Liderii USL au convenit să amâne votul din plenul Senatului asupra proiectului de revizuire a Constituţie pentru începutul lunii septembrie, în condiţiile în care avizul Curţii...
Comisia de revizuire a Constituţiei a votat un amendament care prevede ca minorităţile să poată să-şi facă propriile organe de decizie şi să-şi poată arbora steagurile...
Senatorii şi deputaţii din Comisia de revizuire a Constituţiei au decis joi adoptarea unui amendament care sancţionează parlamentarii traseişti prin pierderea mandatului, potrivit RTV.net. Conform amendamentului adus la...
Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, joi, un amendament potrivit căruia România recunoaşte rolul istoric al Casei Regale, al minorităţilor naţionale, al bisericii ortodoxe şi...
UDMR nu va susţine viitoarea Constituţie, dacă aceasta va fi mai puţin coerentă decât precedenta, a declarat, marţi, preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, potrivit Mediafax. El a criticat...
Comisia de revizuire a adoptat, luni, o serie de amendamente prin care referendumul naţional poate fi convocat şi de 250.000 de cetăţeni cu drept de vot,...
Noii judecători ai Curţii Constituţionale – Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu – au depus jurământul de învestitură, luni, în faţa şefului statului, într-o ceremonie...
Amendamentul potrivit căruia mandatul preşedintelui României este redus la patru ani a fost adoptat de comisia de revizuire a Constituţiei. Comisia a mai decis că preşedintele...
Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat miercuri, la capitolul 30 privind libertatea de exprimare, mai multe amendamente. Printre ele se numără interzicerea prin lege a...
Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, joi, un amendament al grupului minorităţilor naţionale prin care România este definit în Legea fundamentală ca stat membru al...