UE nu va juca rolul de mediator în conflictul comercial dintre Canada și SUA, transmite comisarul european pentru comerț

Comisarul european pentru comerț și securitate economică, Maroc Sefcovic, a declarat într-un interviu pentru Euronews că Uniunea Europeană nu se află în poziția de a media războiul comercial dintre Canada și Statele Unite, în urma eșecului negocierilor comerciale dintre cele două părți.

Săptămâna trecută, Canada a anunțat taxe de până la 50% pentru sute de produse americane după ce Statele Unite au amenințat țara vecină cu taxe vamale de 50% pentru automobile și oțel de la 1 ianuarie 2027.

„Nu cred că suntem în măsură să jucăm rolul de mediator. În același timp, știu că acestea (Canada și SUA) au o relație economică atât de strânsă încât, în ciuda tensiunilor actuale, mai devreme sau mai târziu vor exista încercări de a le rezolva”, a declarat Sefcovic.

Comisarul a adăugat că „tarifele sunt taxe care, în cele din urmă, sunt plătite de operatorii economici sau de cetățeni”, un mesaj pe care l-a reiterat de mai multe ori în ultimul an, pe parcursul disputei comerciale dintre UE și Washington.

„Susținem în mod clar comerțul liber și echitabil, cu tarife mai mici sau chiar fără tarife”, a declarat el pentru Euronews.

De când negocierile comerciale au fost suspendate, Carney a pledat pentru o relație mai strânsă între Ottawa și Bruxelles și a anunțat că va participa la discursul privind Starea Uniunii al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va avea loc la Strasbourg la jumătatea lunii septembrie, unul dintre principalele evenimente din calendarul politic al Bruxelles-ului.

Un summit UE-Canada ar urma să aibă loc la sfârșitul acestei toamne.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare