Von der Leyen cere accelerarea reformelor în Ungaria după victoria opoziției: Progresele sunt esențiale pentru deblocarea fondurilor UE înghețate

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut autorităților ungare să accelereze implementarea reformelor, subliniind că acestea sunt decisive pentru deblocarea miliardelor de euro din fonduri europene suspendate, după victoria opoziției la recentele alegeri parlamentare, informează dpa, preluat de Agerpres.

Declarațiile au fost făcute duminică, în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia aniversării a 80 de ani a publicației Die Zeit, unde șefa Executivului european a avertizat că Budapesta riscă să piardă 6,5 miliarde de euro din fondurile de redresare post-pandemie dacă nu îndeplinește condițiile până la sfârșitul lunii august.

Presiunea timpului este „enormă”, a spus ea, subliniind urgența progreselor în implementarea reformelor și a investițiilor necesare.

Fondurile europene destinate Ungariei au fost înghețate pe fondul îngrijorărilor legate de respectarea statului de drept în timpul guvernării premierului în exercițiu, Viktor Orban.

Întrebată dacă Uniunea Europeană ar fi trebuit să adopte o poziție mai dură față de Budapesta, von der Leyen a afirmat că UE a acționat „extrem de strict”, înghețând aproximativ 17 miliarde de euro. Potrivit acesteia, lipsa acestor fonduri a afectat competitivitatea Ungariei și s-a reflectat inclusiv în rezultatul alegerilor.

În același timp, șefa Comisiei a subliniat că fiecare măsură adoptată împotriva guvernului condus de Orban a respectat cu strictețe tratatele europene.

„Ungurii merită să primească aceste fonduri europene odată ce condițiile vor fi îndeplinite”, a adăugat ea.

Invocând ceea ce a descris drept o blocare sistematică a unor decizii la nivelul UE de către Budapesta, von der Leyen s-a declarat în favoarea renunțării la principiul unanimității în politica externă, argumentând că blocul european trebuie să poată reacționa rapid și să se asigure că „vocea Europei este auzită”.

În paralel, Comisia Europeană a confirmat că, pe 17 și 18 aprilie, o delegație de rang înalt a purtat discuții tehnice la Budapesta cu reprezentanți ai viitorului guvern ungar, în urma contactelor dintre Ursula von der Leyen și premierul desemnat, Peter Magyar. Discuțiile au vizat identificarea unor pași concreți pentru avansarea reformelor și deblocarea fondurilor europene suspendate din cauza preocupărilor privind corupția și statul de drept.

Aceste contacte marchează începutul unui proces tehnic menit să permită reluarea accesului Ungariei la fondurile europene, în funcție de progresele înregistrate.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare