COMUNICATE DE PRESĂ

Europarlamentarul Doru Frunzulică (PSD, S&D): Combaterea terorismului, o mare prioritate europeană

Published

on

Printre numeroasele amenințări si provocări cu care se confruntă cetățenii europeni, în sondaje terorismul reprezintă amenințarea cea mai puternică, fiind urmat de schimbările climatice, stabilitatea economică (șomajul în rândul tinerilor, în primul rând), atacurile cibernetice, numărul mare de refugiați, tensiunile cu Rusia etc. 

Conform unor analize și investigații sociologice realizate în mai multe țări europene, peste 75% dintre cetățeni percep grupările teroriste islamice, în special ISIS (Daesh), ca pe o amenințare majoră pentru țara lor, transmite Doru Claudian Frunzulică, deputat european (PSD, S&D) membru în Comisia Specială privind terorismul a Parlamentului European, potrivit unui comunicat de presă.

Foto: europarl.europa.eu

În ultimii ani, dar și recent, mai multe orașe din Europa au fost puternic lovite de atacuri teroriste, comise de ISIS sau de afiliații săi, iar nivelul de alertă rămâne in continuare foarte ridicat. (43 de grave atentate teroriste, cu sute de victime, intre 2014 si 2017).

Pentru a răspunde preocupărilor cetățenilor, Parlamentul European a înființat o Comisie specială pentru combaterea terorismului, care și-a început activitatea în luna septembrie 2017. Comisia evaluează amploarea amenințării teroriste pe teritoriul european și va evidenția, într-un raport, eventualele erori, deficiențe și disfuncționalități la nivelul insituțiilor de combatere a terorismului.

Principalul obiectiv al Comisiei este acela de a propune măsuri adecvate pentru a permite Uniunii Europene și statelor membre să îmbunătățească prevenirea, investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor legate de terorism.

În mod cert, UE are nevoie de o nouă directivă europeană (legislație) privind combaterea terorismului.

În lupta împotriva terorismului islamic radical internațional, provocarea nu se limitează la o singură organizație (ISIS) sau la anumiți indivizi. Mai degrabă, aceasta consistă în combaterea unei vaste rețele europene și internaționale, cu o acoperire globală.

Rețeaua teroristă reprezintă o amenințare fără precedent, îmbrăcând o combinație periculoasă de caracteristici unice.

Una dintre aceste caracteristici este credința extremiștilor musulmani în comanda divină, care cere membrilor săi să răspândească viziunea radicală și extremistă asupra lumii, pe întregul glob, prin folosirea, mai ales, a violențelor extreme și a terorismului și, din ce în ce mai mult, a unor tehnici noi de propagandă și de racolare, prin folosirea pe scară largă a internetului.

Credința în Jihad (războiul sfânt) face ca acești activiști fundamentaliști să fie deosebit de periculoși. In cele din urmă, din prisma unei astfel de viziuni, voința lui Dumnezeu nu acceptă nici argumente, nici compromisuri. Războiul sfânt (Jihadul) pare să fie singura lor opțiune (o interpretare greșită a jihadului, desigur).

Privind înapoi la ceea ce s-a întâmplat, mai ales după evenimentele din 9.11.2001 din SUA și în special din Europa în ultimii ani, aș putea spune că erorile și eșecurile sistemului european de combatere a terorismului sunt multiple.

Foto: europarl.europa.eu

Eurodeputatul Doru Frunzulică prezintă și câteva concluzii personale privind situația actuală:

  1. Un sistem de securitate slab

– există multe aspecte de abordat la acest nivel, dar aș dori să pun accentul pe controlul slab și necoordonat al frontierelor internaționale ale UE, privind bazele de date pan-europene fragmentate și incomplete, pe sprijinul si pe resursele limitate acordate forțelor de securitate din anumite state- slăbiciuni studiate în profunzime de către teroriști.

  1. Eșecuri ale serviciilor de informații

– în special eșecuri în supravegherea, în detectarea și prioritizarea amenințărilor, privind schimbul de informații relevante între intituțiile naționale cât și europene de securitate, eșecul în accesibilitatea datelor de securitate europene (în unele state membre ale UE).

  1. Probleme cu sistemul judiciar:

– diferențe la nivelul legislației și al culturilor de securitate din statele membre ale UE, care împovărează schimbul de informații.

– condamnări la închisoare de scurtă durată pentru acte de terorism și pentru crime violente în unele state membre.

  1. Eșecuri și rezultate slabe în combaterea radicalizării și a recrutării online:

– Trebuie să subliniem aici viteza procesului de radicalizare în era internetului

– utilizarea instrumentelor de criptare de către organizațiile teroriste (Daesh, Al-Qaeda   etc.)

  1. Resurse insuficiente și, în multe cazuri, lipsa responsabilizării poliției, a serviciilor de informații și a instituțiilor de securitate, precum și o finanțare ineficientă:

– Capacități limitate la nivel național (resurse umane și resurse tehnice) în peste jumătate din statele Uniunii Europene.

  1. Dezvoltare asimetrică în implementarea fișierelor naționale de date:

– lipsa unei puneri în aplicare depline la nivelul UE a unor instrumente importante precum PNR (datele din registrul cu numele pasagerilor) și cadrul Prüm (baze de date ADN și amprente digitale)

  1. Eșecul integrării în societate a multor tineri musulmani europeni; eșecul urmăririi și integrării persoanelor care s-au întors în Europa (după ce au luptat pentru ISIS în Siria și Irak); creșterea criminalității pe fondul migrației masive în unele țări europene.

– creșterea traficului ilegal și, aici este demn de menționat faptul că multe dintre actele teroriste din Europa sunt finanțate cel puțin parțial prin infracțiuni, în special prin trafic de droguri, de arme, furt, jafuri, vânzare de mărfuri contrafăcute, spălarea banilor, etc.

  1. De asemenea, integrarea diferențiată a statelor membre ale UE pune în pericol cooperarea generală și solidaritatea Uniunii Europene (nu toate țările sunt membre ale spațiului Schengen, niveluri de cooperare diferite cu Europol, Eurojust si alte instituții UE)

Fără îndoială, avem nevoie de o „Mare Strategie” la nivelul UE pentru a combate și a învinge terorismul. Eliminarea acestei amenințări înseamnă o lupta foarte grea, care necesită un capitol lung si special. Orice „Mare Strategie” pentru combaterea amenințării fără precedent a terorismului, trebuie sa combine atât acțiuni militare și de securitate, cât și strategice și sociale, abordând simultan amenințările la nivel local, european și internațional.

Sunt necesare soluții de securitate și de asigurare a respectării legii pentru a suprima direct și imediat riscurile emergente, în timp ce comunitățile europene și internaționale trebuie să depună un efort conjugat pentru a contracara în mod strategic radicalizarea islamică (înrolarea în grupări islamice extremiste) si extremismul de orice fel.

Este de lăudat faptul că statele membre ale UE își consolidează în mod coordonat programele de combatere a terorismului, stabilind abordări noi si inovatoare pentru a lupta împotriva numeroaselor aspecte ale amenințării dinamice a terorismului. De asemenea, trebuie amintită inițiativa de înființare a unei structuri europene de informații anti-terorism; Încă se negociază ce formă va avea aceasta.

Cetățenii europeni așteaptă măsuri puternice, excepționale, pentru a combate amenințările precum terorismul. Ei doresc să trăiască în pace, stabilitate și prosperitate; Și o vor face dacă factorii europeni de decizie vor lua măsurile potrivite. Privind prevenirea și combaterea terorismului, România poate reprezenta un exemplu pentru multe alte state membre ale UE.

.

Click to comment

Trending

Exit mobile version