Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București a participat luni, 27 aprilie 2026, la cea de-a opta ediție a Forumul Energiei, organizată de Financial Intelligence.
Potrivit unui comunicat al institutului, evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice, ai companiilor din sectorul energetic, ai mediului de afaceri și ai organizațiilor profesionale, pentru o serie de dezbateri privind evoluția pieței de energie din România în actualul context geopolitic.
Discuțiile au vizat teme precum securitatea aprovizionării, evoluția prețurilor la energie, piața gazelor naturale, investițiile în capacități de producție, tranziția către o economie verde, finanțarea proiectelor energetice, rolul energiilor regenerabile, prosumatorii, eficiența energetică și securitatea cibernetică în energie.
Participarea ICI București la eveniment s-a înscris în preocuparea institutului pentru dialogul privind digitalizarea, securitatea cibernetică și protecția infrastructurilor critice, inclusiv în domeniul energetic.
În contextul creșterii gradului de interconectare și digitalizare a sistemelor energetice, securitatea cibernetică rămâne un element important pentru funcționarea sigură și eficientă a infrastructurilor esențiale.




