ROMÂNIA

Marcel Boloș: În ultimele trei luni am lansat măsuri de 1,5 miliarde de euro pentru sprijinirea mediului de afaceri

Published

on

© Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

În ultimele trei luni am lansat măsuri de 1,5 miliarde de euro pentru sprijinirea mediulyu de afaceri, a anunțat ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș, după ce Comisia Europeană a aprobat o nouă schemă de ajutor de stat pentru susținerea întreprinderilor afectate de pandemia de COVID-19.

„Primim o nouă veste bună din partea Comisiei Europene. Schema de ajutor de stat pentru una dintre măsurile prin care suntem alături de mediul de afaceri a fost aprobată. Vorbim despre finanțări prin care sprijinim refacerea capacității de reziliență microîntreprinderilor și IMM-urilor, prin realizarea de investiții pentru dezvoltarea capacităților de producție sau prestare de servicii, dar și pentru retehnologizare. În ultimele trei luni am lansat măsuri de 1,5 miliarde de euro pentru sprijinirea mediului de afaceri, care este fără doar și poate coloana vertebrală a economiei românești, iar până în acest moment toate se implementează conform așteptărilor”, a transmis ministrul Marcel Boloș, potrivit unui comunicat.

Comisia Europeană a anunțat, marți, aprobarea schemei de ajutor de stat pentru România în valoare de 358 milioane de euro pentru susținerea întreprinderilor în contextul pandemiei de COVID-19, precizând că aceasta respectă condițiile prevăzute în cadrul temporar. Prin această măsură sunt sprijinite investițiile destinate capacităților de prestare de servicii și retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență, prin Acțiunea 4.1.1. – Programul Operațional Competitivitate.

Executivul european a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a facilita dezvoltarea anumitor activități economice care sunt importante pentru redresarea durabilă a economiei.

Pentru proiectele care intră sub incidența ajutorului de minimis valoarea finanțării nerambursabile este de minim 50.000 euro și maxim 200.000 euro, iar pentru proiectele care intră sub incidența ajutorului de stat valoarea finanțării nerambursabile este de minim 50.000 euro și maxim 500.000 euro.

Potențialii beneficiari se pot înrola în aplicația IMM Recover pentru pregătirea documentelor începând cu data de 16 august 2022, dată la care începe perioada de preînscriere.

Lansarea apelului de proiecte și depunerea propunerilor de proiecte în aplicația informatică IMM Recover va avea loc pe data de 23 august 2022. Înregistrarea şi transmiterea cererilor de finanțare (proiectelor) în aplicația electronică IMM Recover, împreună cu toate anexele solicitate prin Ghidul solicitantului se vor face începând cu data de 23 august 2022, ora 10.00, pentru o perioadă de 7 zile calendaristice. Apelul se va încheia pe data de 29 august 2022, ora 23:59:59.

Click to comment

Trending

Exit mobile version