GENERAL

Ce condiţii pune UDMR pentru a intra la guvernare: Nu ne mai cumpăraţi cu săli de sport şi nici cu drumuri

Published

on

Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, afirmă că Uniunea nu are discuţii în privinţa intrării la guvernare, dar ar pune condiţii premergătoare unei eventuale negocieri, precum problema simbolurilor, Tamas susţinând că UDMR nu poate fi “cumpărată politic” cu săli de sport sau drumuri, scrie gandul.info.

Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, a fost întrebat, luni, de jurnalişti, despre afirmaţia premierului Victor Ponta potrivit căreia pentru el este important să se ţină de cuvânt şi faţă de UDMR, amintind că a invitat minoritatea maghiară să facă parte din Guvern în 2012, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“Este un acord semnat în acest sens, numai că atunci domnul Voiculescu şi domnul Antonescu au fost împotrivă. Chiar preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spunea atunci că tumoarea canceroasă a politicii româneşti a împiedicat această posibilitate ca UDMR să intre la guvernare”, a spus Tamas.

El a precizat că UDMR ar putea să vină oricând în sprijinul partidelor mari româneşti pentru a stabiliza viaţa politică, dar că nu există negocieri în acest sens.

Preşedintele UDMR Covasna a spus că, pentru a începe eventuale tratative, ar exista condiţii preliminare.

“Însă ar exista şi condiţii preliminare pentru a începe eventuale negocieri, şi anume detensionarea situaţiei în ceea ce priveşte steagurile locale şi judeţene, precum şi simbolurile naţionale. Nouă nu ne trebuie cinci săli de sport în plus, pe noi nimeni nu ne-ar putea «cumpăra politic» cu 100 de kilometri de drumuri, ci ne interesează principiile, şi anume, mai concret, posibilitatea de a folosi simbolurile locale, judeţene şi cele naţionale. Rezolvarea acestor probleme ar putea fi o condiţie premergătoare unei eventuale negocieri”, a afirmat Tamas, care a reiterat că nu sunt discuţii cu privire la posibilitatea intrării UDMR la guvernare în cazul în care s-ar rupe USL.

Totodată, Tamas a apreciat că premierul Ponta a “înţeles” că, pentru pace socială, este important ca în structurile politice să existe o minoritate.

“Noi spunem de 20 de ani acest lucru şi mă bucur că şi domnul Ponta a înţeles exact situaţia. UDMR nu este un partid politic, ci o organizaţie care reprezintă o comunitate etnică în România. Noi întotdeauna am spus că UDMR trebuie tratată altfel decât un partid politic şi mă bucur că domnul Ponta nu numai că a înţeles acest lucru, dar într-adevăr în ultimii doi ani a avut şi gesturi corecte, pozitive faţă de comunitatea maghiară. Şi aici mă refer la domnul Ponta, şi nu la reprezentanţii Guvernului în teritoriu, care în ultimii doi ani ne-au pus în cap 54 de procese administrative în ceea ce priveşte simbolurile naţionale, steaguri locale şi judeţene sau bilingvismul”, a subliniat preşedintele UDMR Covasna, care este şi şeful Consiliului Judeţean.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta afirma că Uniunea Social-Democrată are o majoritate fragilă, ce îi permite însă să guverneze în cazul ruperii USL, dar că pentru el este important să se ţină de cuvânt şi faţă de UDMR, amintind că a invitat minoritatea maghiară să facă parte din Guvern în 2012.

El preciza că nu are o problemă în a se lăsa criticat pentru a doua oară că invită UDMR la guvernare, aşa cum s-a întâmplat după alegerile parlamentare din 2012.

“Doar USD are majoritatea necesară, extrem de fragilă, de a guverna. Nu ştiu dacă va fi nevoie sau nu să avem o majoritate mai largă, alături de grupul minorităţilor. Eu nu am ascuns, şi mi-am atras critici extrem de dure, că, împreună cu Antonescu, în noiembrie 2012, am semnat un acord prin care aduceam UDMR la guvernare şi nu m-am dezis de acest lucru chiar dacă am fost criticat. UDMR nu a mai venit la guvernare pentru că PNL şi PC s-au opus, dar eu mi-am luat criticile de rigoare cu UDMR şi nu am nicio problemă de a le lua a doua oară. pentru mine este foarte important să mă ţin de cuvânt la o hârtie pe care am semnat-o şi la un cuvânt pe care l-am dat”, spunea Ponta la Antena 3.

Ponta preciza că nu s-a dezis de hârtia semnată, atunci, cu UDMR, care prevedea cooptarea minorităţii maghiare la guvernare şi că, pentru pace socială, este extrem de important ca în structurile politice să existe o minoritate, pentru a nu se radicaliza.

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, luni, dacă va iniţia discuţii de colaborare în Parlament cu UDMR, în cazul retragerii PNL de la guvernare, el arătând că are mandat să iniţieze discuţii pentru formarea majorităţii care să sprijine Guvernul USD, dar că mâna întinsă PNL rămâne valabilă.

“Sigur, voi iniţia – şi am acest mandat – discuţii pentru formarea unei majorităţi care să sprijine Guvernul”, a spus Ponta.

Click to comment

Trending

Exit mobile version