
Eurodeputatul Gheorghe Falcă (PNL/PPE) a anunțat că s-a întâlnit cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, discuțiile vizând viitorul rol al României în Uniunea Europeană, pregătirea următoarei Președinții a Consiliului UE și negocierile pentru viitorul Cadru Financiar Multianual.
Într-o postare publicată duminică pe Facebook, Gheorghe Falcă a precizat că întâlnirea cu Roberta Metsola a avut loc la inițiativa președintei Parlamentului European și că discuțiile au vizat atât proiectele europene aflate pe agenda Uniunii, cât și poziționarea României în perspectiva următorilor ani.
Eurodeputatul a arătat că unul dintre subiectele abordate a fost viitoarea Președinție română a Consiliului Uniunii Europene, estimată pentru anul 2032, apreciind că pregătirile trebuie începute din timp și că experiența dobândită în 2019 trebuie valorificată.
„Am discutat și despre Președinția română a Consiliului Uniunii Europene din 2019. A fost prima noastră președinție europeană și a fost un moment în care România, prin toate și toți cei implicați atunci, de sus în jos, a arătat că poate duce responsabilități mari și grele. Acum suntem, practic, la jumătatea drumului dintre acea primă președinție și următoarea etapă în care România va trebui să se pregătească din nou pentru acest rol, dacă rotația actuală se păstrează, din 1 iulie 2032. Și ar fi bine ca oamenii care au obținut atunci rezultate să nu fie uitați”, a scris Falcă.
El a susținut că România trebuie să adopte aceeași abordare și în perspectiva negocierilor pentru viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene, astfel încât să își poată promova mai eficient interesele în următorul exercițiu bugetar.
„Și nu, nu este prea devreme să vorbim despre asta. Dimpotrivă. 2032 se pregătește de acum. La fel cum trebuie să fim pregătiți pentru viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene, adică bugetul mare al Europei pentru anii care urmează. România trebuie să intre în acea etapă cu priorități stabilite și cu oameni capabili să negocieze inteligent”, a afirmat eurodeputatul.
În acest context, Falcă a apreciat că România trebuie să fie un actor activ în definirea marilor politici europene, într-o perioadă în care Uniunea Europeană va lua decizii esențiale privind bugetul, apărarea, competitivitatea și extinderea.
„Europa va intra într-o perioadă decisivă: bugete multianuale, apărare, competitivitate, energie, agricultură, extindere, reconstrucția Ucrainei, siguranța frontierelor, tehnologie, industrie și coeziune. România trebuie să fie pregătită nu doar să participe, ci și să influențeze. Aceasta este diferența dintre o țară care doar stă la masă și o țară care contează la masa respectivă”, a subliniat acesta.
Eurodeputatul a pledat totodată pentru valorificarea expertizei românilor care activează în instituțiile europene, apreciind că aceștia reprezintă o resursă strategică pentru promovarea intereselor României la nivel european.
„Am vorbit și despre viitor. Despre felul în care vedem România în proiectul european și despre românii din instituțiile europene, care trebuie sprijiniți, respectați și încurajați să ajungă cât mai sus. Avem oameni buni în Bruxelles, în Luxemburg, în Strasbourg, în administrația europeană, în cabinete, în direcții generale, în Parlament, în Comisie. Ei sunt o resursă strategică pentru România și trebuie tratați ca atare”, a transmis Falcă.
În încheiere, eurodeputatul a susținut că influența României în Uniunea Europeană depinde de capacitatea sa de a veni cu idei, oameni competenți și o implicare constantă în proiectul european.
„România este respectată atunci când se respectă pe ea însăși. România este ascultată atunci când vine cu idei, cu competență și cu oameni serioși. România este europeană nu pentru că a semnat tratate, ci pentru că generații întregi au crezut în libertate, au plătit pentru ea și au construit în numele ei”, a conchis Gheorghe Falcă.
