
Guvernul alocă 150 de milioane de euro prin Fondul pentru Modernizare pentru dezvoltarea unor noi instalații autonome de stocare în baterii a energiei electrice, a anunțat premierul Ilie Bolojan.
Potrivit acestuia, Ghidul solicitantului pentru program a fost publicat în Monitorul Oficial, iar investițiile urmăresc realizarea unei capacități noi de stocare de cel puțin 2.174 MWh, instalațiile urmând să fie racordate direct la Sistemul Energetic Național.
La program pot participa societăți comerciale de orice dimensiune, inclusiv firme nou-înființate, care desfășoară activități din sectorul energiei electrice. Selecția proiectelor se va face prin licitație, fiind favorizate proiectele care solicită cel mai mic ajutor pentru fiecare MWh de capacitate instalată.
Sprijinul financiar este plafonat la 69.000 de euro/MWh, iar o companie poate primi cel mult 15 milioane de euro, indiferent de numărul proiectelor depuse.
Proiectele vor putea fi depuse online, prin platforma MySMIS, în perioada 1 septembrie – 30 octombrie 2026. Contractele sunt programate să fie semnate în ianuarie-februarie 2027, iar instalațiile trebuie puse în funcțiune în cel mult 48 de luni de la semnarea contractului.
“Investițiile în capacități de stocare vor contribui la creșterea siguranței sistemului energetic, la utilizarea mai eficientă a energiei regenerabile și la reducerea costurilor de echilibrare a rețelei”, a afirmat Ilie Bolojan.




