.
Premierul Ulf Kristersson a afirmat că intensificarea cooperării contribuie la consolidarea atât a apărării europene, cât și a NATO.
„Acest lucru va aprofunda parteneriatul strategic dintre Suedia și Franța. Într-o lume incertă, este important ca țările noastre, în calitate de aliați care împărtășesc aceleași valori, să rămână puternice împreună. Intensificarea cooperării noastre în domeniul apărării contribuie la consolidarea atât a apărării europene, cât și a NATO”, a declarat Kristersson.
Bienvenue en Suède monsieur le President. pic.twitter.com/dpuZZh6lVF
— Ulf Kristersson (@SwedishPM) August 31, 2026
„Aceasta este o investiție importantă din punct de vedere strategic, care consolidează capacitatea de apărare și securitatea Suediei în contextul deteriorării situației internaționale. Cele patru fregate vor tripla capacitatea actuală a Suediei de apărare aeriană. Acest lucru este esențial pentru securitatea Suediei și pentru capacitatea NATO”, a declarat și ministrul suedez al apărării, Pål Jonson.
Noile fregate vor consolida forțele navale suedeze și capacitatea țării de a proteja transportul maritim și de a menține deschise rutele maritime, precum și interoperabilitatea Suediei cu aliații în cadrul operațiunilor internaționale.



