NATO ar fi putut face mai mult pentru a înarma Ucraina în încercarea de a preveni invazia Rusiei din 2022, a menționat secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, într-un interviu publicat sâmbătă în săptămânalul german Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (FAS), conform Reuters, citat de Agerpres.
”Acum furnizăm material militar pe timp de război – atunci am fi putut furniza material militar pentru a preveni războiul”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru săptămânalul german FAS.
Stoltenberg a subliniat reticența Organizației Tratatului Atlanticului de Nord de a furniza arme pe care Kievul le-a solicitat înainte de invazia pe scară largă a Rusiei, din cauza temerilor că tensiunile cu Rusia ar escalada.
După începerea războiului, Kievul, care nu este membru al NATO, a primit de la aliații săi, după ezitări inițiale, sisteme de arme unul după altul.
Stoltenberg, fost prim-ministru al Norvegiei, se va retrage în octombrie din funcția sa la NATO, pe care o deține din 2014. Fostul prim-ministru olandez Mark Rutte a fost anunțat în iunie drept succesor la vârful organizației.
În interviu, Stoltenberg a declarat că sfârșitul războiului din Ucraina va fi obținut doar la masa negocierilor.
”Pentru a pune capăt acestui război, va trebui să existe din nou un dialog cu Rusia la un anumit moment. Dar acesta trebuie să se bazeze pe puterea Ucrainei”, a spus el.
Într-o discuţie cu ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski, Dmitro Kuleba, ministru de externe al Ucrainei la acel moment, mărturisea cu dezamăgire că cea mai mare problemă cu care se confruntă Kievul este că, de teama escaladării cu Rusia, aliații se tem să aprobe politici noi de sprijin pentru Kiev, făcând trimitere la i se permite țării sale să folosească arme cu rază lungă de acțiune pentru a lovi în interiorul Rusiei invadatoare.
În viziunea sa, UE ar trebui să convingă SUA să ridice restricțiile privind utilizarea acestor arme. Potrivit mențiunilor premierului britanic Keir Starmer, care a avut o întâlnire cu președintele american Joe Biden la Casa Albă, evoluții pe această temă ar putea fi așteptate cu prilejul Adunării Generale a ONU, care are loc la finalul acestei luni.
