U.E.

Președintele Germaniei avertizează că „vremurile grele și consecințele economice” ale invaziei ruse în Ucraina „sunt abia la început”

Published

on

© Bundespräsident

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a reiterat duminică deplina solidaritate a ţării sale faţă de Ucraina, dar în acelaşi timp şi-a avertizat conaționalii că „vremurile grele şi consecinţele economice” ale invaziei ruse în Ucraina „sunt abia la început”, consemnează agenţia EFE, citată de Agerpres.

„Vor veni zile grele. Şi trebuie să fim dispuşi să le înfruntăm dacă nu dorim ca solidaritatea să rămână doar vorbe. Şi purul adevăr este că ce este mai greu încă nu a venit”, a spus Steinmeier într-un discurs premergător unui concert de sprijin pentru Ucraina desfăşurat la palatul prezidenţial Bellevue. 

Ţara sa, care importă din Rusia mai mult de 50% din necesarul de gaze naturale, a început sub guvernarea cancelarului social-democrat Olaf Scholz să ia măsuri de reducere a dependenţei energetice faţă de Rusia.

Totuşi, ministrul german al economiei a avertizat că acest proces va fi îndelungat şi Germania nu-şi poate permite un embargou asupra importurilor energetice din Rusia. 

Germania a anunțat săptămâna trecută că vrea să reducă la jumătate importurile de petrol din Rusia precum şi dependenţa de cărbunele şi gazele naturale ruseşti până la vară. 

De asemenea, Comisia Europeană a prezentat  o serie de propuneri  pentru o abordare comună, coordonată la nivel european, a cauzelor profunde ale problemelor de pe piața gazelor și asigurării securității aprovizionării la prețuri rezonabile pentru iarna viitoare.

Tot în acest sens, cei 27 de șefi de stat sau de guvern au decis la finalul summitului Consiliului European că UE va elimina treptat, cât mai curând posibil, dependența sa de importurile de gaze, petrol și cărbune din Rusia, astfel cum este prevăzut în Declarația de la Versailles, stabilind astfel și un acord istoric prin care “vor colabora la achiziționarea în comun, pe bază voluntară, de gaze, gaz natural lichefiat și hidrogen”.

Click to comment

Trending

Exit mobile version