Acasă ROMÂNIA POLITICĂ Marcel Ciolacu îi îndeamnă pe români să voteze în continuare: Fiecare vot...

Marcel Ciolacu îi îndeamnă pe români să voteze în continuare: Fiecare vot în plus probează cât de solidă este democrația românească

507
© Marcel Ciolacu/ Facebook

Liderul PSD și candidatul la prezidențiale, Marcel Ciolacu, a salutat duminică după-amiază prezența românilor la vot, îndemnându-i să continuă să iasă la urne.

“Îi felicit pe românii care au ieșit la vot în număr mare! Românii ne arată, prin votul lor masiv, că știu exact ce vor – o țară stabilă, care se dezvoltă construindu-și un viitor bazat pe reindustrializarea țării, pe autostrăzi, școli și spitale moderne. Îi indemn pe toți românii să vină la vot în continuare! Fiecare vot în plus probează cât de solidă este democrația românească”, a scris Ciolacu, pe Facebook.

Până la ora 17:00, au votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 7.470.899 de alegători, reprezentând 41,48% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Citiți și LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024: Românii sunt chemați la urne pentru a alege al șaselea președinte din istoria republicii. La ce premiere am putea asista

Peste 18 milioane de români sunt așteptați duminică la urne pentru primul tur al scrutinului prezidențial la capătul căruia vor decide, cel mai probabil, care vor fi cei doi candidați ce se vor confrunta pe 8 decembrie în turul al doilea pentru a alege președintele țării în următorii cinci ani. 

Ziua votului pentru românii din țară a început duminică la ora 7:00, în timp ce în străinătate continuă a treia zi la urne pentru românii din diaspora, fiind pentru a doua oară când cetățenii români de peste hotare pot vota pe parcursul a mai multor zile la alegerile prezidențiale.

Principalii candidați la funcția supremă în stat și care au cele mai mari șanse să îi succeadă președintelui în funcție Klaus Iohannis sunt prim-ministrul Marcel Ciolacu (PSD), fostul premier și actual președinte al Senatului Nicolae Ciucă (PNL), primarul municipiului Câmpulung Elena Lasconi (USR), deputatul George Simion (AUR) și fostul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană (candidat independent).

Desfășurate sub semnul unei campanii prezidențiale tensionate și pline de acuzații între candidați, rezultatele alegerilor prezidențiale din 2024 ar putea marca o serie de premiere. O victorie a liderului PSD Marcel Ciolacu ar marca revenirea social-democraților la Cotroceni după o pauză de două decenii, de la Ion Iliescu încoace. În cazul în care liderul PNL Nicolae Ciucă ar câștiga funcția supremă în stat ar fi pentru prima dată când un general de armată ar deveni președinte. Totodată, România ar putea avea prima femeie președinte dacă Elena Lasconi din partea USR ar câștiga scrutinul prezidențial, în vreme ce o victorie a lui George Simion ar confirma o ascensiune a curentului suveranist în România la cea mai înaltă treaptă de decizie politică, iar un triumf al lui Mircea Geoană ar însemna prima victorie prezidențială a unui candidat înscris ca independent în cursă.

Până în prezent, România a avut cinci președinți: dictatorul Nicolae Ceaușescu (1974-1989), Ion Iliescu (1990-1996 și 2000-2004), Emil Constantinescu (1996-2000), Traian Băsescu (2004-2014) și Klaus Iohannis (2014-2024). Constituția în vigoare a României, cea din 2003, reglementează o limită de două mandate pentru un președinte.