Președintele american Donald Trump a amenințat luni țările NATO că nu le va ajuta dacă vor cere acest lucru, justificându-și poziția prin faptul că acestea nu au susținut operațiunea sa militară împotriva Iranului, notează AFP, potrivit Agerpres.
„Am cheltuit toți acești bani. Iar apoi, când vrem să avem poate un pic de ajutor pentru un lucru mic (…) ei spun nu, preferăm să nu ajutăm”, a declarat președintele american în cursul unui schimb de idei cu presa în Biroul Oval.
„Este o prostie să spui asta, pentru că și noi le putem spune același lucru, și chiar am putea să o facem”, a adăugat el.
Donald Trump va participa la summitul NATO, ce urmează să aibă loc la Ankara pe 7 și 8 iulie.
Summitul NATO de la Ankara se anunță a fi unul tensionat în lumina declarațiilor susținute de secretarul de stat american.
Deranjat de declarațiile cancelarului german Friedrich Merz la adresa administrației Trump, conform cărora Washingtonul este umilit de regimul de la Teheran, Pentagonul a anunțat că va retrage cel puțin 5000 de militari din Germania, plănuind o reducere a prezenței militare americane și în Italia și Spania.
Spania a refuzat avioanelor militare americane accesul la bazele sale aeriene, din cauza opoziției sale față de războiul cu Iranul.
Răspunsul Statelor Unite a luat forma amenințărilor. Pe lângă retragerea de trupe amintită mai sus, Washingtonul a avertizat cu un embargo comercial și a sugerat suspendarea țării iberice din NATO.
Nici Italia nu a scăpat de reacțiile furibunde ale lui Donald Trump. Acesta s-a arătat dezamăgit de refuzul Romei de a implica țara în războiul din Iran, în toată această gâlceavă căzând victimă și Papa Leon al XIV-lea, care și-a exprimat poziția anti-război.




