Victor Negrescu a discutat cu președintele Camerei Reprezentanților din Australia despre consolidarea cooperării cu România și protejarea democrației

Victor Negrescu a discutat la Canberra cu Milton Dick, președintele Camerei Reprezentanților din Australia și noul președinte al Uniunii Interparlamentare, despre consolidarea cooperării cu România, securitatea internațională și combaterea dezinformării. Întâlnirea a avut loc în cadrul misiunii sale în Australia, ca membru al delegației Parlamentului European pentru relațiile cu această țară.

Într-o postare pe Facebook, Negrescu a descris întrevederea drept un „dialog de substanță” și a subliniat că Milton Dick cunoaște România, după ce a condus prima delegație parlamentară australiană de acest nivel care a vizitat țara noastră.

„Am discutat despre consolidarea acestei cooperări și despre cum putem valorifica mai bine diplomația parlamentară pentru a obține rezultate concrete”, a transmis Negrescu.

Discuțiile au vizat securitatea internațională și provocările geopolitice actuale, combaterea dezinformării și a ingerințelor externe, protejarea copiilor și adolescenților în mediul online, precum și situația Republicii Moldova.

„Am discutat inclusiv despre responsabilitatea parlamentelor de a proteja valorile democratice și de a răspunde mai eficient noilor riscuri, într-un context internațional tot mai complex”, a precizat acesta.

Negrescu a apreciat că noua funcție a lui Milton Dick la conducerea Uniunii Interparlamentare, organizație care reunește parlamente din întreaga lume, creează oportunități suplimentare pentru dialog și cooperare.

„Mă bucur că am găsit un interlocutor atât de important care cunoaște România, apreciază relațiile dintre țările noastre și este deschis să le dezvoltăm în continuare”, a afirmat el.

Întâlnirea de la Canberra urmează primei etape a misiunii, desfășurată la Melbourne, despre care Negrescu a anunțat marți că a inclus discuții cu reprezentanții comunității românești din statul Victoria, ai Universității din Melbourne și ai European Australian Business Council.

Aceste întrevederi au vizat legăturile diasporei cu România, cooperarea în educație, cercetare și inovare, precum și oportunitățile de investiții și comerț în contextul dezvoltării relațiilor dintre UE și Australia.

La începutul misiunii, Negrescu a susținut că România trebuie să valorifice aceste relații pentru atragerea investițiilor, sprijinirea companiilor românești și crearea unor noi oportunități pentru cercetători și tineri.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare