Președintele american Joe Biden a apreciat marți, la Casa Albă, angajamentul României față de alianța transatlantică și sprijinul de securitate furnizat Ucrainei în cadrul unei întrevederi pe care a avut-o cu președintele Klaus Iohannis, ocazie cu care cei doi lideri au marcat 20 de ani de la aderarea României la NATO.
“Nu cred că există niciun aliat NATO care să aibă un angajament mai puternic față de Alianța euro-atlantică decât România și Statele Unite. Aceasta este o chestiune de valori, în asta credem“, a spus Biden, în cadrul unor scurte declarații de presă, în Biroul Oval, alături de Klaus Iohannis.
La începutul întâlnirii, Biden a glumit că a pledat pentru aderarea României la NATO pe vremea când era senator, „acum 180 de ani”, și a spus că alianța este mai puternică datorită includerii acestei țări. Biden a remarcat că trupele române și americane au luptat și s-au antrenat una alături de cealaltă și a lăudat România pentru că “a făcut un pas înainte” pentru a ajuta Ucraina să respingă invazia Rusiei.
“Statele Unite se angajează să fie alături de voi”, i-a spus Biden lui Iohannis.
“Ceea ce ați făcut și ceea ce vom continua să facem împreună, cred că va fi semnificativ, nu numai pentru Europa, ci pentru întreaga lume”, a mai adăugat liderul american.
La rândul său, președintele Klaus Iohannis a declarat că acceptarea României în NATO a constituit piatra de temelie pentru drumul spre democrație al țării noastre.
“Cred că am reușit de asemenea să facem legătură transatlantică mai puternică, și din punctul meu de vedere această legătură transatlantică este piatra de temelie a modului democratic de a trăi, a valorilor și cum vedem viitorul națiunilor noastre și cum putem asigura securitatea popoarelor noastre. Desigur, vom discuta și obiectivele care rămân de atins. Lucrăm la eliminarea vizelor, Visa Waiver, și sperăm să dăm rezultate într-un timp destul de scurt. Din păcate, cea mai mare problemă este aceea de a găsi o cale de a reinstaura pacea și de ajuta Ucraina și pe ucraineni. Vom căuta soluții pentru a sprijini Ucraina, România are rezultate bune în sprijinul Ucrainei. Trebuie să găsim soluții pentru a împiedica Rusia să câștige acest război în Ucraina și trebuie să stăm uniți și să lucrăm împreună”, a spus Iohannis.
Citiți și
Vizita lui Klaus Iohannis în SUA are loc în contextul în care șeful statului va primi pe 8 mai, în cadrul unei ceremonii la Washington, Distinguished International Leadership Award acordat de Atlantic Council pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său de lider transatlantic şi european, conform site-ului instituţiei.
“În acest an, Atlantic Council îl va onora pe Președintele României, Klaus Werner Iohannis, cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României și pentru rolul său de lider transatlantic și european. Stephen J. Hadley, președinte al Consiliului Consultativ Internațional al Consiliului Atlantic și fost consilier pentru securitate națională al SUA, îl va prezenta pe președintele Iohannis și va înmâna premiul”, arată Atlantic Council.
Atlantic Council, unul dintre cele mai prestigioase think tank-uri din SUA, a anunțat la începutul lunii aprilie că președintele Klaus Iohannis este unul dintre laureații din 2024 ai Premiilor Atlantic Council Distinguished Leadership Awards.
Acest anunț din partea think tank-ului american vine în contextul în care președintele Klaus Iohannis a anunțat pe 12 martie că a decis să intre în competiția pentru funcția de secretar general al Alianței Nord-Atlantice, evocând momentul important al marcării a 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică, pilonul de stabilitate și securitate reprezentat de România pe flancul estic prin alocarea a 2% și a 2,5% din PIB pentru apărare, sprijinul pentru Ucraina, dar și contribuție valoroasă a Europei de Est în discuțiile și deciziile adoptate în cadrul NATO.
Vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă este a patra în cei zece ani de președinție. Șeful statului a fost primit pentru prima dată la Washington în calitate de președinte, în septembrie 2015, de vicepreședintele de atunci al Statelor Unite, Joe Biden. Ulterior, în 2017, Klaus Iohannis a devenit primul lider est-european primit la Casa Alba de președintele de la acea vreme, Donald Trump, context în care liderul republican a afirmat pentru prima dată angajamentul său pentru apărarea aliaților NATO. Președintele român s-a mai aflat la Casa Albă în august 2019, când a semnat cu Donald Trump o declarație prezidențială comună în cadrul Parteneriatului Strategic dintre Statele Unite și România.
