Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană a deschis trei proceduri de infringement împotriva României în domeniile transport, stabilitate financiară și siguranță alimentară

Published

on

© Comisia Europeană în România/ Facebook

Comisia Europeană a deschis trei proceduri de infringement împotriva României în domeniile mobilitate și transport; stabilitate financiară, servicii financiare și uniunea piețelor de capital; sănătate și siguranță alimentară.

Mobilitate și transport

Comisia Europeană a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, trimițând scrisori de punere în întârziere Franței și României, solicitându-le să alinieze legislația națională la legislația UE privind siguranța infrastructurii. Directiva 2008/96/CE privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2019/1936, stabilește măsuri menite să ia în considerare siguranța utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor (pietoni, bicicliști și motocicliști) în toate procedurile de siguranță rutieră, de la evaluarea inițială a impactului noilor proiecte rutiere până la inspecțiile periodice ale infrastructurii construite. Franța nu a transpus în totalitate aceste dispoziții.

În plus, directiva prevede tratarea celor mai periculoase secțiuni de infrastructură identificate în cadrul evaluării siguranței rutiere la nivelul întregii rețele, prin inspecții aprofundate și măsuri corective planificate; de asemenea, directiva impune acordarea unei atenții speciale lizibilității și detectabilității semnelor și marcajelor rutiere de către șoferii umani și sistemele de asistență automată.

România nu a transpus încă în mod corect aceste dispoziții. Prin urmare, Comisia trimite scrisori de punere în întârziere Franței și României.

Stabilitate financiară, servicii financiare și uniunea piețelor de capital

Comisia Europeană a decis astăzi să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, trimițând scrisori de punere în întârziere către Belgia, Grecia, Spania Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia și România pentru că nu au adoptat și nu au notificat Comisiei măsurile de transpunere în legislația națională a modificărilor aduse Directivei privind caracterul definitiv al decontării (Directiva 98/26/CE) și celei de a doua directive privind serviciile de plată (Directiva (UE) 2015/2366), care au fost introduse prin Regulamentul privind plățile instantanee (Regulamentul (UE) 2024/886).

Aceste modificări au scopul de a permite anumitor tipuri de prestatori de servicii de plată nebancari, cum ar fi instituțiile de plată și instituțiile emitente de monedă electronică, să devină participanți la sistemele de plăți desemnate în temeiul Directivei privind caracterul definitiv al decontării.

Modificările garantează că acești prestatori de servicii de plată nebancari pot efectua decontări de plăți într-un mod eficient și competitiv atunci când furnizează clienților lor servicii precum plățile instantanee.

Sănătate și siguranță alimentară

Comisia Europeană a decis să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, trimițând României o scrisoare de punere în întârziere (INFR(2025)2146) pentru nerespectarea Regulamentului privind produsele fitosanitare („PPPR”), Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.

România a acordat în repetate rânduri autorizații de urgență pentru produse fitosanitare care conțin substanțe neonicotinoide, contrar PPPR.

Neonicotinoidele sunt un grup de insecticide care pot fi dăunătoare pentru polenizatori, inclusiv pentru albine.

În 2018, Comisia a adoptat, în temeiul PPPR, regulamente de punere în aplicare care interziceau în mod expres utilizarea în aer liber a trei dintre acestea, și anume imidacloprid, clotianidină și tiametoxam.

În pofida avertismentelor repetate din partea Comisiei, România a acordat, în total, 12 autorizații temporare de urgență în temeiul articolului 53 alineatul (1) din PPPR, în 2023 și 2024, pentru utilizarea în aer liber a imidaclopridului și a tiametoxamului pentru semințele de cereale, porumb și floarea-soarelui.

Deși autorizațiile de urgență sunt o posibilitate pentru statele membre în temeiul PPPR în cazul unui pericol grav care nu poate fi controlat prin alte mijloace rezonabile, o hotărâre preliminară a Curții de Justiție a Uniunii Europene din ianuarie 2023 a clarificat că autorizațiile de urgență pentru tiametoxam sau imidacloprid pentru tratarea semințelor care urmează să fie semănate în aer liber sunt excluse în lumina restricțiilor explicite prevăzute în regulamentele de punere în aplicare din 2018.

Comisia consideră că autorizațiile de urgență acordate de România sunt, prin urmare, contrare PPPR, astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiție. Acordarea autorizațiilor de urgență poate fi considerată o practică persistentă a autorităților române. În plus, autoritățile române nu au indicat niciun plan de a înceta acordarea autorizațiilor în cauză pentru perioadele viitoare de însămânțare.

În toate cele trei situații, țara noastră are la dispoziție două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele semnalate de Comisie. În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

COMISIA EUROPEANA

Corpul European de Solidaritate va beneficia de un buget majorat la 175,3 milioane de euro în 2026 pentru a sprijini activitățile de voluntariat ale tinerilor din UE și țările asociate

Published

on

© European Union, 2016

Comisia Europeană a lansat, vineri, apelul pentru programul Corpul European de Solidaritate 2026, într-un an în care se sărbătoresc 30 de ani de voluntariat european (început în 1996 cu proiectul pilot al Serviciului European de Voluntariat) și 10 ani de la înființarea Corpului European de Solidaritate.

De la lansarea sa în 2016, Corpul European de Solidaritate a oferit oportunități de transformare pentru peste 150.000 de tineri, finanțând 22.000 de proiecte de solidaritate, ajutor umanitar și cooperare pentru dezvoltare. Programul din 2026 construiește pe aceste rezultate și va continua să finanțeze proiecte aliniate celor patru priorități strategice 2021–2027: incluziune și diversitate, sustenabilitate ambientală, transformare digitală și participare democratică.

Programul va avea un buget majorat în 2026, ajungând la 175,3 milioane de euro, pentru a sprijini noi generații de tineri să se implice în acțiuni de solidaritate în Europa și dincolo de granițele sale.

Accent pe solidaritate în noul mandat al Comisiei

În 2026, programul va continua să susțină activități de voluntariat, proiecte de solidaritate și acțiuni de networking, alături de măsuri de calitate precum formare, evaluări, instrumente IT și sistemul Quality Label pentru organizațiile participante.

Acțiunea centralizată „Echipe de voluntari în domenii cu prioritate ridicată” va viza trei priorități anuale:

  • Pregătire și sprijin pentru persoanele afectate de conflicte armate sau dezastre naturale, în linie cu noua Strategie pentru Uniunea Pregătirii.
  • Îmbunătățirea experiențelor educaționale și a competențelor de bază pentru tinerii cu oportunități reduse, conform agendei „Union of Skills”.
  • Promovarea echității între generații, stimulând dialogul intergenerațional și combaterea discriminării pe criterii de vârstă.

Aceste priorități reflectă liniile politice ale Comisiei pentru perioada 2024–2029 și confirmă rolul programului ca motor al incluziunii, rezilienței și empatiei în Europa.

Cererea ridicată depășește bugetul disponibil

Programul înregistrează o cerere record: rata de absorbție este de 100%, iar solicitările de voluntariat depășesc de zece ori posibilitățile de finanțare. În prezent, doar unul din zece tineri înscriși reușește să participe. Bugetul pentru 2026 crește cu 5,6%, pentru a extinde accesul în toate regiunile statelor membre și ale țărilor asociate.

Componenta dedicată voluntariatului în domeniul ajutorului umanitar beneficiază de o creștere de 17,7% față de 2025, consolidând dimensiunea globală a programului.

Cine poate aplica

Organizațiile publice sau private pot solicita finanțare în cadrul apelului 2026, care va fi lansat în urma publicării programului de lucru. Este necesară deținerea unui Quality Label, ce garantează respectarea principiilor și standardelor programului.

Aplicațiile pot fi depuse:

  • prin Agențiile Naționale din statele membre și țările asociate (Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord și Turcia),
  • sau prin Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (EACEA), pentru acțiunile gestionate direct.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Bruxelles-ul propune noi măsuri pentru consolidarea luptei împotriva fraudei cu TVA, estimată la peste 32 mld. de euro anual

Published

on

© European Union, 2017/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a prezentat astăzi o propunere legislativă menită să consolideze cooperarea dintre Parchetul European (EPPO), Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și statele membre, prin facilitarea accesului direct la informații privind TVA-ul și prin îmbunătățirea schimbului de date în cadrul investigațiilor.

Noua inițiativă oferă un temei juridic clar pentru transmiterea de informații între instituțiile europene și autoritățile naționale și permite accesul imediat la date relevante privind comerțul transfrontalier. Scopul este întărirea capacității UE de a combate frauda care afectează interesele financiare ale Uniunii, în special fraudele complexe de tip carusel.

„Combaterea fraudei în materie de TVA este o prioritate pentru mine și pentru Comisie. Această propunere va consolida capacitatea noastră de a ne proteja interesele financiare și de a asigura corectitudinea pe piața unică. Cei care încearcă să obțină profituri prin fraudă vor fi trași la răspundere. Cu ajutorul instrumentelor digitale și al unui schimb de informații mai eficient, construim un sistem fiscal mai puternic și mai echitabil pentru toți”, a declarat Wopke Hoekstra, comisar pentru climă, zero emisii nete și creștere economică curată.

Frauda carusel: pierderi uriașe pentru bugetele naționale

Comisia atrage atenția că frauda de tip carusel, cunoscută și ca „fraudă MTIC”, rămâne unul dintre cele mai costisitoare tipuri de fraudă cu TVA din UE. Conform estimărilor, pierderile provocate doar de acest fenomen variază între 12,5 miliarde și 32,8 miliarde de euro anual, fiind adesea coordonate de rețele criminale bine organizate.

Aceste pierderi reprezintă doar o parte din așa-numitul „VAT gap”, diferența dintre veniturile teoretice din TVA și cele efectiv colectate. În 2022, această diferență a fost estimată la 89,3 miliarde de euro la nivelul Uniunii.

Acces în timp real la date pentru EPPO și OLAF

Propunerea Comisiei este strâns legată de pachetul „TVA în era digitală”, care introduce raportarea digitală în timp real pentru comerțul transfrontalier. Noile reguli vor permite:

  • acces imediat al EPPO și OLAF la datele privind TVA, pentru evaluarea rapidă a cazurilor suspecte la nivel european;
  • identificarea mai promptă a comportamentelor frauduloase, înainte ca acestea să genereze pierderi majore;
  • investigații coordonate la nivelul UE, cu un flux de informații mult mai eficient.

Comisia subliniază că, prin accesul la date actualizate și integrarea instrumentelor digitale existente, autoritățile europene vor putea urmări mai eficient operațiunile suspecte și vor reduce timpii de reacție în cazurile de fraudă.

Consolidarea cooperării între EPPO, OLAF și Eurofisc

Textul mai prevede crearea unor canale de comunicare directe și sigure între EPPO, OLAF și Eurofisc, rețeaua specializată a statelor membre pentru combaterea fraudei cu TVA. Aceste conexiuni vor facilita:

  • schimbul imediat de informații critice;
  • coordonarea investigațiilor transfrontaliere;
  • utilizarea unor soluții digitale avansate pentru schimbul securizat de date fiscale.

Propunerea urmează să fie transmisă Consiliului UE pentru negociere și aprobare, iar Parlamentul European și Comitetul Economic și Social vor fi consultate. Noile reguli vor intra în vigoare după adoptarea formală de către co-legiuitori și publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană se alătură Franței și dorește să accelereze adoptarea taxelor vamale pentru coletele extracomunitare sub 150 de euro

Published

on

© European Union 2023

Comisia Europeană dorește să aplice o taxă vamală pentru coletele cu valoare redusă care intră în blocul european cu un an mai devreme decât era prevăzut, potrivit unei scrisori consultate de Politico și Reuters

Trimisă miercuri de comisarul pentru comerț și securitate economică, Maros Sefcovic, miniștrilor de finanțe ai UE, scrisoarea precizează că „dacă acționăm cu determinarea politică și pragmatismul necesare, o soluție viabilă ar putea fi pusă în aplicare în primul trimestru al anului 2026”.

Franța a exercitat presiuni asupra Comisiei luna trecută, anunțând propria taxă națională de procesare în noul său buget, deoarece taxa de procesare la nivel UE pentru coletele cu o valoare mai mică de 150 de euro nu era preconizată înainte de 2027.

Îngrijorate de faptul că taxa franceză ar putea afecta livrările, Belgia și Țările de Jos iau în considerare măsuri similare.

Citiți și: Taxare inspirată din SUA pentru multinaționale. Nazare: Schimbăm paradigma în privința modului în care tratăm companiile

Miniștrii de finanțe se reunesc joi la Bruxelles pentru a discuta eliminarea pragului de 150 de euro sub care transporturile nu sunt impozitate. Această măsură ar fi fezabilă doar începând cu jumătatea anului 2028, motiv pentru care comisarul propune o „taxă vamală temporară simplificată la nivelul UE și o mai bună conectare a instrumentelor informatice”.

Sefcovic a subliniat necesitatea de a acționa rapid.

„Va fi extrem de dificil să explicăm întreprinderilor și cetățenilor noștri de ce Uniunea Europeană nu poate acționa mai rapid pentru a găsi o soluție la o problemă asupra căreia suntem de acord – eliminarea acestui avantaj competitiv”, a scris el.

Ministrul suedez al finanțelor, Elisabeth Svantesson, a declarat pentru Politico că „comerțul liber nu înseamnă că poți inunda piața cu orice gunoi vrei să vinzi”, adăugând că presiunea exercitată de Comisie „pare a fi o victorie importantă. Am văzut cum companiile au exploatat sistemul”.

În 2024, UE a primit peste 4 miliarde de colete cu o valoare oficială sub 150 de euro, multe dintre acestea nefiind conforme cu standardele europene de siguranță a produselor sau având, de fapt, o valoare mai mare decât cea declarată. Popularitatea crescândă a magazinelor online precum Shein și Temu din China alimentează acest val, Franța hotărând să suspende accesul pentru platforma online Shein în această lună.

În paralel, cele trei instituții principale ale UE sunt în negocieri pentru a consolida coordonarea vamală între cele 27 de agenții vamale naționale ale blocului, prin crearea unui centru IT centralizat și a unei agenții vamale a UE.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
ROMÂNIA7 hours ago

Bolojan face apel la combaterea falsificării istoriei, la 38 de ani de la revolta anticomunistă din Brașov care “a arătat lumii că dictatura nu poate înfrânge dorința de libertate a românilor”

INTERNAȚIONAL7 hours ago

Miniștrii de externe ai României și Ucrainei au discutat despre “minoritatea națională română din Ucraina și drepturile sale la educație” în limba maternă

U.E.8 hours ago

Bugetul UE pentru 2026 prioritizează coeziunea și mediul. Securitatea și apărarea, la fundul sacului

U.E.10 hours ago

UE majorează cu 25 milioane de euro sprijinul pentru Vecinătatea Estică în 2026, pentru a compensa retragerea finanțării americane pentru societatea civilă din regiune, inclusiv din R. Moldova

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI15 hours ago

Acord la Bruxelles asupra bugetului UE pentru 2026. Victor Negrescu: România își consolidează rolul în arhitectura europeană de securitate cibernetică

U.E.16 hours ago

Șefa diplomației UE: Folosirea activelor rusești înghețate este cea mai clară soluție pentru finanțarea Ucrainei

NATO18 hours ago

Germania va cumpăra arme americane de 150 milioane de euro pentru Ucraina, prin inițiativa PURL a NATO

ENERGIE1 day ago

PPC a inaugurat un parc fotovoltaic în Călugăreni care va acoperi nevoile a 48.500 de gospodării și va preveni 116.00 tone de emisii de dioxid de carbon

ROMÂNIA1 day ago

Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE: I-au fost prezentate “dovezi palpabile, ample și solide ale violării spațiului aerian al României” de o dronă rusească (FOTO)

U.E.1 day ago

Ungaria va contesta la CJUE planul Bruxelles-ului de eliminare completă a importurilor de energie din Rusia

U.E.16 hours ago

Șefa diplomației UE: Folosirea activelor rusești înghețate este cea mai clară soluție pentru finanțarea Ucrainei

ROMÂNIA2 days ago

Bolojan: Vom lucra îndeaproape cu guvernul de la Chișinău. Aderarea la UE, singura opțiune de a răspunde aspirațiilor de viitor și de a crește nivelul de trai în R. Moldova

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan: UE a pierdut din competitivitate față de alte regiuni ale lumii. Creșterea competitivității trebuie să devină o prioritate pentru a menține un standard de viață ridicat

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE, despre direcția negocierilor interinstituționale și mizele României în viitorul buget al UE (2028–2034): coeziunea și agricultura, pilonii de neclintit ai noului cadru financiar

ENGLISH1 week ago

EXCLUSIVE | NATO Secretary General: America is completely invested in NATO and Romania. The Eastern Sentry starts in the Black Sea because it’s of vital strategic importance to NATO

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Noul Guvern al R. Moldova a depus jurământul de învestire. Președinta Maia Sandu: Trebuie să valorificăm „fereastra istorică de oportunitate oferită de integrarea europeană”

ROMÂNIA2 weeks ago

Inovația farmaceutică: motor de competitivitate – România în dialog cu Europa, pentru un acces mai bun al pacienților români la terapiile inovative

ROMÂNIA2 weeks ago

ARPIM facilitează dialogul cu Europa pentru a valorifica inovația în sănătate: Industria farmaceutică inovatoare – sector strategic pentru acces la tratamente moderne și dezvoltare economică durabilă

ROMÂNIA3 weeks ago

România, angajată să asigure o redresare economică sustenabilă. Bolojan: Ne-am propus să atingem anul acesta o țintă de deficit de 8,4%, iar în 2026 de 6%, pentru a ne recâștiga credibilitatea în fața piețelor și a Comisiei Europene

COMISIA EUROPEANA3 weeks ago

Von der Leyen: 2,7 milioane de europeni sunt diagnosticați anual cu cancer. Am plasat Planul european de combatere a cancerului în centrul UE a Sănătății, cu o alocare de 4 mld. de euro

Trending