Acasă INTERNAȚIONAL Franța este „pregătită să participe” la apărarea țărilor din Golf și a...

Franța este „pregătită să participe” la apărarea țărilor din Golf și a Iordaniei, spune ministrul francez de externe

175
© Jean-Noël Barrot/ Facebook

Franța este „pregătită să participe” la apărarea țărilor din Golf și a Iordaniei, vizate de lovituri iraniene, „în conformitate cu acordurile încheiate cu partenerii săi și cu principiul apărării colective legitime”, a declarat luni ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, citat de AFP, potrivit Agerpres.

„Franța își exprimă toată susținerea și deplina solidaritate cu țările prietene, care au fost ținte deliberate ale rachetelor și dronelor Gardienilor Revoluției și care au fost antrenate într-un război pe care nu ele l-au ales – Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Irak, Bahrain, Kuweit, Oman și Iordania”, a declarat Jean-Noel Barrot într-o conferință de presă.

Șeful diplomației franceze a declarat că atacurile „unilaterale” ale Israelului și SUA asupra Iranului ar fi trebuit să fi fost dezbătute în organismele multilaterale înființate exact în acest scop, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite, notează Reuters.

„Toată lumea ar fi putut să-și asume responsabilitățile pentru că doar prin prezentarea în fața Consiliului de Securitate al ONU utilizarea forței poate dobândi legitimitatea necesară”, a declarat Barrot presei după o reuniune la MAE francez.

Ministrul francez de externe a declarat că aproximativ 400.000 de cetățeni francezi locuiesc sau se află temporar în 12 state din regiune, precizând că, până în acest moment, nu au fost raportate victime în rândul francezilor din zona Golfului și din Orientul Mijlociu.

În acest context, șeful diplomației franceze a făcut apel la „detensionare”. „Escaladarea militară trebuie să înceteze cât mai repede posibil’, a reiterat el. ‘Prelungirea nelimitată a operațiunilor militare fără un scop precis implică riscul declanșării unui proces care ar putea antrena Iranul și regiunea într-o perioadă lungă de instabilitate”, a insistat ministrul francez de externe.

„În Liban, Hezbollah a comis o mare greșeală, pentru care populația a plătit în această dimineață prețul cu zeci de morți și zeci de mii de persoane strămutate, angrenând-o într-un conflict în care autoritățile, la fel ca poporul libanez, refuză să fie atrase”, a continuat el, făcând apel la Hezbollah „să pun capăt imediat acestor operațiuni” împotriva Israelului.

După ce un contraatac iranian a lovit o bază navală franceză din regiune, președintele Emmanuel Macron a declarat că Franța „își va consolida poziția militară și sprijinul defensiv pentru a fi alături de statele cu care are tratate de apărare și pentru a-și adapta postura la evoluțiile din ultimele ore”. 

De asemenea, Franța, Germania și Marea Britanie au declarat duminică că sunt gata să-și apere interesele și pe cele ale aliaților lor din Golf, dacă va fi necesar, prin facilitarea de „măsuri defensive” împotriva Iranului. 

Israelul a lansat sâmbătă dimineață ceea ce a descris drept un „atac preventiv” asupra Iranului, în timp ce explozii au fost auzite în mai multe zone din Teheran. 

Ulterior, președintele american Donald Trump a anunțat declanșarea unor operațiuni militare majore împotriva Iranului, afirmând că decizia are ca scop eliminarea unor „amenințări iminente” la adresa Statelor Unite și a aliaților săi.

Drept ripostă, Iranul a lansat mai multe atacuri cu rachete și drone împotriva Israelului și a facilităților americane din regiune, lovind baze din Bahrein și Qatar, precum și zone civile din Doha și din Emiratele Arabe Unite, îndeosebi Dubai.

La finalul zilei, liderul de la Casa Albă a confirmat moartea liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, ca urmare a operațiunii „Epic Fury” și a precizat faptul că operațiunile americano-israeliene vor continua în regiune.