Europarlamentarul Dan Motreanu anunță că Delegația Partidului Național Liberal din Parlamentul European a solicitat Comisiei Europene să sprijine România și celelalte state membre afectate de incidentele cu drone.
„Împreună cu colegii din delegația PNL, am solicitat Comisiei să ne comunice ce măsuri suplimentare va propune pentru consolidarea securității frontierelor externe ale UE, în special în statele membre aflate în prima linie a conflictului. Am întrebat Comisia ce instrumente financiare, operaționale și de coordonare are în vedere pentru a sprijini România în consolidarea capacităților de supraveghere, detectare și răspuns la amenințările aeriene”, a scris Dan Motreanu într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.
De asemenea, Dan Motreanu menționează că aceeași delegație va solicita și Parlamentului European să adopte o rezoluție de sprijin pentru consolidarea securității frontierei estice a UE: „Parlamentul European a aprobat anul trecut o rezoluție privind un răspuns unitar la recentele încălcări de către Rusia ale spațiului aerian și infrastructurii critice ale statelor membre ale UE. M-am numărat printre inițiatorii rezoluției, alături de mai mulți colegi europarlamentari”, a reamintit eurodeputatul liberal.




