UE cere Statelor Unite să-și reconsidere decizia de a refuza vizele oficialilor palestinieni care vor să participe la Adunarea Generală a ONU

Uniunea Europeană a cerut sâmbătă Statelor Unite să-și reconsidere decizia de a refuza, pentru al doilea an consecutiv, vizele pentru oficialii palestinieni care doresc să participe la sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU de la New York, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„În lumina acordurilor lor cu ONU și a obligațiilor în calitate de țară gazdă, le cerem Statelor Unite să reconsidere această decizie”, a declarat Anouar El Anouni, purtător de cuvânt al Serviciului de Acțiune Externă al UE.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și-a exprimat „regretul profund” față de decizia Washingtonului de a refuza acordarea vizei pentru membrii delegației palestiniene, printre care președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas.

„Secretarul general este îngrijorat de impactul acestei decizii asupra capacității statului Palestina de a participa la lucrările Națiunilor Unite. Participarea deplină a tuturor delegațiilor la lucrările ONU este esențială pentru buna sa funcționare”, a declarat Stephane Dujarric, purtător de cuvânt al secretarului general ONU.

Drept răspuns la interdicția americană, țările membre ale Adunării Generale a ONU au adoptat joi o rezoluție ce îl autorizează pe președintele Autorității Palestiniene să se exprime într-un mesaj video înregistrat. Potrivit acestui text, adoptat cu 152 de voturi pentru, trei voturi împotrivă (SUA, Paraguay și Israel) și patru abțineri, Mahmoud Abbas va putea urmări prin videoconferință orice reuniune utilă organizată în cursul săptămânii viitoare la sediul ONU.

Washingtonul îi reproșează Autorității Palestiniene că îi lipsesc „angajamentele față de pace în Orientul Mijlociu” și că acțiunile sale vizează „internaționalizarea conflictului israeliano-palestinian, în special prin subterfugiul Curții Penale Internaționale (CPI) și al Curții Internaționale de Justiție (CIJ)”.

De asemenea, Statele Unite îi acuză pe palestinieni că încearcă să „ocolească negocierile prin solicitarea unei recunoașteri unilaterale”.

Numărul țărilor membre ale ONU care au recunoscut până acum un stat palestinian a ajuns la 142, Franța făcând acest lucru anul trecut. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare