Rezultatele alegerilor de la mijlocul mandatului în Statele Unite au efecte profunde asupra politicilor administrației americane, mai ales cu un președinte aflat la finalul celui de-al doilea său mandat. Impredictibilitatea și aspirația spre o moșternire cât mai bine conturată, departe de statutul de perdant, vor fi definitorii pentru Donald Trump, tot așa cum pentru Republicani, perspectiva alegerilor în 2028 va domina acțiunea din Congres și perspectiva selecției viitorului candidat prezidențial, dar și depărtarea de Trump și politicile MAGA. În materie de politică externă, securitate și apărare, Donald Trump rămâne dominant, cu abilitatea ordinelor executive și statutul de comandant al Armatei. De aceea discuția este dacă vom avea pace sau mai multă încrâncenare și război în Iran, cât se erodează sprijinul și relația SUA-Israel și cum vor arăta negocierile pentru Ucraina sau presiunile să accepte o pace a la russe, o “pace rea”. Dar în special contează dacă valul albastru, Democrat, de marți va determina un președinte mai înclinat spre compromis sau mai determinat să meargă mai agresiv pe temele sale favorite.
Pe scurt
Puteri constituționale și limitele veto-ului prezidențial
NATO, Rusia și Ucraina
Israelul în epoca post-mid term: incertitudine și puternice rezerve americane pentru Gaza și Cisiordania
Războiul din Iran: între calmare și dezescaladare și nevoia de victorie
Tarifele și reașezarea războaielor economice: ținta bipartizană China
Puteri constituționale și limitele veto-ului prezidențial
Alegerile americane de marți noapte au adus o schimbare fundamentală a situației în Congres, cu Democrații deținând controlul asupra ambelor camere, dar aici amploarea victoriei a fost mai importantă decât rezultatele anticipate. Pe o asemenea bază, reacțiile pe linia justiției pregătite pentru contestare dacă Senatul era la limită au devenit inutile, și nici blocarea preluării fotoliilor din Congres ca variantă de rebeliune nu a mai fost posibilă. Președintele Donald Trump a anunțat că poate coopera cu Democrații, în rândul cărora s-ar afla și prieteni de-ai săi, și a lăsat să se înțeleagă că urmează o perioadă de dezescaladare. Totuși sosirea Democraților în Capitoliu va schimba fundamental politicile, agenda, acțiunile, inclusiv pe dimensiunea anchetelor și acuzațiilor care vizează reprezentanți foști și actuali din administrație, inclusiv membrii familiei Trump, în primă fază, pe masă aflându-se acuzații de corupție și incompatibilitate, utilizarea unor poziții publice pentru propriile afaceri și multe altele. Nici trimișii speciali pentru negocierile din Ucraina, Iran sau Orientul Mijlociu, Steve Witkoff și Jared Kushner, nu sunt exceptați de la asemenea audieri și anchete.
Cu majoritatea deținută în Congres de Democrați și, eventual, cu susținere bipartizană și voturi copleșitoare, Congresul poate să aducă legislație pe care Donald Trump – care anunțase că va fi domnul Veto mai departe, pe baza dreptului său constituțional de a respinge orice lege care poate fi repusă în mișcare doar cu două treimi din voturi în cele două camera ale Congresului – să nu o poată refuza. Astfel, țintele principale vizează întărirea sancțiunilor împotriva Rusiei, restaurarea asistenței financiare și militare pentru Ucraina și prevenirea reducerii trupelor americane staționate în Europa. Totuși, tot constituțional, președintele Donald Trump reține atribuțiile fundamentale în materie de politică externă și securitate națională, ceea ce limitează drastic capacitatea Congresului de a afecta deciziile sale, ordinele executive sau temele de mandat cu care a fost ales.
Adoptarea unei legislații cu majorități bipartizane de două treimi ar putea fi mai importantă decât lansarea imediată a anchetelor asupra membrilor administrației Trump sau chiar tentativa de suspendare a Președintelui, utilizată de două ori în perioada primului său mandat. Aici nu e vorba despre blocarea posibilității de veto a președintelui asupra opțiunilor și posibilităților lui Donald Trump de a opta în cadrul legii Lindsey Graham, de exemplu, să aplice sau nu sancțiunile la adresa Rusiei, ci adoptarea unor sancțiuni mult mai puternice și a obligației pentru președinte și executiv de a le aplica. Nu mai vorbim despre posibilitatea de a obliga administrația să acorde sprijin și ajutor financiar și militar Ucrainei, inclusiv să livreze armamentul pentru sprijinul deja aprobat în epoca Biden, de 200 milioane de dolari, care nu a mai fost transmis către Kiev.
Instrumentul cel mai important este rolul crescut al Democraților și influența asupra cheltuielilor federale, a legislației și controlului parlamentar. Un Congres controlat de Democrați va intra în mandat abia în ianuarie 2027, și relevanța sa principală va fi asupra politicii interne, nicidecum asupra blocării opțiunilor lui Donald Trump în calitate de comandant suprem al Armatei sau de semnatar al mandatelor de negociere în multiplele conflicte în care este implicată direct sau indirect America sau unde are rol în negociere. Dar și în politica externă, de securitate și apărare, Congresul are instrumentul votului pentru bugete, și deja componenta Republicană din Senat, care nu a fost la vot, a anunțat blocarea bugetului Pentagonului în legătură cu acordul pe motorină cu SUA, în timp ce administrațiile statale și judiciare au avertizat companiile că importul de produse petroliere din Rusia e interzis în Statele Unite prin lege și că nu sunt acceptabile acele transporturi. Pentru că administrațiile statelor și organele judiciare, ca și guvernatorii, au rolul lor relevant în politicile concrete ale Statelor Unite.
În orice caz, alegerile de la mijlocul mandatului anunță începutul unei noi maniere și modalități de abordare a lucrului cu aliații SUA, începând din ianuarie. De asemenea, chiar de la începutul anului 2027, administrația urmează să înceapă negocieri cu Congresul pentru Actul de Autorizare pentru Apărarea Națională în 2027 – National Defense Authorization Act, tot așa cum perspectiva adoptării noii structuri a posturii forței americane inclusiv în Europa urmează să fie dezbătută, de asemenea, în comisiile de specialitate ale Senatului și Camerei Reprezntanților la început de mandat. Desigur, e de așteptat ca, în afara documentelor de natură legislativă și financiară, președintele Donald Trump să se bazeze pe autoritatea sa executivă și în materie de politică externă, în zone unde Congresul are instrumente mai restrânse de intervenție. Iar perioada de două luni și jumătate până la preluarea mandatului de către noul Congres e o fereastră importantă pentru acțiunile președintelui Trump, chiar dacă vor aduce costuri Republicanilor în viitorul ciclu electoral.
NATO, UE, Rusia și Ucraina
Probabil cel mai important efect al alegerilor americane, pentru Europa și, desigur, pentru România, va fi blocarea reducerii prezenței trupelor americane în Europa. Aici puterile Congresului în privința bugetului și finanțării pot să aibă relevanța majoră, în primul rând pentru alocări țintite, dar mai ales pentru blocarea finanțării retragerii trupelor și a diminuării prezenței trupelor americane în Europa, o preocupare majoră pentru aliații din NATO și mai ales din Flancul Estic, a statelor din linia întâi. Postura forței are o relevanță majoră și urmează a fi revizuită cât de curând, așa cum a anunțat administrația americană. Însă există două imponderabile: măsura în care Secretarul Apărării, Pete Hegseth, nu va fi unul dintre cei care va plăti pentru rezultatul alegerilor și Iran, iar acțiunea de redesenare a posturii forței a lui Elbrigde Colby, în turneu chiar în aceste zile prin Polonia și România, să nu fie limitată drastic de Congres.
Revizuirea desfășurărilor de forțe americane în Europa era așteptată în lunile imediat următoare, ceea ce nu înseamnă că nu ar putea fi făcută rapid, pe repede înainte. Însă bunul simț politic arată că dezbaterea va fi una reală, implicând mult mai mult Congresul decât până acum, și cu reducerile limitate în mod substanțial. Congresul a adoptat deja o legislație care cere transparență din partea administrației în privința reducerilor de trupe, reclamă rapoarte suplimentare și justificări privind nivelul prezenței trupelor, cu referire directă la numărul de 76,000 aflate în Europa astăzi, față de 85.000 anterior ultimelor ajustări a forțelor rotative, care nu au mai fost înlocuite. Astfel, legislatorii americani ar putea depăși postura de supraveghere a Executivului în această privință, mai ales având la îndemână controlul asupra finanțărilor, în condițiile în care orice redesfășurare a trupelor staționate permanent, pe perioade lungi de timp, în Europa și aducerea lor înapoi în Statele Unite ar reclama costuri importante ce trebuie aprobate în Congres, în comisiile de specialitate.
Pârghia financiară pe care o deține, astfel, Congresul este una importantă, critică chiar pentru acțiuni legate de asemenea decizii, mai ales dacă un număr relevant de Republicani se vor alătura unuia asemenea vot. Faptul că Republicanii nu mai au o majoritate pentru a aproba bugete este evident. Dar alăturarea voturilor și deciziei Republicanilor – cu precădere a celor non-MAGA și care consideră necesară revenirea la politicile tradiționale, pe principiul că fie MAGA este o extremă care a costat, fie că nu mai are portanța de a aduce voturi prin politicile sale, cum s-a văzut la alegerile mid-term – ar putea să fie crucială pentru evitarea chiar a unei confruntări Administrație-Congres.
Încurajarea legislatorilor Republicani față de o poziție independentă de administrație și de Donald Trump este o acțiune probabilă, ca și efectul de antrenare a celor noi aleși fără susținerea președintelui sau a celor rămași din mandatele anterioare și independenți de Trump. Mai ales că pe temele NATO, UE, Ucraina, Rusia, majoritatea alegătorilor americani, peste 60% în fiecare caz, și majoritatea alegătorilor Republicani și MAGA, deopotrivă, chiar sunt de părere diferită față de abordările administrației Trump. Tradițional, ambele partide din Congres sunt susținătoare largi a relației transatlantice, a cooperării în materie de securitate și al alianțelor, de pe poziții sensibil dacă nu complet opuse celor ale lui Trump. De altfel, și în perioada primilor doi ani din mandatul Trump 2.0., relațiile bipartizane la nivelul Congresului au existat în privința întăririi NATO, susținerii prezenței permanente americane în Polonia, de exemplu, sau a limitării intențiilor prezidențiale de a reduce prezența americană în Europa.
De altfel, alegerile de marți ar putea să slăbească capacitatea președintelui Trump de influențare a propriilor legislatori, care ar fi mult mai înclinați să coopereze cu Democrații pe temele fundamentale de securitate națională. Și susținerea unei poziții mai puternice a Congresului, care se face prin presiuni sau constrângeri asupra administrației, ar putea fi mult mai prezente. Asta vizează presiuni pentru schimbarea politicilor de gestionare a războiului din Ucraina și angajamentelor de securitate transatlantice. Și în cazul Ucrainei, Președintele Volodymyr Zelensky speră ca susținerea în fața războiului de agresiune al Rusiei să crească, mai ales prin reînnoirea legăturii SUA cu Europa și restabilirea echilibrelor de putere inter-instituționale prin Noul Congres ales. Susținerea Congresului poate da și un semnal lui Putin, firește, mai ales că s-a adunat o serie întreagă de legislație de sancționare neaplicată. Desigur, după manifestările recente de ostilitate, Kievul este rezervat în a-și face calcule prin care ar depinde de Washington.
Israelul în epoca post-mid term: incertitudine și puternice rezerve americane pentru Gaza și Cisiordania
În Orientul Mijlociu și relațiile Statele Unite-Israel se anunță cele mai puternice schimbări și cel mai mare impact. Și el nu vine de la extrema stângă, pro-arabă și pro-palestiniană din politica americană, ci și din extrema dreaptă americană MAGA, profund nemulțumită de evoluțiile din regiune, de rezultatele alegerilor din Israel și de lipsa majorității lui Benjamin Netanyahu. În fapt, combinația dintre schimbarea masivă către Democrați și baza deziluzionată a Republicanilor, se adaugă apropierii și exceselor politicilor lui Donald Trump față de regiune. Există deja un reproș tăcut, alteori direct, că intervenția din 28 februarie în Iran s-a făcut la presiunea sau cererea Israelului, și fără nicio consultare a aliaților din NATO.
Și dacă dosarul iranian rămâne complex, inclusiv pe componenta nucleară, motivațiile privind întârzierea sau amânarea păcii din Gaza, pozițiile împotriva Curții Penale Internaționale, cele legate de excesele din Gaza și Cisiordania ale extremei drepte israeliene și chiar afectarea zonei pașnice palestiniene din regiune ridică semne mari de întrebare. Deja, înainte chiar de alegeri, președintele Trump a făcut un anunț supriză, care vorbește despre blocarea sprijinului militar anual către Israel, în valoare de circa 4 miliarde de dolari, începând cu sfârșitul anului. Există presiuni resimțite privind acest ajutor venind atât din stânga, cât și din dreapta, dar mai ales intepretarea merge de la sancționarea succesorilor lui Netanyahu la sancținarea administrației israeliene care a ignorat solicitările sale privind pacea cu palestinienii, dar și cu libanezii și sirienii.
De altfel, chiar vicepreședintele JD Vance, cel care a încercat să se detașeze de înfrângere, și chiar de Donald Trump, printr-o scrisoare în care pune primele două cauze ale înfrângerii Republicane pe situația din Orientul Mijlociu, subliniind nevoia de a opri războiul și de a schimba relația cu Israelul. Mesajul însoțește referirea analiștilor că, de câțiva ani, au fost avertizați israelienii despre riscurile la care supun relația bilaterală din cauza alegerilor politice îmbrățișate de guvernul israelian cel mai de dreapta posibil, cel care preferă să elimine cu totul șansa unei soluții a celor două state, încercând să extindă coloniile în Cisiordania chiar alungând palestinienii din propriile case și din localitățile la est de Ierusalim, în timp ce refuză o soluție propusă de către Donald Trump și negociatorii săi în Gaza, optând, din nou, pe variante de colonizare și relocare a refugiaților.
America nu mai poate nega astăzi o creștere greu de anticipat a sentimentelor anti-israeliene bazate cu precădere pe extremele politice, de stânga și de dreapta. Și chiar dacă tema relațiilor SUA-Israel nu a fost decât marginală în actualele alegeri, în nici un caz o temă principală, pare să fi intrat în prim plan ca principală prioritate actuală de stabilit în politica externă americană și în agenda viitorului prim ministru israelian, oricare ar fi acesta. Iar o discuție serioasă cu partenerii israelieni trebuie să conțină și dezbaterile privind penetrările serviciilor secrete în zonele de decizie americane, dar și abordările contrare celor convenite de către liderii celor două părți. De altfel, a rămas celebră abordarea dură a lui Donald Trump față de premierul Netanyahu, care nu a fost negată niciodată după ce a fost lansată în presă, pe surse.
Războiul din Iran: între calmare, dezescaladare și nevoia de victorie
Punctul esențial recunoscut al înfrângerii Republicane este războiul din Iran. Chiar înainte de alegeri se anunțase deja perspectiva unor operațiuni militare majore împotriva Iranului imediat după alegeri. Se sconta pe o înfrângere moderată – nicidecum așa de dramatică și chiar cu menținerea Senatului – așa încât trebuia acoperită cu un subiect mult mai important. Pentagonul elaborase deja planurile pentru război și fuseseră desfășurate deja forțele care urmau să deruleze operațiunile. Dar acțiunea aceasta curajoasă și impetuoasă nu a mai avut loc, după rezultatul alegerilor. Iar reacția piețelor la alegeri, ca și a conducătorilor iranieni, mai înclinați spre dezescaladare decât spre provocarea lui Trump, pare să fi amânat momentul unui eventual atac.
Regimul iranian a considerat că poate să aducă administrației americane costuri importante, așa cum a fost deja cazul cu Jimmy Carter în timpul crizei ostatecilor, cu Ronald Reagan cu afacerea Iran-Contras sau George W. Bush cu războiul din Irak 2, considerând și rezultatul actualelor alegeri o victorie proprie. Desigur, nu acțiunile impetuoase iranene i-au determinat pe cetățenii americani să voteze împotriva lui Trump, chiar dacă blocarea stâmtorii Hormuz și prețul barilului de petrol și galonului de motorină au contat în primul rând. Această abordare riscă, însă, să îndemne la reacție din partea Președintelui Trump, chiar dacă declarațiile despre alegerile americane sunt foarte ponderate la Teheran.
Evaluarea analiștilor, inclusiv din piațe, a făcut ca prețul barilului de petrol să scadă cu 8 dolari exact pentru că s-a presupus și există speranța că amenințarea iminentă a lui Trump cu acțiunea a fost domolită de rezultatele alegerilor, deci riscul escaladării în Iran imediat, cu acțiune puternică, a scăzut dramatic pe termen scurt. Dar acest lucru nu înseamnă că furtuna a trecut pe deplin. Iranul e mai degrabă cunoscut pentru calculele greșite, mai ales în fața unui decident histrionic și rănit, cum este astăzi președintele american. Un președinte care are acum o fereastră de oportunitate redusă până la sosirea viitorului Congres. Mai ales că Donald Trump se confruntă cu perspectiva de a fi etichetat drept perdant, cel mai mare coșmar al său pentru moștenirea pe care o lasă, de aceea ar putea să marcheze un pas tocmai prin acțiunea directă, promptă, decisă împotriva Iranului, care să-i aducă dividende rapid.
Dacă Trump e concentrat pe ceea ce lasă moștenire ca președinte, vicepreședintele JD Vance e preocupat de propria sa carieră politică, de unde mesajul de detașare de un război pe care nu și l-a dorit și înclinația spre diplomație, mai ales că el a fost vârful de lance privind Memorandumul de înțelegere precedent, care va fi baza oricarei formule de încetare a focului în viitor, chiar dacă este inacceptabilă lui Trump sau pentru interesele americane. Mai mult, aici ciocnirea între președinte și vicepreședintele său ar putea fi una de amploare, pentru că poziția lui Vance lasă se să înțeleagă faptul că războiul din Iran era al lui Trump, că a fost un dezastru imposibil de gestionat care a subminat securitatea Americii și perspectivele electorale ale Republicanilor sau moștenirea lui Trump. De aici, temerea că Trump ar putea vedea câștigarea războiului împotriva Iranului drept singură modalitate de ieșire din actuala situație de neîncredere publică cronică. Și, desigur, posibilitatea repornirii operațiunilor de război, dacă nu imediat, sigur în lunile următoare.
Președintele Trump va continua să susțină presiunea economică împotriva Iranului. Escaladarea militară rămâne posibilă, chiar dacă va costa stabilitatea regională și prețurile ridicate la produsele energetice. Altfel, pariul analiștilor este pentru un atac în perioada imediat următoare, până în ianuarie, când intră în mandat noul Congres cu senatorii și reprezentanții aleși marți, 3 noiembrie. În orice caz, Orientul Mijlociu se va confrunta multă vreme cu un conflict de joasă intensitate, fără vreo soluție. De asemenea, se menține posibilitatea ca America să-și propună retragerea din Golf și să lase statele din regiune să-și negocieze o soluție de pace convenită, în timp ce Israelul trebuie să se preocupe de provocările rachetelor iraniene și capabilităților nucleare în formare ale Iranului, sub regimul teocratic, totul cu puțin sprijin sau fără sprijinul american deloc.
Tarifele și reașezarea războaielor economice: ținta bipartizană China
Nici perspectiva situației tarifelor nu este clară, chiar dacă aici Trump a făcut din acest subiect principala sa pârghie de politică externă și de putere. De aceea posibilitatea renunțării la această pârghie și o revenire la situația anterioară e puțin probabilă, mai ales că Trump deține dreptul de veto cu care-și va proteja, desigur, propriile teme și abordări. Aici ar intra blocarea energiei verzi și susținerea proiectelor de forare, extracție și acțiunilor industriei clasice de exploatare petrolieră, așa cum va conserva tarifele proprii introduce la început de mandat prin celebra “Zi a Eliberării”. Desigur, asta înseamnă că președintele SUA acceptă costurile creșterii de prețuri ca efect al tarifelor, prețuri și inflație pe care le confruntă și le plătește cetățeanul de rând.
Marea excepție ar putea fi chiar Canada, acolo unde acțiunile lui Trump au adus multe costuri electorale inclusiv pe tărâm american. Aici s-a degajat o susținere bipartizană pentru a fi înlăturate tarifele și a fi relansat acordul SUA Mexic Canada, care nu a mai fost reînnoit. Pe de altă parte, chestiunile legate de războiul economic cu China, ar putea reveni în prim planul preocupărilor, principala temă – absentă și anunțată chiar de când a devenit președinte Trump pentru a doua oară, o temă la care achiesează parteneri la nivel global, în primul rând aliații transatlantici. Deschiderea spre un război comercial cu China a administrației și Congresului, deopotrivă, ar putea fi una importantă și acceptabilă atunci când este vorba despre inundarea pieții cu produse ieftine, subvenționate și de practici comerciale incorecte ale Chinei.
Desigur, și aici e de așteptat momentul în care dezvoltările americane vizând materialele critice și metalele rare să fie realizate într-o suficientă măsură pentru a dezlega mâinile lui Trump în negocierile cu Xi. E vorba, firește, despre relansarea instrumentului cipurilor sofisticate, cu care să poată să se așeze la negocieri Trump de pe poziții solide, după ce a constatat anterior că este dependent de deciziile lui Xi Jinping. Și în materie de centre de date, așa cum sunt plănuite în Texas, și a resurselor energetice, Donald Trump are avantajul de a face mișcări substanțiale care au relevanță în extinderea producției energetice, a capacităților de export și a infrastructurii necesare pentru a electrifica la nivelul necesar America, pentru a dezvolta inteligența artificială și ambițiile manufacturiere de readus în industria americană. Un alt deziderat care să se alăture moștenirii pe care o lasă după cel de-al doilea mandat Trump Americii.
