Germania analizează o posibilă desfășurare navală în Strâmtoarea Ormuz, afirmă Boris Pistorius: „Nu este războiul nostru, dar suntem afectați de consecințele sale”

Germania se află deja în faza de planificare concretă a unei posibile desfășurări navale în Strâmtoarea Ormuz, a declarat duminică ministrul german al apărării, Boris Pistorius, pe fondul tensiunilor în creștere din regiune, potrivit dpa, citată de Agerpres.

„Suntem în faza de planificare. Analizăm toate posibilitățile, inclusiv posibilii parteneri și modul în care ar putea fi structurată o astfel de operațiune”, a afirmat Pistorius într-o intervenție la postul public de televiziune ARD, adăugând că „și-ar da o bilă neagră” dacă astfel de pregătiri nu ar fi deja în curs.

Ministrul german al apărării a ținut să precizeze că această planificare se află totuși într-un stadiu incipient. Printre condițiile prealabile pentru orice desfășurare de forțe în Strâmtoarea Ormuz s-ar număra un armistițiu durabil, un cadru juridic în conformitate cu dreptul internațional și un mandat din partea Bundestag-ului, a afirmat el. „Suntem încă departe de asta!”.

Referitor la viitoarea posibilă expediție, Pistorius a subliniat capacitățile navale ale Germaniei în domeniul dezamorsării minelor, indicând că țara sa joacă în mod tradițional un rol de frunte în cadrul NATO în acest domeniu.

Astfel, implicarea Germaniei nu ar fi doar simbolică sau de natură să transmită doar semnale politice, ci ar viza de-a dreptul asigurarea libertății de navigație în regiune, a subliniat ministrul german al apărării.

„Întotdeauna am spus că acesta nu este războiul nostru, dar suntem afectați de consecințele sale”, a remarcat Boris Pistorius.

Citiți și: Trump, după reînchiderea Strâmtorii Ormuz: Iranul ”nu ne poate șantaja”

În același timp, Pistorius a recunoscut că o posibilă misiune ar obliga forțele maritime germane să-și reordoneze prioritățile în privința altor sarcini, precizând: „Nu putem folosi echipamentul nostru decât într-un singur loc”.

El a descris situația din Strâmtoarea Ormuz ca fiind în prezent imprevizibilă, cu peste 20 de atacuri raportate asupra unor nave comerciale.

Pistorius a mai spus că nu-și poate imagina securizarea acestei căi navigabile importante pentru economia mondială fără o implicare a SUA, argumentând că Washingtonul cunoaște cel mai bine situația din regiune. A nu implica SUA în această misiune de protejare a libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz ar constitui o „mișcare nechibzuită și un semnal greșit din punct de vedere politic”, mai consideră el. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare