Vicepreședintele pentru relații interinstituționale al Comisiei Europene, Maros Sefcovic, a solicitat miercuri o reuniuni de urgență cu ministrul britanic de stat, Michael Gove, responsabil pentru aplicarea acordului de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, anunță Reuters și AFP, citate de Agepres.
”Voi cere desfăşurarea cât mai rapid posibil a unui comitet mixt extraordinar asupra acordului de retragere, pentru ca partenerii noştri din Regatul Unit să ofere detalii şi să răspundă îngrijorărilor noastre referitoare la proiectul de lege”, a declarat Sefcovic într-o conferinţă de presă. El şi-a exprimat speranţa că Londra va da ”asigurări că acordul va fi efectiv pus în practică integral şi în condițiile prevăzute”.
Comitetul mixt consacrat aplicării acordului de retragere convenit de UE şi de Regatul Unit în ianuarie este co-prezidat de Sefcovic şi de Gove.
Cei doi au avut marţi seară o convorbire telefonică. ”I-am transmis foarte clar (lui Gove) că acordul de retragere nu este deschis renegocierii”, a explicat reprezentantul executivului comunitar.
Guvernul britanic publicat miercuri un proiect de lege privind organizarea pieței interne în Regatul Unit, care va aduce modificări și asupra unor părți ale Acordului de retragere din Uniunea Europeană.
Potrivit BBC, acest proiect de lege prevede un trasfer de putere privind chestiunile referitoare la standardele alimentare sau politicile de mediu către administrațiile celor patru provincii care întregesc Regatul Unit, domenii reglementate în prezent de Uniunea Europeană.
Documentul mai prevedere înființarea unui nou organism, Biroul privind piața internă, cu rol de control, care se va asigura că standardele adoptate în diferite părți ale Regatului Unit nu vor submina comerțul. Acesta va putea, de asemenea, emite recomandări fără caracter obligatoriu Parlamentului britanic și administrațiilor de provincie atunci când constată nereguli.
Cu toate acestea, intenția de a acorda miniștrilor britanici puteri suplimentare pentru garantarea aplicării normelor vamale și comerciale și Irlanda de Nord au stârnit nemulțumiri legate de obligațiile legale ce revin Londrei în cadrul Acordului de retragere.
Scoția Țara Galilor și Irlanda au denunțat acest proiect de lege, considerându-l un ”atac frontal” care încalcă dreptul internațional, informează Adevărul.ro și BBC.
De altfel, Guvernul britanic a recunoscut marţi că acest proiect de lege, care urmează să definească piaţa internă britanică după Brexit încalcă ”în mod limitat” angajamentele internaţionale pe care şi le-a asumat. Executivul de la Londra va avea astfel dreptul de a decide în mod unilateral ce bunuri sunt expuse ”riscului” de a intra în UE, potrivit Politico Europe.
O reacție de îngrijorare a venit și din partea președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. ”Sunt foarte îngrijorată de anunțul guvernului britanic cu privire la intenția sa de a încălca Acordul de retragere. Ar fi o încălcare a dreptului internațional și subminează sentimentul de încredere. Pacta sunt servanda = baza relațiilor viitoare prospere”, a precizat aceasta într-un mesaj pe Twitter.
Very concerned about announcements from the British government on its intentions to breach the Withdrawal Agreement. This would break international law and undermines trust. Pacta sunt servanda = the foundation of prosperous future relations.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) September 9, 2020
Amintim că Protocolul revizuit privind Irlanda și Irlanda de Nord, anexat Acordului de retragere a Regatului Unit din UE, include toate dispozițiile privind modul în care ar urma să funcționeze așa-numita soluție de protecție pentru evitarea unei frontiere strict controlate între Irlanda și Irlanda de Nord.
Acesta prevede aplicarea, în continuare, după încheierea perioadei de tranziție, a unor anumite norme europene, cu precădere în ceea ce privește bunurile, în vreme ce Codul vamal al Uniunii va fi aplicat tuturor bunurilor care intră în Irlanda de Nord. Acest lucru va asigura prezervarea Acordului din Vinerea Marea, încheiat în aprilie 1998.
Marți, echipele de negociere ale celor două părți au reluat discuțiile în cadrul celei de-a opta runde de negocieri în vederea încheierii unui acord comercial și de securitate care va configura viitoarea relație între Londra și Bruxelles.
Până în prezent, negocierile au progresat lent. Discuțiile s-au intensificat în cursul verii, cu runde de negocieri și/sau sesiuni specializate programate în fiecare săptămână începând cu 29 iunie 2020, după ce discuțiile au fost afectate de pandemia de COVID-19, motiv pentru care cele două părți au fost nevoite în prima parte a anului să organizeze runde de negocieri, trei la număr din cele patru, în sistem de videoconferință.
Amintim că Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020, după aproape jumătate de secol de apartenență la familie europeană, acest ”divorț” deschizând calea unei etape de tranziție, care se încheie la 31 decembrie 2020.
