ROMÂNIA

București, pe locul doi în UE în topul celor mai periculoase capitale într-un clasament privind siguranța și calitatea vieții

Published

on

17 localităţi din Europa sunt clasificate ca fiind periculoase pentru trai şi pentru o viaţă decentă, conform companiei americane de consultanţă Mercer, şi citat de care realizează un clasament anual al siguranţei şi calităţii vieţii în 230 de oraşe din întreaga lume, informează Gândul.info.

Clasamentul a fost întocmit la câteva zile după atentatele sângeroase de la Bruxelles. Conform acestui top cele mai periculoase oraşe din Europa sunt Kiev, Belgrad şi Sofia. Capitala Bulgariei ocupă, astfel, locul întâi în cadrul statelor UE.

Evaluarea celor de la ”Mercer” a fost făcută pe baza criteriilor precum nivelul de infracţionalitate, stabilitate internă, poliţie, justiţie şi situaţia securităţii geopolitice. Din cauza acestui criteriu, Kievul a fost catalogat cel mai periculos oraş european, acţiunile militare care au loc în estul Ucrainei propulsând oraşul în fruntea topului.

În cazul Belgradului, acesta a ajuns să ocupe locul doi pentru că furturile şi vandalismul au inundat străzile capitalei Serbiei. În timp ce aprecierile negative pentru Sofia pornesc în mare parte din cauza revoltelor şi protestelor care afectează adesea cea mai săracă ţară din UE. 

Capitala României şi cea a Croaţiei ocupă poziţiile patru, respectiv cinci, urmate de oraşe din ţările baltice, încheie sursa citată.

Având în vedere că dintre primele cinci orașe din acest clasament (Kiev, Belgrad, Sofia, București și Zagreb) două sunt capitale ale unor țări non-membre UE, rezultă că Bucureștiul ocupă locul al doilea într-un clasament ad-hoc privind calitatea și siguranța vieții în capitalele statelor membre UE, potrivit raportului companiei Mercer.

Citiți și Eurobarometru ”Calitatea vieții în orașele europene”

Un Eurobarometru privind calitatea vieții din Uniunea Europeană, dat publicității în februarie 2016, arată că 75% dintre bucureșteni sunt nemulțumiți și în ceea ce privește calitatea aerului respirat, gradul de insatisfacție vis-a-vis de viața în București fiind ridicat și la capitolul transport public.

În accepțiune generală, Eurobarometrul arată că satisfacția cetățenilor privind dimensiunea educației este la nivelul cel mai redus în capitalele statelor membre ale Uniunii Europene. Șapte dintre capitatele țărilor UE se află printre ultimele 10 orașe la acest capitol, iar Bucureștiul este printre ele cu un procent de 48% al cetățenilor mulțumiți.

Totodată, mai puțin de jumătate dintre respondenți sunt mulțumiți cu privire la starea clădirilor și a străzilor din capitala României. De asemenea, o altă problemă este reliefată de nivelul de încredere între cetățenii bucureșteni, aproximativ 35% dintre respondenți declarând că au încredere în locuitorii orașului lor.

.

Click to comment

Trending

Exit mobile version