COMISIA EUROPEANA

UPDATE: Corina Creţu a trecut examenul în Parlamentul European. EurActiv: Parlamentul European are rezerve în privinţa a şase comisari desemnaţi

Published

on

UPDATE: Marian Jean Marinescu a declarat pentru EurActiv.ro ca rezultatul final al evaluarii in comisia Dezvoltare Regionala este pozitiv iar Grupul Partidului Popular European (PPE) a fost de acord cu acesta. Aceasta, desi Partidul Popular European a transmis public nemultumirea fata de raspunsurile pe care le-a oferit in cadrul audierii, din cauza ca nu a demonstrat idei concrete in cadrul  raspunsurilor oferite. Comunicatul de presa al PPE mentioneaza faptul ca nu a raspuns concret la intrebarea legata de cum va rezolva problema platilot restante ale Comisiei Europene, in valoare de peste 23 miliarde euro.
Mai exact, eurodeputatul olandez Lambert van Nistelrooij, citat in comunicatul de presa al PPE, a spus ca “Este bine ca doamna Cretu este constienta de problema, dar nu a venit cu nicio idee clara despre cum o va aborda”.

Cu toate acestea, Grupul PPE a fost de acord cu evaluarea pozitiva, astfel ca “examenul” s-a incheiat pentru candidatul din partea Romaniei in viitorul Executiv european.

Parlamentul European a luat şase “ostatici” până în prezent din rândul comisarilor desemnaţi, între care candidata României Corina Creţu, pregătind terenul pentru negocieri dificile cu Executivul UE şi o posibilă remaniere a echipei propuse de Jean-Claude Juncker.

Cu 21 de audieri deja încheiate şi alte şase care urmează, Parlamentul European şi-a exprimat rezervele în privinţa a cel puţin şase candidaţi, relatează site-ul EurActiv.com.

Europarlamentarii cehi au fost primii care au recunoscut că Vera Jourova, comisar desemnat de Cehia pentru Justiţie, Protecţia Consumatorului şi Egalitatea de Gen, ar putea fi luată “ostatică” de Parlament în urma prestaţiei sale neconvingătoare la audieri.

Ei au declarat, de asemenea, că un alt candidat, spaniolul Miguel Arias Cañete, reprezintă o problemă şi mai mare, iar Jourova s-ar putea pregăti pentru a obţine portofoliul energiei, care îi fusese repartizat lui Cañete. Acesta din urmă a generat dezbateri intense în privinţa legăturilor sale cu industria petrolieră şi cu schimbările de ultim moment din declaraţia sa de interese.

Ungarul Tibor Navracsics, desemnat pentru Educaţie, Cultură, Tineret şi Cetăţenie, pare de asemenea să se afle în dificultate, în principal din cauza faptului că este considerat un susţinător loial al modelului de “democraţie neliberală” promovat de premierul Viktor Orban.

Pentru a restabili echilibrul politic, candidata României Corina Creţu, din partea socialiştilor şi desemantă drept comisar pentru Politică Regională, este de asemenea într-o situaţie incertă, în timp ce Partidul Popular European de centru-dreapta consideră prestaţia sa neconvingătoare. Cañete şi Navracsiscs sunt afiliaţi PPE, în timp ce Jourova este socialistă.

Alţi doi comisari desemnaţi sunt în vizorul PE, dar ei fac parte dintr-o categorie diferită din cauza faptului că reprezintă ţări mari. Francezul Pierre Moscovici, căruia Juncker i-a încredinţat portofoliul Economiei şi Afacerilor Financiare, este suspectat că ar fi calul troian al Parisului, cu misiunea de a permite ţării sale să depăşească deficitul bugetar fără a suporta sancţiuni.

În mod similar, britanicul Jonathan Hill, comisar desemnat pentru Stabilitate Financiară, Servicii Financiare şi Piaţa de Capital, este văzut de unii europarlamentari drept trimisul Londrei în Executivul UE şi a fost numit “lupul paznic la oi”.

1 Comment

Trending

Exit mobile version