Vicepreședinta CE, Henna Virkkunen: Europa trebuie să devină un adevărat continent al inteligenței artificiale

Comisia Europeană a adoptat miercuri două noi planuri majore: Strategia de aplicare a inteligenței artificiale (IA) și Strategia privind IA în știință. Demersurile anunțate astăzi, 8 octombrie, au ca scop să transforme Europa într-un adevărat continent al IA. 

„Astăzi, Colegiul a aprobat două noi planuri importante: Strategia de aplicare a IA și Strategia privind IA în știință. Aceste strategii reprezintă un alt pas clar către viziunea noastră: transformarea UE într-un adevărat continent al IA”, a decalarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Henna Virkkunen.

Noua strategie de aplicare a IA își propune integrarea inteligenței artificiale în industriile cheie ale Uniunii: „Obiectivul neostru este simplu: să stimulăm inovarea și să sporim competitivitatea întreprinderilor noastre la nivel mondial”, a mai adăugat înaltul oficial european. 

Citiți și: Comisia Europeană prezintă două strategii pentru accelerarea adoptării inteligenței artificiale în industrie și știință cu scopul de a menține UE în fruntea cursei globale acerbe în domeniu

Potrivit comisarului europeană, „pentru întreprinderi, IA înseamnă creșteri semnificative ale productivității, îmbunătățirea operațiunilor, reducerea costurilor și inovare majoră. Pentru sectorul public, IA contribuie la oferirea de servicii noi și mai bune cetățenilor și sprijină elaborarea de politici bazate pe date concrete.”

În prezent, doar 13,5% dintre întreprinderile europene utilizează IA, dar Comisia Europeană susține că Europa are „avantaje puternice” în adoptarea acestei tehnologii, printre care o industria a automatizării dezvoltată, un ecosistem dinamic de start-up-uri și investiții majore în infrastructură: „Construim 13 fabrici de IA și am lansat recent o cerere de manifestare a interesului pentru noi fabrici gigant de IA. Cererea a suscitat un interes de investiții de peste 230 miliarde euro.”

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare