Președintele ANR a condus reuniunea ADI-ROM a Consiliului Europei, în cadrul căreia au fost aprobate două documente privind combaterea segregării școlare și participarea politică a romilor

Două documente europene privind combaterea segregării școlare și consolidarea participării politice a romilor au fost aprobate în cadrul celei de-a 14-a reuniuni a grupului de experți ADI-ROM al Consiliului Europei, desfășurată la Strasbourg. Lucrările au fost conduse de președintele Agenției Naționale pentru Romi, Iulian Paraschiv, în calitate de președinte al grupului de experți.

Cele două documente aprobate sunt: Recomandarea privind politicile de desegregare și incluziune în educație; și Ghidul pentru guvernanță democratică și participare politică.

„Recomandarea privind politicile de desegregare și incluziune în educație – un instrument clar prin care cerem statelor membre măsuri ferme împotriva segregării școlare. Ghidul pentru guvernanță democratică și participare politică – pentru că reprezentarea reală a romilor în decizia publică nu poate fi doar o bifă pe hârtie”, a transmis președintele ANR.

De asemenea, a avut loc și un dialog deschis cu societatea civilă pe un subiect extrem de sensibil și actual: politicile de securitate și modul în care acestea afectează comunitățile de romi.

„Am prezentat aici concluziile vizitei tematice pe care am găzduit-o în România în iunie 2025, pe tema relației dintre comunitățile de romi și poliție, subliniind că securitatea publică nu se poate construi prin profilare etnică sau discriminare, ci doar prin încredere, responsabilitate și respectarea drepturilor omului”, a mai informat Iulian Paraschiv.

Totodată, în cadrul unui dialog cu Mathieu Mori, secretarul general al Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, au fost discutate posibilitățile de extindere a unor modele precum ROMACT la nivelul administrațiilor locale, pentru a sprijini soluționarea problemelor comunităților de romi cât mai aproape de cetățeni.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare