Instabilitatea politică începe să coste economia românească, cu efecte vizibile în creșterea dobânzilor la împrumuturile statului până la 7,31%, presiuni asupra cursului de schimb și riscuri majore pentru fondurile din PNRR, avertizează Confederația Patronală Concordia într-o analiză privind impactul crizei politice.
În primul rând, instabilitatea politică are un cost economic direct și măsurabil. Se vede în dobânzile la care se împrumută statul, în cursul de schimb, în ratele la credite și în fondurile PNRR, pe care România riscă să nu le mai acceseze.
România plătește deja o penalizare zilnică pentru instabilitatea și suprapunerea de crize pe care le parcurge. Dobânzile la care se împrumută statul au crescut brusc, cu aproape un punct procentual față de nivelul din februarie, de la 6,4%, la 7,31%. Dacă instabilitatea persistă, aceste creșteri se pot adânci și mai mult, ceea ce înseamnă costuri mai mari pentru companii și rate lunare mai ridicate pentru populație.
Cursul euro poate urca cu 1-2%, de la 5,09 lei, spre 5,20 lei, iar România, cu unul dintre cele mai ridicate grade de transmitere a cursului în inflație din regiune, va simți imediat această mișcare în prețurile de consum. În același timp, ratele la credite pot crește cu aproximativ 7,5-10%, ceea ce înseamnă venituri disponibile mai mici și o presiune suplimentară asupra consumului.
Pe termen mediu și lung, miza este mult mai mare.
Dacă această criză compromite reducerea deficitului bugetar, România riscă să piardă ratingul de țară investment grade. Ungaria a trecut prin acest scenariu și a plătit cu o creștere de 3 puncte procentuale a costurilor de finanțare. Aplicat României, un astfel de scenariu ar genera cheltuieli suplimentare cu dobânzile de +4 miliarde de lei în 2026, +12 miliarde în 2027, +22 miliarde în 2028, +30 miliarde în 2029 și +33 miliarde în 2030, adică peste 100 de miliarde de lei în cinci ani.
Pentru a acoperi aceste costuri suplimentare și a menține bugetul de stat în parametrii asumați față de partenerii europeni, România ar trebui să crească TVA cu încă 3 puncte procentuale sau să majoreze toate celelalte impozite. Un scenariu pe care România nu și-l permite.
La fel de concrete sunt riscurile legate de fondurile PNRR.
Citiți și Concordia: Fără acces real pentru companii, bugetul UE de aproape 2 trilioane de euro riscă să adâncească decalajele economice. Miza pentru România
Conform analizei Concordia, în scenariul optimist, România pierde minimum 30% din sumele PNRR așteptate în 2026, circa 3,5 miliarde de euro. În această situație, există două variante posibile. Dacă proiectele se opresc, creșterea economică scade cu 0,2-0,3 puncte procentuale, statul pierde 600-700 de milioane de euro din taxe nerealizate, iar deficitul bugetar ajunge la 6,43% din PIB, însoțit de șomaj mai mare și firme în faliment. Dacă, în schimb, statul acoperă diferența din bugetul propriu pentru a continua investițiile, deficitul urcă la 6,9% din PIB, un nivel greu de finanțat în contextul costurilor de împrumut în creștere.
În scenariul negativ, pierderea ajunge la 50%, aproximativ 5,7 miliarde de euro. Fără compensare bugetară, creșterea economică scade cu 0,35-0,40 puncte procentuale, statul pierde 1,4-1,5 miliarde de euro din încasări fiscale, iar deficitul crește la 6,61% din PIB. Cu compensare din bani publici, deficitul depășește 7,2%, un nivel care pune în pericol direct ratingul de țară.
În scenariul critic, majoritatea reformelor asumate prin PNRR sunt ratate, iar pierderile ating 70%, circa 8 miliarde de euro. Fără compensare, PIB-ul scade cu 0,6-0,7 puncte procentuale, pierderile fiscale ating 1,9-2,0 miliarde de euro, iar deficitul urcă la 6,75%. Cu acoperire din fonduri naționale, deficitul ajunge la 7,8% din PIB, cu probabilitate ridicată de retrogradare la statutul de junk.
În acest context, Concordia avertizează: „Costul instabilității politice îl plătesc companiile și cetățenii. Decidenții politici au datoria să restabilească, cât mai repede, încrederea mediului privat, a investitorilor și a cetățenilor în direcția, stabilitatea și predictibilitatea României”.




