de Lucian Mircescu, Manager Afaceri Instituționale PPC România

A luat avânt de câțiva ani în spațiul public ideea că problemele energetice ale României, (în principal prețuri finale mari și dependență crescândă de importuri) se rezolvă prin urmărirea unei politici de independență energetică.

Ea își are cel mai probabil originea în mitologia regimului comunist care promova concepția că prosperitatea domestică este corelată pozitiv cu autosuficiența economică. Nu luăm nimic de la străini (mai ales cei din Vest), producem totul intern, nu depindem de nimeni, ne este bine.

Idealul autosuficienței promovat înainte de 1989 a fost, în realitate, o ipocrizie economică menținută prin sacrificiul populației. Deși propaganda clama independența totală, economia României rămânea critic dependentă de importuri strategice (gaze naturale, țiței și huilă cocsificabilă) necesare pentru susținerea industriei grele. Mai mult, chiar și proiecte de dezvoltare internă, precum Centrala Nucleară Cernavodă, se bazau pe tehnologie externă (canadiană).

În anii ’80 chiar dacă România devenea într-adevăr un exportator net de electricitate, acest rezultat a fost obținut prin prelucrarea unor cantități mari de combustibili fosili importați, exportul forțat al energiei și prin raționalizarea drastică a consumului intern (curent electric, căldură, benzină). Obsesia exportului a făcut ca Sistemul Energetic Național (SEN) să devină instabil, depinzând de interconexiunile cu țările vecine pentru echilibrarea rețelei.

Și acum ajungem în zilele noastre, când România se confruntă cu problema prețurilor ridicate la electricitate, care este strâns legată de nevoia stringentă de a aduce noi capacități de producție în sistem. Dar care să fie arhitectura optimă a SEN-ului?

Sigur, componenta principală trebuie să se refere la capacități proprii, într-un mix energetic diversificat, dar centrat pe regenerabile pentru a exploata cea mai abundentă resursă naturală de care dispun România și Europa: soarele și vântul. Asta apropo de a nu mai depinde de importuri de energie primară și a avea deci securitate energetică. Apoi, pentru echilibrul și stabilitatea sistemului, este absolut necesar să avem energie în bandă prin surse dispecerizabile, iar aici intervin nuclearul și termocentralele pe gaze naturale, cu riscurile și avantajele lor.  Pe același palier al importanței se află rețelele puternic digitalizate și extinse.

Deci este perfect rezonabil să ne acoperim nevoile energetice interne prin amenajarea propriei infrastructuri, dar doar până la punctul în care acest lucru rămâne eficient dintr-o perspectivă de cost. De la un anumit moment încolo, continuarea adăugării lor devine prea scumpă. Și aici intervine Piața Unică a UE, care are rolul de imprima o dimensiune de eficiență SEN-urilor Statelor Membre.

De exemplu integrarea în Piața Unică este soluția pentru a evita construcția și întreținerea de capacități de rezervă (cam 10-20% din capacitățile instalate în funcție de Stat) care ar sta nefolosite 90% din timp, dar care acum sunt esențiale pentru acoperirea vârfurilor de consum de doar câteva ore pe zi.

Piața Unică aduce Statelor Membre beneficiile diversificării geografice a cererii și ofertei. Aceasta exploatează diferențele de climă, de fus orar și de obiceiuri de consum. De exemplu, un vârf de cerere în sudul României poate fi compensat de un surplus de producție eoliană în nordul Europei sau de un vârf de producție solară în sudul continentului. Prin interconectare, și coridoare robuste de transport pe teritoriul Statelor Membre energia abundentă de pe o piață se mișcă spre piața deficitară, netezind curbele de cerere și ofertă și optimizând utilizarea capacităților pe un teritoriu vast.

Lecția esențială a istoriei noastre energetice este că independența energetică rigidă este în realitate nefezabilă tehnic și scumpă. Pragmatismul impune să ne bazăm pe un mix inteligent de surse interne, rețele robuste și să exploatăm din plin interdependența oferită de Piața Unică a UE. Această integrare nu este o slăbiciune, ci cea mai puternică garanție a stabilității și rezilienței, asigurând prețuri competitive prin accesul reciproc la resursele continentale.

Nota redacției: Acest material reflectă puncte de vedere ale autorului și perspectiva PPC România

Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a lansat, prin intermediul sistemului informatic de achiziții publice, o procedură de achiziție pentru lucrări de modernizare a rețelelor de medie și joasă tensiune din localitatea Bocșa, județul Caraș-Severin, în beneficiul a aproximativ 17.000 de locuitori.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, valoarea licitației este de peste 198 milioane de lei, fără TVA, lucrările fiind co-finanțate prin Fondul de Modernizare.

„Prin această investiție realizată cu sprijinul fondurilor europene, demonstrăm angajamentul nostru față de comunitate și viitorul ei. Modernizarea rețelei electrice din orașul Bocșa va crește reziliența și fiabilitatea infrastructurii, asigurând o alimentare sigură și continuă pentru locuitori. Proiectul vizează reconfigurarea rețelei de distribuție pentru zona de medie tensiune, precum și creșterea gradului de digitalizare a rețelei. Prin aceste măsuri, pregătim infrastructura nu doar pentru nevoile actuale ale consumatorilor, ci și pentru cele viitoare, consolidând totodată atractivitatea orașului pentru noi investitori și contribuind la dezvoltarea sa economică pe termen lung,” a declarat Mihai Pește, director general al Rețele Electrice România.

Astfel, în urma acestei licitații, în orașul Bocșa din județul Caraș-Severin, Rețele Electrice România va moderniza parțial rețelele de medie si joasă tensiune prin înlocuirea cablurilor și conductoarelor pe distanțe de aproape 38 de km pentru cele de medie tensiune, respectiv 81 de km pentru cele de joasă tensiune. În plus, rețeaua de medie tensiune va fi parțial trecută în subteran, iar traseele cablurilor de rețea subterană au fost alese astfel încât să nu interfereze cu monumente istorice/de arhitectură, cu situri arheologice sau ale instituțiilor critice.

De asemenea, vor fi modernizate 47 de posturi de transformare, o parte dintre acestea fiind trecute de pe stâlp (aeriene) în  anvelope de beton. Elementele de rețea vor fi trecute în sistem de telecontrol și vor fi refăcute peste 7.300 de branșamente.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 204 milioane de lei, fără TVA, din care valoarea maximă asigurată din Fondul pentru Modernizare este de 146 milioane de lei. Valabilitatea contractelor se încheie la expirarea perioadei de monitorizare a durabilității proiectelor, adică 5 ani de la data punerii în funcțiune a investițiilor.

Termenul de depunere a ofertelor este 12.01.2026, iar lucrările vor avea o durată de 42 de luni de la încheierea contractului.

Comisia Europeană ia măsuri împotriva mai multor state membre ale U E care nu au transmis Comisiei măsurile de transpunere a directivelor UE în legislația lor națională.

Potrivit unui comunicat al executivului european, aceste state membre, printre care și România, nu au transpus integral directiva privind eficiența energetică. Termenul limită pentru transpunere a expirat recent, iar Comisia le solicită să ia măsuri imediate pentru a-și alinia legislația la cerințele UE.

Comisia trimite o scrisoare de punere în întârziere acestor state membre, acordându-le două luni pentru a răspunde și a finaliza transpunerea directivelor. În cazul în care acestea nu se conformează, Comisia poate trece la etapa următoare și emite un aviz motivat.

Comisia solicită statelor membre să transpună normele consolidate privind eficiența energetică

Comisia Europeană a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, trimițând scrisori de punere în întârziere către Belgia, Bulgaria, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda și Suedia pentru necomunicarea transpunerii integrale a Directivei (UE) 2023/1791 privind eficiența energetică.

Directiva a fost adoptată în 2023, iar statele membre trebuiau să notifice transpunerea acesteia până la 11 octombrie 2025, cu excepția unor dispoziții specifice, cum ar fi cele privind raportarea, pentru care erau prevăzute termene specifice.

Noile norme stabilesc un obiectiv obligatoriu de reducere cu 11,7 % a consumului final de energie în UE până în 2030 (față de previziunile pentru 2020). Directiva impune, de asemenea, țărilor UE să se asigure că sectorul public dă exemplu, reducând propriul consum final de energie cu 1,9 % în fiecare an (față de nivelurile din 2021) și renovând cel puțin 3 % din clădirile publice anual.

Noile norme promovează, de asemenea, crearea de „ghișee unice” la nivel național, care sunt mecanisme ce oferă consiliere gratuită, îndrumare și sprijin practic pentru măsuri de eficiență energetică și renovare, facilitând acest proces în special pentru gospodăriile vulnerabile și pentru cele care locuiesc în clădiri cu cea mai slabă performanță energetică.

Statele membre trebuie să se asigure că centrele de date raportează datele privind eficiența energetică. Directiva promovează serviciile de eficiență energetică, inclusiv prin intermediul companiilor de servicii energetice și al soluțiilor inovatoare de finanțare.

Până în prezent, numai Cehia a notificat transpunerea integrală a directivei în termenul legal.

Prin urmare, Comisia trimite scrisori de punere în întârziere celorlalte 26 de state membre. Acestea au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde, a finaliza transpunerea și a notifica Comisia. În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.