Compania germană Helsing lansează Clarity, un concurent european pentru Palantir: Platforma militară de IA implementează standardele relevante ale NATO

Compania germană de tehnologie pentru apărare Helsing a prezentat miercuri, la Berlin, platforma bazată pe inteligență artificială Clarity, care analizează informații militare și sprijină identificarea amenințărilor și pregătirea răspunsului. Dezvoltată în Europa, platforma implementează standardele relevante ale NATO și păstrează datele, modelele și operațiunile sub controlul clientului, potrivit unui comunicat al companiei.

Lansarea aduce Helsing pe o piață dominată de compania americană Palantir, într-un moment în care guvernele europene caută un control mai mare asupra tehnologiilor militare și a datelor utilizate de acestea, relatează Reuters.

Clarity este concepută pentru a reuni informații provenite de la sateliți, drone și alți senzori, alături de surse publice, rapoarte scrise și sistemele deja folosite de forțele armate. Potrivit Helsing, platforma poate analiza volume mari de date în câteva secunde, identifica mijloace și poziții militare și pregăti informațiile necesare utilizării sistemelor de armament.

Compania prezintă această capacitate drept un răspuns la una dintre dificultățile războiului modern: transformarea cantității tot mai mari de informații colectate într-o imagine operațională fiabilă, disponibilă suficient de repede pentru a permite luarea deciziilor.

„Toate forțele armate au nevoie de o capacitate de informații care să țină pasul cu desfășurarea luptelor. Sistemele autonome joacă un rol tot mai important. Prin urmare, este important să conectăm ceea ce este observat cu ceea ce este lovit. O capacitate atât de importantă trebuie să fie suverană. Cu Clarity, forțele armate europene primesc un software construit în Europa, care rulează pe propria infrastructură și rămâne sub controlul lor”, a declarat Gundbert Scherf, cofondator și codirector general al Helsing.

Platforma utilizează sute de agenți de inteligență artificială specializați în sarcini militare, care pot lucra în paralel. Modelele sunt antrenate cu date militare reale, date sintetice generate cu ajutorul IA și medii simulate.

Helsing precizează că platforma funcționează pe infrastructura deținută de client, urmează principiile unei arhitecturi modulare deschise și poate fi integrată cu sistemele existente și cu mijloace de lovire de la producători diferiți.

Compania subliniază că deciziile rămân în responsabilitatea operatorilor umani. Aceștia verifică informațiile, selectează obiectivele și autorizează fiecare transmitere de date către un sistem de armament. Propunerea unei ținte presupune concordanța unor surse independente, un nivel ridicat de încredere și confirmarea unui operator. Fiecare decizie este înregistrată împreună cu identitatea persoanei care a luat-o.

Lansarea este plasată în contextul preocupărilor europene privind dependența de furnizorii americani și suveranitatea datelor. Palantir furnizează Maven Smart System, utilizat de SUA, de comandamente NATO și de mai mulți membri ai Alianței.

Compania americană susține că utilizatorii păstrează controlul operațional deplin asupra programelor achiziționate și că nu dispune de un mecanism care să permită dezactivarea lor de la distanță. Armata germană a indicat însă că, pentru moment, nu intenționează să achiziționeze Maven și urmărește introducerea propriului sistem bazat pe IA din 2027, cu implementare completă în 2028, potrivit Reuters.

Helsing nu a precizat dacă platforma Clarity este deja utilizată de clienți militari sau când ar urma să intre în serviciu.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare