Ungaria are astăzi șansa de a reveni acolo unde îi este locul – în inima Europei democratice, a subliniat eurodeputatul Gheorghe Falcă.

Acesta a participat la reuniunea Grupului Partidului Popular European, în cadrul căreia Peter Magyar, viitorul prim-ministru al Ungariei, a prezentat viziunea pentru țara sa.
„Astăzi, în grupul Partidul Popular European, am avut un moment care mi-a dat încredere în viitorul Europei. Colegul meu din Parlamentul European, viitor prim-ministru al Ungariei, a vorbit cu emoție și determinare despre drumul pe care îl propune pentru țara sa. Un drum european. Un drum al responsabilității. Un drum al adevărului. A fost în fiecare localitate, a vorbit cu oamenii, a ascultat și a înțeles că Ungaria nu mai poate fi ținută captivă între frică, propagandă și izolare. A vorbit deschis despre interferențele Rusiei în campania electorală. A spus lucrurilor pe nume. Dar, dincolo de toate, a transmis speranță”, a descris Falcă atmosfera din cadrul întâlnirii.
Chiar dacă a caracterizat discursul susținut pe Magyar unul „prea optimist pentru vremuri grele”, Gheorghe Falcă a amintit că „Europa s-a construit întotdeauna pe curajul celor care au crezut.”
„Ungaria are astăzi șansa de a reveni acolo unde îi este locul: în inima Europei democratice. Iar extremismul, oricât de zgomotos ar fi, trebuie să rămână acolo unde îi este locul — în istorie”, a conchis eurodeputatul.
Europa a răsuflat ușurată după ce, în cadrul alegerilor din 12 aprilie, formațiunea Tisza, condusă de Peter Magyar, a obținut 138 de mandate, suficiente pentru o majoritate de două treimi, cu 52,44% din voturi.
În schimb, partidul Fidesz al lui Viktor Orban a obținut 39,15% și doar 55 de mandate, pierzând peste jumătate din reprezentarea parlamentară.
„Ungaria a ales. Europa a câștigat. Rezultatul alegerilor din Ungaria confirmă ceea ce am spus: extremismul și izolaționismul pierd, pentru că nu au soluții reale pentru oameni”, a reacționat atunci eurodeputatul Gheorghe Falcă.




