Volodimir Zelenski spune că este gata să se întâlnească cu Vladimir Putin în Turcia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică pentru canalul CNN Turk că este pregătit să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Puțin pentru discuții directe în Turcia, anunță DPA, citat de Agerpres.

„Da, suntem pregătiți”, a spus Zelenski, întrebat dacă ar fi dispus să se întâlnească cu Putin în Turcia.

Președintele ucrainean a avut în wekeend discuții cu omologul turc Recep Tayyip Erdogan, temele abordate fiind perspectivele unui format de dialog trilateral – Ucraina, Statele Unite, Rusia – cu implicarea Turciei și a întregii Europe.

„Sunt necesare decizii ferme pentru a instaura pacea. La toate nivelurile, trebuie să se transmită Rusiei semnale clare că nu există nicio alternativă la pace și că sprijinul acordat Ucrainei nu va scădea. Acest lucru este cu atât mai important cu cât, în ultimele zile, a avut loc o operațiune umanitară la Oleshky, în regiunea Herson. Și aceasta demonstrează în mod clar că măsurile de dezamorsare a conflictului sunt posibile atunci când Rusia este cea pusă în situația de a trebui să ia măsuri în acest sens”, a precizat Zelenski într-o conferință de presă cu Recep Tayyip Erdogan.

În noiembrie ar urma să aibă loc și o întâlnire între Rusia și Ucraina, cu medierea SUA. Locul stabilit pentru această întrevedere ar fi Abu Dhabi, dar data exactă nu a fost încă anunțată.

Conform declarațiilor președintelui american Donald Trump, eforturile Washingtonului pentru încheierea războiului înregistrează progrese, deși secretarul de stat american Marco Rubio a declarat în urma discuției cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, că nu întrevede șansele unei păci negociate în Ucraina, dar a anunțat posibilitatea unui contact între Donald Trump și Vladimir Putin la summitul APEC din China.

În acest context, Comisia Europeană și Consiliul European pregătesc o echipă comună formată din înalți funcționari, care urmează să fie trimisă la următoarea rundă de negocieri. Bjoern Seibert, influentul șef de cabinet al președintei Comisiei, Ursula von der Leyen, este considerat favorit pentru a conduce delegația.

„Suntem ferm hotărâți nu doar să punem capăt războiului, ci și să obținem o pace justă și durabilă. Acesta este obiectivul nostru și aceasta este poziția pe care o susținem în cadrul negocierilor în curs”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare